Şi când ura devine iubire... (Cartea #1 din seria Sentimente)

~ Doisprezece ~

Capitolul 12



~What is this I'm feelin'? I just can't explain. When you're near, I'm not quite the same. I try to hide it, try not to show it, it's crazy, how could this be. I'm fallin' for you, finally my heart gave in. And I'm fallin' in love, I've finally known how it feels. It doesn't matter where I am, thoughts of you still linger in my mind. No matter what time of day, I'm really, really fallin' for you. I'm fallin' for you!~ Jamie Rivera –  I'm Falling For You



O rază palidă luminează pleoapele fetei, făcând somnul să dispară încet. Alarma se găseşte în acest moment să răsune în cameră ca un cuc deşteptător tâmpit, cântând una dintre cele mai afurisite melodii. Nu ştie de ce a pus o melodie rock ca alarmă, ţinând cont cât de mult urăşte începutul nebun pe care îl are.

Îşi opreşte alarma de la telefon, îşi întinde muşchii adormiţi şi apoi se ridică din pat. Face drumul până la baie într-un pas leneş, căscând la fiecare câteva secunde. Îşi face repede un duş cald, îşi spală dinţii, pieptănă claia nedresată din cap, după care iese cu un prosop în jurul ei şi începe să-şi caute haine în şifonier.

Având o iritantă impresie că este privită, îşi pune lenjeria pe sub prosop, deşi, de obicei, nu s-ar gândi de două ori înainte de a-şi da jos prosopul. Îşi pune un maieu pe ea, apoi un pluover şi o pereche de blugi. Îşi ia nişte şosete albastre în picioare, în ton cu bluza de pe ea, şi apoi coboară la parter.

În bucătărie, părinţii servesc cafeaua de dimineaţă, ascultând radioul în surdină.

“’Neaţa!” salută ea, înghiţind un căscat ce se chinuie să iasă.

“Hei, scumpo!” surâde Sandra. “Cum ai dormit după aşa o zi încărcată ieri?”

“Bine, mulţumesc,” îşi scoate fata un pahar din dulapul de deasupra chiuvetei, după care laptele din frigider şi îşi pune nişte clătite în farfurie, de pe blatul de lângă aragaz.

După o scurtă conversaţie, Kristeen termină masa, se urcă în maşină şi pleacă spre şcoală.

Nici bine nu intră în incinta şcolii, că este asaltată de prietenele ei, începând să­-i pună întrebări peste întrebări, iar ea le amână iarăşi, spunând că vor vorbi la masa de prânz, când vor avea mai mult timp.

La fiecare oră este încolţită sau îngrămădită de băieţi, care vor să o felicite despre câştigul de aseară, ori să îi facă avansuri în nesimţire, având impresia că au acest drept.

Într-una din ore, Brenden stă în fundul clasei fumegând. Are acest curs împreună cu Kristeen, iar faptul că în momentul ăsta este înconjurată de mult mai mulţi băieţi decât are clasa de fapt, îl face să arunce suliţe spre ei. Dar ce suliţe vorbesc eu aici?! Ar fi în stare să apuce băncile şi să înceapă să le arunce spre grămada de oportunişte ce mişună pe lângă ea. Linguşitorii dracului! De ar fi putut, le-ar fi dat foc tuturor, doar pentru a avea satisfacerea de a sufla cenuşa de după incendiu. Normal, Kristeen ar fi încă întreagă, stând ca o războinică în mijlocul câmpului de luptă. Cu părul fluturând în vânt, poate şi o sabie în mână, zâmbind spre el cu recunoştinţă.

Şi tocmai de unde a venit această imagine? Serios, prea multe filme a văzut probabil, de-i flutură imaginaţia la aşa ceva. Ar fi trebuit să-şi închipuie fete goale, nu Kristeen făcând-o pe Xena.

“Ştii, s-ar putea să fii condamnat pentru crimă, curând,” îi şterge Charlie imaginea din cap cu Xena pe un morman de cadavre, cu un steag ridicat deasupra capului, bătut de vânt. Brenden se uită spre el cu o sprânceană ridicată, cerând explicaţii. “La cum te uiţi spre grupul de lângă Kristeen, cred că-n curând îi vom vedea căzând inconştienţi pe capete. Ce-i cu privirea asta, frate? Ce ţi-au făcut?”