Sad [L.S.]

Capitolul 19

Louis

— Mulțumesc! Spun zâmbind spre Clay atunci când îmi întinde un pahar cu suc de fructe de pădure.

— Pentru nimic, ți-am mai spus cât de frumos ești? Își arcuiește ușor una din sprâncenele sale, zâmbind larg, lăsându-și în acelaș timp dinți de un alb imaculat la vedere.

Simt cum obraji mei încep să ardă la auzul cuvintelor lui Clay și îmi mușc unul din obraji pe interior, încercând să-mi astup într-un fel timiditatea.

— Nu sunt mai frumos ca tine! Chicotesc și îi ofer un sărut pe obrazul drept din instinct, privindu-l fericit atunci când fața lui devine mai luminată ca înainte.

Mă așez pe una din canapelele de culoare roșiatică ce se aflau pe aici și mă uit spre Clay, dând ușor din cap în semn că am înțeles atunci când îmi spune că merge până la baie după câteva secunde în care doar stăm pur și simplu și ne privim unul pe celălalt.

Îmi așez paharul cu suc pe măsuța din sticlă care este așezată în fața canapelei și mă las mai bine cu spatele pe spătarul canapelei, făcându-mă mai comod în timp ce privesc prin jur la ceilalți adolescenți care au venit aici și care chiar se distrează, dar cert este că și eu o fac, poate chiar mai bine ca ei, având în vedere că Clay este un drăguț.

— Ce faci, Louis? Toate bune sau toate proaste dacă stai singur aici? 

Mă încrunt ușor la auzirea acestor cuvinte și îmi întorc rapid capul spre sursă. 

— Bună și ție Harry, murmur scurt în timp ce îl privesc cu venin. Sincer, chiar toate sunt super bune, având în vedere că sunt la o întâlnire cu un tip incredibil. Adaug, afișând un zâmbet pe fața mea.

— Mai incredibil ca mine? Nu pre cred, își dă ochii peste cap și se uită atent la mine ceea ce mă face să mă simt într-un fel incomod.

— Ba să crezi fiindcă el nu mi-a dat un trandafir ca să îmi facă rău. Spun puțin dur spre el pentru că începe să mă irite comportamentul lui.

— Nu știam că ești alergic la polen. Treci peste. zice în timp ce își mijește ochii la mine. Acum hai să trecem la lucruri mai serioase, dansezi cu mine? își arcuiește una din sprâncene în timp ce se ridică de pe canapea. Să știi doar că nu e politicos să refuzi. Continuă cu un mic rânjet pe buze și îmi întinde una din mâinile lui.

Mă strâmb ușor când aud ce spune la final pentru că eu chiar mă pregăteam să îl refuz, dar sincer chiar nu vreau să par un sălbatic și plus de asta Clay încă nu s-a întors.

— Bine, dar doar un dans. Spun scurt spre el, mijindu-mi ochii și îi apuc mâna, ridicându-mă de pe canapea.

Și atunci când i-am atins mâna, am simțit un fel de conexiune între noi.

O conexiune ciudată și un sentiment plăcut.

-

Am venit în sfârșit cu următorul capitol.

Sper să vă placă și vă aștept părerile în comentari ^_^