Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)

~ Doi ~

Capitolul 2

~You don't like the clothes I wear, how I do my hair. I don't really care, but it's not for you, and I ain't got nothin' to prove. There can't be any us, if there can't be any trust. Nothin' to discuss, no doubt I'm not that kinda girl to let you play me out~ Jojo – Not That Kinda Girl 

Brenden este în camera lui, uitându-se pe pereţi. Două zile trecuse de la cina de Crăciun, dar parcă au trecut luni de zile. Şi acum evenimentele îi vuiesc prin minte, realizând că, într-o singură zi, Kristeen a arătat mai multe emoţii şi mai multă viaţă decât în ultimul an. Însă, el tot nu înţelege de ce. Ce motiv sau ce a determinat ca ea să ia acţiune împotriva a ceea ce el face sau zice? De obicei, îl ignoră. Şi pe el şi pe prietenii lui. Dar acum... acum e o altă poveste.

Se mişcă puţin în pat şi, din instinct, şi pentru că încă mai doare amintirea, îşi duce mâna protectiv spre bijuterii. La naiba, dar puternică lovitură mai are! Nasul îi este umflat şi învelit de bandaje, arătând mai urât decât atunci când s-a bătut cu Willow ăla, în clasa a zecea, pentru tipa aia bună. Şi, frate, ce băiat era ăla. Ditamai matahala, nici nu i-ai fi dat optsprezece ani, dacă nu ai fi ştiut că repetase anul doar de două ori. Avea o construcţie cât a unuia de douăzeci şi trei de ani.

Însă, revenind la oile noastre, vânătaia din jurul nasului este absolut neagră şi urâtă, abia acum ceva timp observând că are şi câteva zgârieturi pe obraz, pe sub vânătaie. Iar negrul acela bolnav se amestecă cu albastrul purpuriu de pe margini, dând o imagine nu prea frumoasă.

De unde, Dumnezeu, ştie fata asta să lovească aşa? Ai spune că e antrenată sau ceva.

Pufneşte un oftat. E plictisit! O zi; o singură zi din aceste două de la Crăciun, nu a fost lăsat să plece din cameră. Nu are voie să atingă, nici să privească măcar, jocurile video, laptopul îi este confiscat, Ipod-ul la fel, Iphone-ul este sub asediu, televizor nu poate pupa, efectiv, nu poate face nimic decât să privească la cai verzi. Şi, nu, în niciun caz el nu are cai verzi pe pereţi, să fie clar. Deşi are ceva stele de când era mai puşti şi obsedat cu astronomia...

Altă suflare plictisită îi scapă printre buze.

Cică, până când nu-şi corectează comportamentul absurd faţă de Kristeen, nu va mai vedea lumina zilei. Bine, asta e o prostie, căci o poate vedea de la ferestră, dar ai prins idea. Nu apasă picior în afara camerei lui; toată vacanţa. Şi fără prieteni!

Pufneşte furios de-acum. Cum poate fi el civilizat cu fata aia, când tot ce vrea este să... nu ştie exact ce vrea, dar nu pace, asta-i sigur. De mai bine de opt ani încearcă să scoată o reacţie de la ea, un ţipăt când o trage de păr, o palmă când o hărţuieşte, o înjurătură când o face în toate felurile. Orice, doar să reacţioneze cumva. Şi a reuşit să facă câteva impresii care au lăsat-o pe ea să se exteriorizeze, dar au fost puţine şi s-a prins repede de şmecherie. Nu a putut fi păcălită de două ori cu aceiaşi şmecherie sau asemănătoare măcar.

Mereu l-a intrigat fata asta. Când s-au mutat prima oară în oraş, şi el a fost cu părinţii în vizită, tot ce a vrut el atunci să facă a fost să vorbească cu ea, să se joace, poate chiar să devină prieteni. Însă ea s-a ţinut pentru sine, iar orice încercare de-a lui de a o scoate din carapacea ei, o făcea să se scufunde şi mai mult, şi mai adânc. Până când el s-a plictisit. Atunci şi-a dat seama că, dacă nu vrea să-i fie prieten, îi va fi duşman. Un gând copilăresc, dar, scuteşte-l puţin, avea 11 ani! Cine gândea matur şi responsabil, la acea vârstă?

Iar, cu timpul, lucrurile s-au agravat; cel puţin din partea lui, având în vedere că ea rareori reacţiona la orice făcea el. Cu fiece an care trecea, cu fiece întâlnire dintre ei – devenind scopul lui să o enerveze şi s-o scoată din sărite – acea prăpastie ce stătea în calea unei potenţiale prietenii se adâncea şi lărgea şi mai mult, ajungând la o lăţime atât de mare, încât nici nu s-ar putea vedea unul pe celălalt, la celălalt capăt. Asta, bineînţeles, dacă cei doi chiar ar sta la marginile opuse ale unei prăpastii.