Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)

~ Nouăsprezece ~

Capitolul 19

~I might need you to hold me tonight, I might need you to say it's alright. More than angry words I hate this silence. It's getting so loud... Well I wanna scream, but bitterness has silenced these emotions, it's getting hard to breathe. So tell me, isn't happiness worth more than a golden diamond ring? I'm willing to do anything to calm the storm in my heart. I've never been the praying kind, but lately I've been down upon my knees, not looking for a miracle, just a reason to believe~ Savage Garden – Hold Me

Kristeen şi Lina se îndreaptă spre holurile goale ale liceului în tăcere.

“Uite ce e...” începe Lina.

“Îmi pare rău,” o întrerupe Kristeen. “Ştiu că nu sunt o prietenă model şi ştiu că de multe ori te-am dezamăgit, dar nu mă pot face să vorbesc, înţelegi?” o priveşte bruneta pe blondă plină de speranţă, oprind-o din mers. “De foarte mult timp am luat decizia de a mă ocupa singură de probleme şi nu pot să mă oblig să cer ajutor, ori să mă confesez. Asta nu sunt eu, ştii ce spun?”

Lina oftează şi dă din cap. “Ştiu cum eşti, Kris. Şi-mi cer şi eu scuze. Doar că e ciudat să îţi fiu prietenă şi să fiu ultima care află ceva legat de tine,” surâde timid, trecându-şi mâna prin păr.

“Da, probabil e aiurea,” aprobă cu un zâmbet Kristeen. “Uite, promit că mă voi strădui să fiu mai deschisă, bine? Pentru că meriţi. Şi tu şi Alessandra mi-aţi fost mereu aproape. Voi încerca.”

Lina îi strânge fetei o mână şi zâmbeşte larg. “Mi-ar face plăcere. Acum, însă, hai!” o trage după ea, amândouă fericite că au trecut şi podul ăsta.

***

După ce îşi revine din şocul de a fi iarăşi refuzat cu vehemenţă, Brenden îşi scutură capul şi se îndreaptă spre orele ce de mult timp începuse. Dar cum azi este o zi mai specială, profesorii nu fac prezenţa la curs şi probabil nici ei nu sunt prezenţi în clase, de niciunul nu a realizat că zeci de elevi sunt adunaţi în curte şi nu în săli.

“Bă, nu-mi vine să cred că ţi-a făcut una ca asta,” mormăie de undeva din spate un tip.

“Da, tipule! După ce că i-ai luat apărarea, a mai avut şi tupeul să-ţi vorbească aşa!” exclamă altul, indignat.

Brenden doar oftează. Într-un fel sau altul, nu se aştepta ca bruneta să i se arunce în braţe în urma unui act vitejesc. Şi nici măcar nu s-a întâmplat asta. Aşa că, de ce se simte cam dezamăgit?!

“Bren?” întreabă nesigur Xavier din dreapta lui.

Băiatul îi face un semn să tacă. N-are timp acum să-şi plângă de milă că fata asta este mai căpoasă decât catârul, trebuie să vadă cum face şi ce face ca diseară să-i decurgă planurile aşa cum le are.

Deodată, i se aprinde beculeţul.

Se opreşte brusc din mers şi se întoarce spre prietenii lui. “Care are numărul verişoarei ăleia a lui Kristeen?”

“Care?” se încruntă Xavier.

“Aia ciudată, care-i dă cădouri deocheate,” explică Brenden.

Xavier se uită cruciş la băiat, cum o face şi Sam. Kevin are o faţă de gânditor, iar Charlie ridică din umeri, nonşalant.

“Haide, mă...” se plânge Brenden. Acum când are şi el nevoie de puţin ajutor, băieţii se dovedesc a fi nătângi!

“Scuze, frate, dar nu ştiu,” cutură din cap Xavier.

“Atunci Alessandra?” întreabă plin de speranţă şatenul.