Sad [L.S.]

Capitolul 6

Harry

Ora domnului Parker devine din ce în ce mai plictisitoare, iar eu nu mai suport să mă aflu aici. Mă joc cu pixul din mâna mea pe care îl tot deschid și îl închid, provocând un zgomot oribil în sala de curs, dar se pare că nu deranjează pe nimeni ceea ce este un punct bonus pentru mine.

Îmi îndrept după un timp privirea spre Louis, observând cum câteva lacrimi cad din ochi lui frumoși de un albastru atât de intens. 

Îmi prind buza inferioară între dinți pentru că nu suport să-l văd așa și desenez repede o caricatură cu profesoara noastră de muzică.

Mototolesc foaia si o arunc în Louis fără să-mi dau însă seama că el se uita spre mine chiar în acel moment.

Rahat.

Nu trebuia să afle.

Trebuie să fac cumva să creadă că nu-s eu.