Sad [L.S.]

Capitolul 12

Harry

Merg pe holul liceului, privind în stânga și în dreapta. 

Toți adolescenți pe care îi vedeam râdeau și se bucurau.

Toți sunt atât de veseli datorită balului încât îmi provoacă o scârbă de nedescris.

Urăsc acest bal.

Urăsc faptul că sunt atât de bleg când vine vorba de a invita o persoană la bal.

Mormăi ceva la gândurile astea care dau năvală în mintea mea și îmi opresc privirea spre Louis.

Observ cum zâmbește, iar asta mă face să mă întreb cine l-a făcut să zâmbească. 

Niciodată nu l-am văzut zâmbind fără ca eu să îmi fac „treaba", iar asta este total straniu pentru mine.

Mă îndrept cu pași mari spre el și mă opresc atunci când ajung în fața lui. 

— Hm, pentru cine este acest zâmbet, iubire? îl întreb, punând accent pe ultimul cuvânt ca să sune mai sarcastic decât speram și îmi arcuiesc o sprânceană.

— Nu îmi spune așa! mormăie el destul de iritat spre mine fără să-mi răspundă însă la întrebare.

— De ce nu iubire? Spun amuzant în timp ce îmi dau ochii peste cap și îl apuc de o mână, observând cum începe să tremure într-un mod ciudat.

— Că am iubit, răspunde scurt și apăsat și își trage repede mâna din a mea, lăsându-mă într-un șoc total.

Mă uit la el uimit și îmi înghit nodul din gât.