Oare ce primeam dacă spuneam tot ceea ce știam despre Sasuke poliției? Încă de când am auzit cuvântul „poloție" gândul nu îmi era decât la faptul că aceasta putea fi calea de scăpare pe care o căutasem la început. Dar acum nu mă mai aflam la începutul drumului spre o lume periculoasă, acum făceam parte din ea mai mult ca niciodată și chiar dacă ucisesem de nevoie, tot crimă se numea și aceea. Și toate astea fără să pun la socoteală faptul că probabil aveam să fiu moartă încă dinainte să pun măcar piciorul în secția de poliție pentru a da declarație. Nu eram chiar atât de proastă încât să cred că Sasuke m-ar fi lăsat să scap basma curată după ce îl turnam.
Am înghițit în sec văzând cum mașina de poliție se îndrepta către noi, iar încheieturile lui Sasuke se strângeau pe volan. Nu era speriat, căci probabil se întâlnea tot timpul cu astfel de situații, dar probabil că era încordat din cauza mea și a ceea ce aș fi putut scoate pe gură în cazul în care mașina de poliție nu își continua drumul și se hotărau să ne oprească. Eram tentată să fac ceva nebunesc, doar așa, pentru a-l scoate din sărite, dar ținând cont că viața mea depindea de el, mi-am înfrânt acest instinct.
Sasuke a început să vorbească în cele din urmă.
– Nu știu ce dracului caută poliția pe drumul ăsta, însă sper că nu pe noi. Așa că să nu încerci să faci ceva nebunesc care să ne dea de gol sau care să-i facă să oprească pentru că nu glumesc atunci când spun că te voi găsi și te voi face să-ți dorești să nu fi deschis gura niciodată. M-am făcut înțeles? M-a întrebat cu ochii încă la drum.
Am aprobat cu o mișcare a capului, deși îmi doream din tot sufletul să îl scuip între ochi. Poate așa avea să-i mai cadă puțin din îngâmfarea de care dădea dovadă. Păi chici ce, domnule, țineam la viața mea, chiar dacă ție ți-ar fi plăcut la nebunie să mă scapi de ea! Oricum, m-am abținut cu greu să nu rânjesc cu gura până la urechi știind că mă credea în stare de orice. La urma urmei nu eram prea diferiți unul de celălalt.
– Și încă ceva, a continuat, relaxează-te, nu e prima mașină de poliție pe care o văd. Ești prea încordată și asta nu e bine. Poartă-te normal.
Am râs ironic.
– Să mă port normal? Asta, am făcut semn cu mâinile în aer, înseamnă normal pentru mine acum. Așa că mai bine ai fi atent la drum și m-ai lăsa pe mine în pace.
Sasuke a tăcut din gură, deși în veci nu mă așteptam să îmi dea ascultare, dar bănuiesc că totul s-a datorat faptului că în clipa următoare mașina de poliție a încetinit și a trecut pe lângă noi. În tot acest timp mintea nu-mi era decât la geanta de pe bancheta din spate, mai bine zis la încărcătura ei, care ne-ar fi putut aduce destule probleme și fără să mă folosesc eu de gura mea mare.
La vreo câteva minute după ce am scăpat de mașina de poliție Sasuke a accelerat până am crezut că aveam să trec prin scaun – atât de tare mă lipisem de el. Era adevărat că tocmai ce drumul rămăsese liber, dar asta nu însemna că era tot doar al nostru. Oricum, am avut vaga impresie că temerile lui Sasuke erau ceva mai adânci decât lăsau să se vadă și își dorea cu ardoare să ajungă cât mai departe de acea mașină. Nu i-am spus și lui asta însă, căci eram destul de sigură că răspunsul nu avea să fie pe placul meu.
Mi-am lăsat capul pe spate și am închis ochii. Oare ce zi era? Clubul era deschis în fiecare seară, iar eu dansam doar după miezul nopții – uneori deloc. Avea programul flexibil, cam după cum avea Sasuke chef, însă atunci când urcam pe scenă clienții se adunau ca albinele la stup, erau în extaz și aruncau cu banii ca și când nu ar fi însemnat nimic. Pentru mine asta însemna distracție, adrenalină, extaz. Însemnau putere și încă o seară în care eram încă în viață. Rareori zăboveam prin club după și chiar și atunci nu mă îndepărtam prea mult de bar, căci bărbații aveau tendința să-mi facă tot felul de propuneri, crezând că eram de vânzare, ca și celelalte. Luck pocnea foarte mulți oameni.
CITEȘTI
Joc periculos
Fanfiction"Wild cats" este un club de noapte pe care Sasuke Uchiha îl deţine în însoritul Los Angeles, iar Sakura Haruno una dintre dansatoarele sale. Însă nu mulţi ştiu că în spatele paravanului pe care îl oferă clubul se află un adevărat imperiu al depravăr...