Urmataorea zi m-am trezit cu o oarecare pofta de viata. Parca nu ma mai simteam asa pierduta. O sa iau asta ca un lucru bun.
Am coborat jos, ceea ce a fost o greseala, una fatala. Bona mea statea calare pe tata si il saruta cu foc iar tata ii raspundea. Nici macar nu m-au observat.
In momentul ala as fi vrut sa am taria de caracter sa ii spun vreo doua, dar simteam cum lacrimile stau sa cada. Eu care credeam ca atat o iubeste pe mama. Am alergat afara pe usa inainte ca ei sa ma observe.
Pe drum am inceput sa plang incontrolabil. Desi treceau oameni pe langa mine pe strada, plangeam fara sa imi feresc privirea. Nu am avut un camin plin de iubire, dar macar traiam cu speranta aia ca iubirea aia de fapt exista. Nici macar nu stiam de ce mai stau in casa aia, dar unde sa plec? Am doar 16 ani, sunt un copil.
La ore am fost mai mult o fantoma care statea in prima banca. Credeam ca sunt mai rezistenta de atat, dar se pare ca gandeam gresit.
Am simtit cum ma inteapa, dar am ignorat. Nu erau asa de agresive azi, dar nici usor de suportat. Dar intepaturile au continuat, pana la lacrimi. Cand colegii au inceput sa observe am alergat la baie si m-am trantit pe gresia rece si murdara. Daca scoala asta are ingrijitori, cred ca isi ia vacanta de 6 luni de doua ori pe an.
Am incercat sa trag cat mai mult aer in plamani, dar parca ma inecam mai rau, probabil din cazua mirosului greu de tutun si mizerie din baie.
Pana s-a sunat de iesire imi revenisem oarecum. Am iesit afara si m-am asezat pe treptele scolii. Era prima zi in care puteai sa simti proaspata venire a toamnei. M-am bucurat de ea inhaland guri mari de aer.
Am observat trei fete cum se uitau spre mine si chicoteau. Sa le ia dracu pe toate. Nu sunt decat niste rasfatate care habar n-au ce inseamna durere.
Cand s-a sunat toti copiii au trecut pe langa mine. Aveam matematica, dar nu aveam puterea sa pararsesc linistea care se instalase.
- Toti vorbesc despre tine.
M-am intors si l-am vazut pe Johnattan cum se aseaza langa mine pe scara.
- Tu ce cauti aici?
- Nu mai am chef de ore. Esti bine?
L-am privit putin. Arata tipic unui baiat dupa care se uita toate, dar ce il diferentia de restul era sufletul mare pe care cred ca il are. Adierea de vant ii ciufulise parul, dar parand totusi aranjat. Imi aminteste de un baiat dintr-o revista.
S-a ridicat de pe trepte si m-a privit, mereu face asta. Ma face sa ma simt scanata si umpic admirata.
- Vrei sa te duc undeva? Am o motocicleta.
M-a luat prin surprindere, incepea sa faca asta des.
- Uite Johnattan, nu iti stiu decat numele. In rest esti un necuoscut, i-am trantit-o.
- Poti sa ai incredere in mine Rut, mi-a raspuns increzator.
- Dovedeste.
- Iti pod dovedi, un inceput ar fi sa ma lasi sa te scot la o cafenea macar.
Mi-a zambit iar eu am cedat. M-a luat de mana si m-a ridicat de pe scari. Nu am protestat si m-am lasat condusa de el. Sa merg pe strada cu un baiat ca Johnattan, ma simt ca si cum as fi sotia lui Brad Pitt. Cand fetele ma priveau cu ura, nu m-am putut abtine sa nu zambesc.
- Ce e?
- Te vor toate. Ar fi in stare sa ma faca praf doar ca sa iti atraga atentia.
Mi-a cuprins talia cu mana si m-a tras spre el. Mai aveam putin si dadeam in palpitatii.
