Alergam de jur imprejur, cautand-o. Trebuie sa o gasesc pe Blair, neaparat. E vital. Nu, gresesc, e mai important decat orice altceva in acest moment. Ea e cheie fericiri Electrei. Dar unde? Unde poate fi? Ultima oara era in locul unde am fost inchis de catre doctorul ala tacanit, dar unde e locul? Nu imi pot aduce aminte! “Stanga, dreapta, stanga, stanga. Te urci in lift si cobori la S9! Iesi din lift si faci dreapta, dupa care stanga si dreapta! Si gata, ai ajuns!”
-Glumesti? Vrei sa tin atatea indicatii?
“Esti tampit? Cat de greu e sa tii minte stanga si dreapta?”
-Pai…
“Stanga!”
Ce bine e sa il am pe Laver p-aproape. El mereu stie ce e de facut si e bine. Mereu am fost cel lasat in umbra de toti, dar acum…acum sunt ca si ei. Stiu totul, acum nu trebuie sa mai fiu protejat. Acum am sa-i protejez eu pe toti. E randul meu. “Dreapta si acum de doua ori stanga!” Ajung in fata liftului. Ce a mai zis? Pe ce trebuia sa apas. Sunt atatea butoane. Care era? Hmm…complex. Fi mi-ar memoria a dracu! “S9! Parca vorbesc degeaba!”
-Mai da-mi pace, e complicat!
“Sunt indicatii simple, dreapta, stanga si un S9! Asta e tot ce ai de tinut minte!”
Usa se deschide. Ma opresc si incerc sa imi amintesc. Ce a zis? Deci dupa ce cobor din lift, trebuie sa fac la…”Nu te mai chinui! Iti zic eu!” Nu il bag in seama. Mi-am amintit, trebuie sa fac dreapta, dupa care dreapta si la sfarsit stanga. Incep sa alerg, la final, dupa ce am terminat de cotit, nu stiucum, dar am ajuns in acelasi loc. In fata liftului. De ce? Am facut ce mi-a spus Laver si totusi cum am ajuns de unde am plecat? Asta daca nu si-a batut joc de mine? “Nu si-a batut nimeni joc de tine! Ai luat-o pe drumul gresit! Ti-am zis: dreapta, stanga, dreapta! I-a vezi acum, o sa mearga?”. Urmez drumul indicat de Laver si ajung in fata unei usi metalice. Intru in incapere si…nimeni. Camera era de data aceasta extrem de bine luminata. In centru, Groparul o tara pe Blair dupa el. “Matt, salveaz-o, ca altfel…”
-Stiu!
Intr-adevar, chiar stiu ,dar ce as putea face? Tipul are o lopata, cu care ma mai lovit odata…dar…nu pot nici sa il las sa o omoare pe Blair. Am nevoie de ea in viata. Fara ea, totul e pierdut. Trebuie sa…Nu imi termin bine gandul caci corpul incepe sa mi se miste incontrolabil. Alergam spre Gropar. Il lovesc cu pumnul. Acesta nici macar nu se clinteste. O elibereaza pe Blair si dintr-o intoarcere, ma loveste cu lopata in stomac. Cad la pamant.
-Matthew Wolf! Data trecuta ai avut noroc cu Steinberg si Heart, dar acum…acum esti al meu.
Nu termina bine ce are de spus, caci ma loveste din nou. Ma asteptam sa simt durere, dar nimic. Groparul nu se oprea, dar eu nu simteam nimic. Ma ridic si il privesc pe acesta, zambindu-i diabolic.
-Gropare, chiar crezi ca poti omora un om mort? Chiar crezi ca ai puterea necesara?
Nu mai eram om, asta stiam sigur. Acele injecti mi-au modificat structura genetica. Ma vindec mai repede, ma misc mai rapid, gandesc mai rapid, iar puterea mi-a crescut considerabil si totusi…totusi Groparul nici macar nu s-a clintit cand l-am lovit mai devreme. Nici el nu e normal? Poate ca si el este injectat cu R36 si M008. “Daca e injectat, am dat de dracu! Sa nu uitam ca tu, ai primit destul de multe doze intr-un timp scurt! A.D.N.-ul tau a fost modificat mult prea rapid si nu e foarte stabil, deci…ai grija, Matt!” Laver are dreptate, dar daca tipul asta nu va cadea, Laver si Electra nu vor putea fi niciodata impreuna. Cum pot sa-l inving, nu am nicio arma. Nu am nimic, doar pumnii, Laver si creierul meu. Pumnii nu ma ajuta si nici Laver, din pacate, deci tot ce-mi ramane…creierul. Am dat de dracu!
