Sad [L.S.]

Capitolul 7

Louis

Îmi măresc ochii instant atunci cand observ că baiatul cu păr creț, cu care am purtat o discuție pe hol, aruncă o foaie spre mine. Şi nu orice de foaie ci un desen la fel ca cele pe care le primesc mereu.

Îmi şterg grăbit lacrimile de la ochi şi iau foaia mototolită în mână. O desfac şi privesc spre desenul realizat, după care îmi îndrept atenția spre el, observând că îmi ignoră privirea.

Zâmbesc mulțumit la auzirea clopoțelului şi mă ridic de la locul meu.

Merg spre banca lui.

—Hei! Mulțumesc pentru desene. Spun către el şi îi zâmbesc uşor.

—Nu eu fac acele desene prosteşti. Am aruncat hârtia aceea spre tine pentru că mi-a cerut un coleg. Mie nu îmi pasă de tine dacă eşti trist sau nu. Spune scurt spre mine cu răceală în voce, apoi pleacă din clasă, lăsându-mă singur.

Mă simt chiar penibil acum pentru că am crezut că el este cel care vrea să mă facă să râd.