Joc periculos

Capitolul 5

- Îţi place să te joci de-a şoarecele şi pisica, nu? mă întreabă Sasuke furios.

Ok, acum ştiam că nu mai era loc de glume şi că trebuia să tratez totul cu seriozitate. Un Sasuke furios nu era deloc pe placul meu, ştiind că ducea la consecinţe neplăcute. Pentru mine, bineînţeles. Şi totuşi, nu mă puteam lăsa călcată în picioare de tot, fiind pregătită să protestez cu vehemenţă la orice ar avea de zis. În fond, ce puteam păţi? Dacă ar fi vrut, mi-ar fi zburat creierii de mult, dar din nu ştiu ce motiv, nu o făcuse, nici măcar atunci când îl scoteam din sărite în cele mai rele moduri cu putinţă.

Am stat câteva clipe să-i analizez postura înainte de a mă aventura în ceva mai presus de puterile mele şi apoi să constat fără speranţă că sunt pierdută. Fără îndoială că Sasuke era periculos şi cu cât realizam mai mult asta, cu atât îmi dădeam seama cât de bine ar fi fost să tac. Spre deosebire de scena din biroul său, acum chiar era furios, atitudinea jucăuşă dispăruse, iar orice urmă de blândeţe se dusese. Acum era momentul în care constatam fără speranţă că o încurcasem, însă nu regretam nicio clipă că îl sfidasem. Până la urmă cine era el? Dumnezeu? Căci doar de el trebuia să mă tem. Asta nu m-a împiedicat însă să înghit în sec şi să-mi muşc obrazul înainte de a-i da replica.

- Pe lângă multe alte lucruri, i-am zis cu cel mai seducător zâmbet al meu pe buze.

Plănuiam să îl seduc, da, şi să-l fac să uite de ce venise de fapt în camera mea, dar o voce din capul meu îmi spunea că nu o să se întâmple. Când era furios era furios şi punct. Nimic nu îl putea îndupleca, nici măcar starea mea jucăuşă sau încercările patetice a evita inevitabilul. Mă uram pentru cât de bine ajunsesem să-l cunosc.

- Ştii ce mă enervează cel mai tare, Sakura? a întrebat cu un zâmbet batjocoritor pe buze.

Ştiam această întrebare pe din afară, la fel ca şi răspunsul ei. Am înghiţit în sec, făcând doi paşi în spate până ce m-am lovit de marginea patului şi am căzut în fund. În tot acest timp nu am întrerupt contactul vizual cu Sasuke, comiţând, din nou, un gest de sfidare, căci iubitul meu - sau orice îmi era el - ura să fie sfidat, iar mie îmi plăcea să-l provoc. Nu îmi era cu adevărat teamă, simţeam doar furnicături de anticipare fiindcă ştiam ce urma. Mi-am trecut limba peste buzele uscate într-o încercare de a le umezi, deşi mi-aş fi dorit să o fac într-un alt fel, care nu era posibil acum. Oricum nu mai conta. Nu mai conta nimic. Totuşi mi-am ţinut bărbia sus când i-am răspuns.

- Sunt sigură că nu te poţi decide pentru că pe tine te scot din sărite multe lucruri.

Puteam să jur că o venă îi zvâcnea la tâmplă. Dacă aveam să o încasez - din nou - cel puţin să fie cu un motiv întemeiat.

- Ar trebui să-ţi smulg limba aia păcătoasă.

- Dar îţi place limba mea...şi încă mult.

Sasuke pufni.

- Vorbeşti cam mult şi te crezi prea importantă. Trezeşte-te la realitate, Sakura! Aici nu eşti decât o altă târfă.

Furioasă, am sărit în picioare şi din doi paşi am ajuns în faţa lui. Eram atât de aproape încât nasurile ni se atingeau, iar respiraţiile ni se amestecau, dar furia îmi orbea toate simţurile. I-am fixat ochii şi pentru câteva clipe mi s-a părut că văd şi altceva în ei, însă totul a dispărut înainte să-mi dau seama ce. Negrul impenetrabil i-a luat locul. Şi avea nişte ochii superbi, la naiba! Îmi era foarte uşor să ma pierd în ei.

- Să nu îndrăzneşti să mă numeşti aşa! i-am zis, scuipând cuvintele. Ştii foarte bine că singurul bărbat cu care mă culc eşti tu, aşa că încetează să mai spui vorbe fără rost.