Joc periculos

Capitolul 10

În timp ce conduceam maşina lui Sasuke pe un drum de ţară pietruit şi prăfuit, fără nicio destinaţie anume, mă puteam gândi la multe lucruri. Unul dintre ele putea fi de ce am ajuns aici, cum a început totul şi care a fost elementul declanşator ce a determinat întreaga situaţie. Asta, bineînţeles, dacă brunetul de lângă mine, ce dormea buşteam, îşi dorea să ştiu. Una dintre întrebăriel care mă măcina în special era dacă eu îmi doream să ştiu. Da, Sasuke era puternic şi influent şi periculos şi toate cele, însă, eram conşientă că existau oameni care depăşeau toate acestea. Şi mă mai întrebam cât de grav o comisese, cât de grav îl  călcase pe coadă pe vreunul dintre ei.

Am oftat, încercând să fiu atentă la drum, ştiind că nu îmi era de niciun folos să mă gândesc la situaţii...delicate. De-o parte şi de alta a drumului se afla câmp, nimic altceva decât un câmp nesfârşit. Mă întrebam dacă Sasuke plănuise toate astea din timp sau îi veniseră idei pe moment, el fiind un tip foarte inventiv...inteligent. Spre surprinderea mea, mă descurcam destul de bine la volan, deşi la început am avut unele îndoieli şi temeri. Probabil mă ajuta şi faptul că eram singuri pe drum şi nu exista niciun element care să-mi distragă atenţia. Nu voiam să mă gândesc la ce lăsaserăm în urmă şi la posibilitatea de a fi urmăriţi; nu, îmi era prea groază.

Câteva zeci de minute mai târziu întreaga linişte instalată în interiorul maşinii a fost întreruptă de un sunet înfundat, venind din geanta de pe bancheta din spate - suna ca un telefon mobil. Eram tentată să opresc maşina, să mă întorc în spate şi să-l iau, dar ştiam că lui Sasuke nu i-ar fi făcut plăcere să răspund la telefonul lui sau măcar să mă apropii de el. Oricum, să răapund ar fi putut fi o greşeală fatală. Iar pe de altă parte, sunetul era destul de tare încât ar fi putut să îl trezească şi nu trecuseră decât vreo trei sau patru ore de când adormise, ceea ce nu era suficient. Putea fi irascibil şi cinic şi recalcitrant atunci când se trezea, mai ales dacă nu dormea destul. Am fost uimită şi eu să constat că ştiam astfel de detalii despre el de care până atunci nici nu mi-am dat seama.

Am zâmbit. Când am ajuns aşa? Ne comportam de parcă eram împreună de o grămadă de timp, de parcă Sasuke chiar era iubitul meu, nu bărbatul care îmi răpise orice vis, orice viitor şi orice speranţă şi, totodată, şansa la o viaţă normală, lipsită de pericol. Am clătinat din cap, nevenindu-mi să cred cât de uşor mă lăsam dusă de nas. Nu trebuia să am aceste sentimente - sau ce or fi fost ele - pentru Sasuke. La urma urmei era crud, era o brută şi se purta cu mine precum cu o sclavă. Un rânjet cunoscător mi-a curbat buzele amintindu-mi nopţile mele de...sclavie. Oh, eram atât de depravată!

Mi-am revenit când telefonul a început să sune din nou. Era o minune că Sasuke nu se trezise de prima dată. Înfrântă, am oprit pe marginea drumului. Mi-am desfăcut centura, mulţumindu-i în gând lui Sasuke că dăduse scaunul pe spate, apoi, punându-mi un picior între scaune şi unul pe marginea scaunului meu, m-am întins în spate să scotocesc prin geantă după telefon. Arătam...nu voiam să îmi imaginez cum arătam întinsă  jumătate pe scaunele din faţă şi jumătate pe bancheta din spate. Dacă aş fi avut unul dintre costumele pentru dans sau nişte lenjerie sexy sau o rochie sau măcar nişte pantaloni scurţi, aş fi oferit, cu siguranţă, o privelişte numai bună de admirat. Dar nu aveam nimic din toate astea, aşa că nu aveam de ce să mă agit.

Asta până l-am auzit pe Sasuke mârâind în spatele meu. Am dat să mă reaşez la volan, însă a fost mai rapid, trăgându-mă la el în poală. Am răs uşor, uitând şi de telefon şi de tot. Câte zile trecuseră, de fapt, de la ultima noastră interacţiune?

- Frumoasă privelişte!

Mi-am trecut degetele cu unghiile false, roşii, peste obrazul şi maxilarul lui, studiindu-l îndelung. Îmi plăcea să mă joc, îmi plăcea să fiu o fată rea.