Joc periculos

Capitolul 11

Am plecat de la motel puţin după miezul nopţii. Sasuke spunea că aşa era cel mai bine, căci ştia multe rute ocolitoare, iar noaptea, pentru cei care nu cunosc împrejurimile, acestea pot deveni înşelătoare. Sinceră să fiu, puțin îmi păsa, deoarece știam că în final - fie el acum sau mai târziu - acei oameni aveau să ne găsească și să ne ceară "socoteală" pentru fapte pe care nici măcar nu le cunoșteam. Cel mai amuzant mi se părea însă faptul că mă simțeam ca într-un film cu gangsteri, poate "Nașul", realitatea fiind aproape sadică. Trăisem atât de multe în ultimii câțiva ani încât ajunsesem să consider armele, crimele, drogurile și prostituția ca fiind lucruri normale; în fond, trăisem într-un bordel.

Am ținut ochii închiși cea mai mare parte a drumului. Trecuse de mult perioada în care căutam orice cale de scăpare. Poate că îmi era dor de vehea mea viață, dar acum aceasta era viața mea și se părea că trebuia să lup cu toate forțele pentru ea. Sasuke nu a scos niciun sunet de când am părăsit motelul, și atunci cuvintele lui fuseseră foarte puține - indicații rapide cu ceea ce aveam de făcut. Nu îmi păsa, eram obișnuită ca după ce ne culcam împreună să mă alunge ca pe o cățea.

În mintea mea lucrurile erau amestecate, nu mă puteam concentra pe un singur gând pe care să îl duc la capăt. De ce? Ei bine, în urma alcoolului pe care îl consumam constant, a țigărilor - de orice fel - și a nopților nedormite creierul meu nu mai funcționa precum unul normal. Era deteriorată. Însă mă împăcasem de mult cu gândul că nu aveam să mai fiu niciodată ca înainte. Acum mai aveam pe conștiință și o crimă.

Oftând, mi-am scos ochelarii de soare - deși era noapte - , i-am strâns frumos și i-am pus pe bord. Mi-am scos și șapca și mi-am lăsat părul liber. Mă simțeam murdară și asudată și aveam nevoie de un duș, deși făcusem unul cu câteva ore în urmă. M-am lăsat pe spate în scaun, răsuflând greoi. Sasuke nu avea nicio reacție la foiala mea, ci pur și simplu privea înainte la drum. Mă întrebam dacă mă observa măcar, dacă era conștient de prezența mea așa cum eu eram conștientă de fiecare respirație a sa. Mă întrebam dacă eram prezentă în mintea lui atunci când nu eram împreună, așa cum eu nu îmi puteam lua gândul de la el. Mă întrebam ce era în mintea lui acum, cât de multe lucruri îl chinuiau, cât de greu îi era să vorbească despre ele.

Mi-am ridicat picioarele pe scaun, înconjurându-le cu brațele, în timp ce capul mi se odihnea pe genunchi. Afară era senin, stele pe cer și lună plină. Mă bucuram că zăpușeala unei astfel de nopți nu pătrundea în mașină - prea mult. În mod normal acum ar fi trebuit să mă aflu pe scenă, aproape goală, distrând un grup de bărbați înfometați. Mulți dintre ei m-ar fi visat, mă doreau și abia așteptau să se sfârșească numărul pentru a putea cere o noapte cu mine. Însă eu eram interzisă. Nu știam dacă să privesc asta ca pe un avantaj sau ca pe niște lanțuri ce mă legau inevitabil de Sasuke. În cele din urmă, asta se dovedea a fi cel mai bun lucru la viața mea de rahat.

- De ce m-ai păstrat doar pentru tine? am întrebat fără să-mi dau seama.

Sasuke nici măcar nu a clipit. Nu știam dacă se aștepta sau nu la întrebarea asta sau dacă mă auzise măcar. În liniștea apăsătoare vocea mea se auzea mai tare ca niciodată. Am așteptat câteva clipe un răspuns - timp în care nu mi-am luat ochii de la chipul său inexpresiv - , dar răspunsul refuza să apară. Oare ce era atât de greu la a rosti câteva cuvinte? Poate însemnătatea lor e grea, mi-am zis, deși mă îndoiam că Sasuke ar fi fost capabil să simtă ceva atât de profund. Nu era genul care să se lase condus de sentimente.

Și totuși, mă luase cu el. Eram confuză. În mintea mea era haos. Cel mai aiurea mi se părea însă faptul că și eu mă lăsam condusă de sentimente - deși le consideram niște porcării - , deveneam emotivă și slabă și asta nu eram eu. Nici măcar nu mai știam cine eram eu.