Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)

~ Douăzeci şi unu ~

Lectură plăcută ^_^ ...

Să nu uitaţi să votaţi dacă merită şi să vă spuneţi părerea =D.

PS: Daţi o şansă videoclipului... Mi se pare destul de potrivit :D.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Capitolul 21

“Conduci ca un moş,” mormăie Kristeen.

“Iar tu te plângi ca o babă,” contraatacă Brenden.

Tăcere pentru câteva clipe.

Au maxim cinci minute de când sunt pe drumul înspre casa fetei şi au avut astfel de mini conversaţii tot de atâtea ori, fiecare închizându-l pe celălalt cu câte o replică deşteaptă. Plictisită, bruneta dă drumul la radio, pe un post de muzică veche.

Brenden, când aude nu ştiu ce melodie de la un cântăreţ dus de când lumea de pe acest pământ, schimbă postul cu unul ce difuzează muzică house şi dance.

“Muzica asta este pentru inculţi. Lasă la cea clasică,” şi Kristeen schimbă iarăşi postul de radio.

“Iar asta este muzică de adormit copii. Lasă dincolo,” apasă pe butoane până ce în boxe bubuie basul unei melodii dance.

“Eu vreau aici,” dă drumul la muzica clasică.

“Iar eu vreau dincolo,” spune Brenden, reîntorcându-se la muzica infernală.

“Dar eu sunt pasagerul. Eu decid ce ascultăm!”

“Ba nu! Şoferul decide, iar eu vreau house!”

“Clasică,” butonează Kristeen.

“House!”

“Clasică!”

“House!”

“Clasică!”

Enervat, Brenden opreşte muzica de tot. “Na, mai ascultă clasică acum!”

Kristeen îşi duce mâinile la piept şi nu mai spune nimic. Abia aşteaptă să ajungă acasă pentru a putea scăpa de prezenţa individului de lângă ea.

De ce? Sincer, de ce tocmai el? De ce nu avea Sam maşina? De ce au plecat părinţii tocmai azi în vizită? De ce nu poate scăpa de el? Prea mult începe să savureze aceste certuri dintre ei, ori compania lui, iar asta nu-i place. De câteva ori s-a trezit privindu-i buzele în timp ce vorbea în magazin, iar dorinţa de a le simţi iarăşi gustul aproape că o împinse să-l sărute. Dar ea nu vrea asta! Nu vrea să rişte cu el. Dacă totul se va termina urât? Cine îi va îngriji rănile atunci, pentru că ea nu ştie dacă ar mai putea să îşi adune bucăţile de la inima spartă iarăşi.

În timp ce Kristeen are această mică cugetare, Brenden parchează în faţa casei ei. Opreşte motorul şi iese din maşină. Îi adună sacoşile din portbagaj şi îi deschide portiera.

Da, ştiu, oricine ar fi gândit... uau, ce manierat, însă Kristeen nu este toată lumea. De aceea, ceea ce spune ea sună puţin – bine, ceva mai mult – diferit.

“Am şi eu mâini!” şi-i ia sacoşile, mergând cam îngâmfată spre uşa de la intrare. Însă Brenden nu bagă de seamă remarca ei, obişnuit cu astfel de ieşiri, savurând cu lăcomie uşorul dans din mersul elegant al fetei, ochii lui fiind lipiţi de posteriorul acesteia, ce se leagănă după fiecare mişcare.