-Perversule, lantul meu…foloseste-l! zise Blair, tusind sange.
Fir-ar, Blair e ranita, iar daca ea moare…Nu am timp sa ma gandesc la asa ceva, trebuie sa il ucid pe Gropar. Lantul! A spus sa ii folosesc lantul pentru al ucide, dar unde e? Ma uit prin incapere. Intr-un colt o parte din lant sclipea. Incep sa alerg spre locul acela. Era un lant lung, cromat, la capat avea un fel de varf de harpon. Sa speram ca va merge. Groparul se apropia incet jucandu-se cu lopata. Arunca lantul, dar se fereste. Incepe sa alerge si ma loveste cu putere in fata. “Matt, ne luam bataie!”
-Vad si eu asta!
“Acum ce vei face?”
-Mai incerc odata!
Nu apuc sa trag lantul, caci Groparul cade ca si fulgerat la pamant. In incapere rasuna o impuscatura. Cine a fost? Ma uit de jur imprejur, nimeni. Si totusi cineva a tras. “Lasa asta, avem treaba!” Laver are dreptate, avem treaba. Ma duc la Blair si o iau in brate, acum trebuie sa ajung la CC01. Doamne, cate coduri au si astia.
-Ce-o mai insemna si CC01, dracu stie?
-CC01? [i]Cryogenic Chamber 01[/i]! Spuse Blair pe jumatate adormita.
-Unde gasesc CC01?
“I-a liftul din spate si scrie pe unul din butoane CC!”
-Am inteles.
Fara a mai sta pe ganduri incep sa alerg. Blair era chiar usoara. Dau sa deschid usa, dar nimic. Era incuiata. Acum ce? Trebuie sa fie o cale sa deschid usa asta. ”Sfaram-o!”
-Cum ma rog?
“Cu pumni!”
-Ce? E imposibil, esti tampit? Laver!
“Nu sunt tampit! Esti dopat cu M08. Dupa cum ti-am spus si mai devreme, M08 ti-a crescut toate abilitatile fizice si psihice, in timp ce R36 ti-a marit capacitatile de vindecare. Dupa cum bine observi sau ma rog nu observi ca nu ai unde, ranile cauzate de Gropar sunt aproape vindecate!”
-In regula, am sa fac ce imi spui! Dar o sa vezi ca nu e posibil sa sfaram o usa de metal cu mainile goale!
O asez pe Blair jos, pe podea si incep sa lovesc usa cu pumni. Nu simteam nimic, desi pielea se sfasiase, iar sangele curgea siroaie. Suprafata usi incepuse sa se indoaie, dupa cateva minute bune de lovit. Dupa douazeci de minute, mainile imi amortisera si incepusera sa ma doara. Asta e de bine, inseamna ca inca sunt uman, inca am o sansa sa revin la normal. O sansa sa… Deja nu mai gandesc cum trebuie, sper la asa ceva? Parca sunt un copil. Chiar daca as reveni la normal, aia ar fi imposibil. E un vis prostesc. “Hey, Matt! Cat timp esti in viata, cat timp inima ta inca bate, nu renunta. Orice ar fi nu renunta. Nimic nu e imposibil, doar trebuie realizat la momentul potrivit.”
-Laver?!
Are dreptate! Inca traiesc, inca respir, inca ma misc si cat timp am sa fac toate acestea, am sa lupt. Pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru toti cei la care tin. Chiar daca eu am sa mor in aceasta noapte, ma voi asigura ca ei vor avea un viitor luminos departe de locul asta imputit.
-Sparge-te!
Imi incordez mana si lovesc cu toata forta. Nimic. Nu mai puteam, eram epuizat. Mainile ma durea si erau amortite. Trebuie sa ma odihnesc. Care dracu a incuiat usa? Ceva imi loveste piciorul. Erau cheile. Cine le-a aruncat? Nu conteaza, nu am timp acum. Trebuie sa ma grabesc. Cu greu descui usa. O iau pe Blair in brate, acum imi parea grea. Intru cu greu in liftul ce se gasea la cativa metri in spatele usii deschise. Caut butonul. CC! Apas.
