Ora trei jumatate, iar cosmarul acela infricosator. De ce imi omor toti prieteni? Toti cei la care tin? De ce?Mana imi tremura si capul ma doare. Mie frica. Sper doar sa nu fac asa ceva in realitate, sper sa nu imi fac prieteni sa sufere. Ma ridic din pat si ma indrept spre baie. Cat pot sa ma bucur ca am baia in camera. Bine, nu chiar in camera, dar e lipita de camera. Deschid robinetul si las apa rece sa curga. Poate cosmarul acela imi spune ceva. Poate are trebui sa scap de toti asa zisi mei prieteni, dar pana acum niciunul nu mi-a facut nimic, nu ma tradat. Dar daca o vor face? Nu, sigur o vor face. Intrebarea este cand?
-Salut!
Ma uit prin camera, nu era nimeni. Cred ca incep sa aud chestii. Iau o mana de apa si imi dau pe fata. Oboseala asta, imi creeaza numai probleme.
-Bai, nu ma auzi?
Imi ridic privirea si reflexia mea in oglinda, imi vorbea. Ma frec la ochi si mai imi dau cu niste apa rece. Trebuie sa dorm, neaparat. Deja incep sa vad chestii. A disparut. Reflexia mea, nu vorbeste, doar mi sa parut.
-De ce nu spui nimic? Sunt atat de urat?
Vorbeste? Reflexia mea vorbeste! Vrea sa spun ceva, dar gura nu mi se deschide. Corpul imi tremura incontrolabil. Ce-i sentimental acesta?E familiar, l-am mai simtit. E frica. Asta e, imi e frica.Trebuie sa vorbesc, sa aflu de ce vorbeste.
-Fii atent!
Fac un pas in spate, dar alunec pe covorasul umed. Cad si ma lovesc de perete. Fir-ar, acum ma doare si mai rau capul si spatele. Ma uit in oglinda, reflexia disparuse. Ce bine! Se pare ca mintea imi joaca feste.
-Ti-am zis sa fii atent! Acum ne doare capul si spatele!
Unde? Unde era?Oglinda? Nu, deja m-am uitat si nu se vedea nimic in oglinda. Cred ca o iau razna. La dracu…Nu pot sa cred ca am injurat. Am nevoie de somn, cat mai mult somn.
-Da, da si mie imi e somn!
Perete din fata mea. Deci nu am vedeni, reflexia mea chiar vorbeste si…se freaca pe spate. E vie! Stai cum? Nu pot sa cred ca gandesc asa ceva, tampit mai sunt! Trebuie sa aflu care e faza cu el.
-Cine esti? Cum de vorbesti? Ce cauti aici? Esti real?
-Hoo! Pe rand. Nu am un nume. Daca tu nu stii de ce vorbesc, atunci eu habar nu am. Sunt extreme de real si nu stiu ce caut aici. Acum imi e somn, hai sa ne culcam!
Se pare ca nu am aflat nimic. Dar de ce incerc sa aflu? Posibil a aparut din cauza lipsei de somn si pana maine o sa dispara. Ies din baie si ma asez in pat.
-Matt, trezeste-te! O sa intarzii la scoala.
-Rozatoare, lasa-ma sa dorm! Imi e somn!
-O chem pe mama si o sa vezi ce te trezesti tu dupa.
Ma ridic din pat, ora sase jumatate. Tot ma doare capul…Stai, reflexia vorbitoare? Intru in baie si ma uit in oglinda. Nu era. Ma uit pe pereti. Nu era. Ce bine, totul a fost doar in capul meu. Ma spal pe fata, pe dinti si cobor in bucatarie. Masa era pregatita. Ma asez si infulec repede, ca in fiecare dimineata, un ou ochi si doua bucatii de bacon. E timpul sa plec la scoala. Ies din casa si ma urc in autobuz. Era galagie, toti tipau si radea. Cat de mult as vrea sa le sparg capatana, sa le scot dintii din gura sau… mai bine, le tai limbile, asa au sa taca cu siguranta. Iar gandesc tampenii. Ah, ce ma doare capul! Ce am prima ora? Engleza? Biologie? Nu, am matematica. Ce bine, o sa am o ora de liniste si pace. Cat pot sa ma bucur ca profu’ e exigent. In sfarsit incepe ora de mate. Ce liniste!
-Buna dimineata, elevi!
-Buna dimineata, domn profesor! Spuse toata clasa in cor.
-Bagati caietele in ghiozdane, azi dam test.
Test surpriza? Ce interesant! Pariez ca jumatate nu vor depasi nota cinci. Cat ma bucur ca stiu matematica si testele surpriza, nu ma surprind. Profu’ ne da foile si ne spune ca aveam doar 30 de minute, deoarece e un test usor. Doua exerciti, a cate doua subpuncte. Stai, al doilea…interesant! Ma uit prin clasa, se pare ca nimeni nu a observant, toti sunt bucurosi, putin si usor. Cel putin asa cred ei. Pronostic: Niciunul nu va rezolva exercitiu doi.
-Matt, amice, da-mi si mie raspunsul la exercitiu unu!
Nathan?! Nici nu ma gandesc sa il ajut. E un nesimtit si un nenorocit. O sa ramana corijent, daca nu ia acum cel putin sase. Nu are cum sa ia sase, mai ales cu acel exercitiu capcana.
-Matt, Matt! Te rog, da-mi si mie exercitiul unu!
-Asteapta, nici eu nu am scris!
-Atunci exercitiul doi!
Exercitiul doi? Cred ca glumeste? De parca as da raspunsul cuiva. Capul tot ma doare, chiar mai rau decat de dimineata. Asta nu mai tace. Doamne, imi vine sa ii sparg capul cu un scaun. Ce noroc, am si scaun liber in fata mea. I-as da cu scaunul ala in cap pana i-ar sari creierul pe pereti.
-Doamne, Saika, ai dreptate. Eu vroiam sa ii sfaram capul.
-Vezi, bietul Laver a facut doar ce iti doreai tu!
Eu sunt psihopatul? Nu, nu pot sa cred. Laver e nevinovat. Eu sunt de vina, eu l-am pus. Bietul de el…”Bietul de mine? Cred ca glumesti?”
-Laver? Imi cer scuze pentru tot ce ti-am spus vreodata!
“Taci dracu! Chiar mi-a placut. La nebunie, chiar!”
-Laver e aici? Vreau sa il cunosc!
Cine era persoana care vorbea? Nu era Saika. Vocea era diferita, iar pupile sunt dilate. Privirea ei era teribil de infricosatoare. Imi ingheta sangele in vene, dar in acelasi timp imi si fierbea de nerabdare. Eram nerabdator? Nu, nu eram eu. Era Laver. Bunul si amabilul Laver. Daca ma aude, ma bate. “ Lasa-ma sa vorbesc cu tipa aceasta!”
-Laver? Tu esti sau vorbesc tot cu Matt?
-Neah, pampalaul ma lasat pe mine. Deci cum te numesti?
-Guren. Spuse aceasta punandu-si mana pe Laver.
-Matt, de ce esti in lanturi?
Era Saika? Saika era in interiorul mintii mele? Nu inteleg ce se intampla? E imposibil, nu?
-Trebuie sa-l eliberezi pe Laver! Asa ai sa scapi si tu de lanturile astea tampite.
-Saika, cum ai ajuns aici? De ce esti aici? E mintea mea?
-Da si nu. Se pare ca in momentul cand Laver si Guren s-au atins, mintile noastre s-au unit.
-E posibil asa ceva?
