Sad [L.S.]

Capitolul 14

Harry

Mă uit spre Louis în timp ce pleacă şi mormăi ceva nervos în gândul meu.

Chiar nu înțeleg de ce am fost atât de idiot încât să îl fac să plângă, nu voiam să-l rănesc, niciodată nu vreau asta şi dacă înainte credeam că nu va veni la bal cu mine, acum sunt sigur de asta.

Îmi strâng uşor mâna într-un pumn şi las un oftat să-mi scape printre buze.

Oare ar fi mai bine să merg să-mi cer scuze? Să-i spun că de fapt eu îl plac în ciuda aparențelor? Că e cel mai minunat băiat? 

Îmi scutur ușor capul, îndepărtând aceste întrebări la care nu primesc răspuns, din mintea mea și încep să merg spre ieșire deoarece pauza încă nu s-a terminat.

Ajuns afară, arunc o mică privire prin jur, observând diferite grupuri de tineri care discutau, iar într-un colț îl observ pe Louis care doar stă jos pe iarba moale și citește dintr-o carte.

Îmi mușc buza de jos și merg până la el, vrând să-mi cer iertare.

— Bună, Louis! Îmi pare rău pentru mai devreme. Nu trebuia să-ți spun acele lucruri. mormăi către el destul de rapid fiindcă mă simt nasol pentru ce i-am făcut.

Louis își ridică scurt privirea spre mine și mormăie un „bine" apoi își afundă din nou privirea în cartea lui.

Mormăi ceva și mă așez jos lângă el, admirându-i subtil toate trăsăturile.