Poveste fără început

6. Începusem să văd culori

          Cum ne-am cunoscut? Nu te gândi că a fost vreun cadru romantic. Mai degrabă a fost în cadrul schițării planul meu de ,,evadare". Ştiu, nu sunt o romantică. N-am fost niciodată, ce e ăla romantism? O minciună în care spui că inima îți bate mai tare, dar ea bate la fel de normal. M-am săturat de iubirile alea false, azi te iubesc, iar la următoarea ceartă, când vă puneți pentru a o suta oară punct la relația începe: cum de am putut sta cu fraierul/a aia? Doamne, ce a fost în capul meu?

          Peste cam două-trei zile sunt iar un cuplu şi îşi spun cuvinte mieroase. Vrei să fiu sinceră? N-am spus niciodată ,,te iubesc", nimănui. Nu am simțit asta, nici măcar când eram un copil n-o spuneam. Asta pentru că eu am iubit faptele, nu cuvintele. Cuvintele m-au distrus pe mine, de ce aş folosi arma uciderii mele? Lumea mă numea rece şi închisă, aş minți dacă aş spune că nu eram aşa, dar lumea nu înțelegea că eu iubesc prin fapte. Pentru ei cuvintele erau demne de slăvit. Pentru mine erau gunoiul pe care-l duceam la container.

          — Shay, ce faci?

          — Stai în spate, sau vrei să te muşte câini pe tine prima dată?

          Revenind la el. Ei bine... podul Golden Gate, eu şi un salvator mult prea vorbăreț.

          — De ce ai vrea să mori?

          — Pentru că viața nu mai are sens.

          — Viața e un dar, pe care dacă ştii cum să-l deschizi, vei ajunge fericită.

          — Din nefericire, oamenii m-au sfâşiat înainte ca acel dar să poată fi deschis.

          M-am lăsat moale în fața lui de foarte multe ori, atât de multe ori încât am crezut că voi renunța la tot. Dar am crezut, pentru că el a apărut prea târziu în viața mea. Salvarea mea a dispărut cu mult înaintea lui. El, însă mi-a dăruit cele mai frumoase clipe din viața mea. Am fost egoistă lăsându-l.

          Ştiu.

          Ştiu, suferă.

          Are răni deschise în suflet, aşa cum eu am avut, dar într-o bună zi va apărea o ea, care să-i coase rănile. Şi, poate, că din când în când se va uita la ele şi îşi va aduce aminte de mine. Nu regret că am plecat şi nu i-am spus ,,te iubesc", a înțeles pe parcurs că eu fac asta.

          Ştii... sunt zile în care mă visează, apoi se trezeşte şi se chinuie să se culce, gândindu-se că eu o să apar din nou. Apoi plânge, îşi face o cană de cafea — trei lingurițe de zahăr, cinci de cafea. Bea o cană, se afundă în muncă, e un arhitect tare priceput, îşi mai face o cană de cafea şi priveşte câteva poze cu noi. Mă sună, pentru că robotul care-i răspunde e o înregistrare de-a noastră. Eu am pus-o înainte de ziua aia, fără să ştiu ce avea să urmeze.

          — De ce facem asta?

          — E distractiv, duh!

          — OK, acum ce ar trebui să spun?

          — Păi, ce-ți vine în minte prima dată.

          — Hei, sunt Shay, iar lângă mine se află Zeg, cel care mă obligă să fac asta. Deci, dacă ai vreun mesaj —ceea ce nu cred — lasă-l după ce-l auzi pe Zeg țipând.

          — De ce aş țipa?

          — De asta, spun ciupindu-l de abdomen, reuşind să obțin țipătul dorit.

          — Drac împielițat, continuă, masând locul ,,rănit".

         — Dă' să pup, îl iau peste picior, țuguindu-mi buzele.

          Eram tare amuzanți, nu?

          După ce mă sună, lasă mesajul în care-mi povesteşte ce a făcut în ziua aia, ce a visat şi încheie totul spunându-mi cât îi lipsesc şi cât de mult mă iubeşte. De câte ori i-am apărut în vis, l-am implorat să-şi găsească pe altcineva, pentru că aş fi mult mai împăcată decât să-l văd singur.

          Încăpățânatul!

          Continuă să-mi spună că nu poate şi că nu vrea să mă trădeze. O să mă țin scai de el, până va reuşi să iubească altă persoană. Simt puțină vinovăție când îl văd suferind, e ceva normal, doar el mi-a fost salvatorul şi una din persoanele care ține la mine.

           După ce termină confesiunea, fie se întâlneşte cu un prieten, fie pleacă la firmă... fie se duce la Golden Gate. Prima şi ultima obțiune cel mai des, nu ai fi vrut să-l vezi la început. Aproape intrase în depresie, nu mai muncea. Stătea în casă, singur şi lipsit de puteri. Plângea, fuma, consuma alcool. Până când prietenul său cel mai bun l-a vizitat, iar după ce şi-au dat câțiva pumni, au purtat o discuție serioasă. Prietenul lui nu m-a plăcut, şi nici eu pe el, dar vorbea tare frumos despre mine.

          Par fără sentimente în povestioara mea? Pare că nu-mi pasă?

          Ți-am zis că nu ai voie să mă priveşti în ochi? Acum, deschide-i pe ai tăi şi privişte-mă.

          Da.

          Astea sunt lacrimi...

          Dar el mă ajutase să văd culori în lumea mea întunecată.