Sad [L.S.]

Capitolul 17

Louis

Țin trandafirul de culoarea sângelui în mâna dreaptă, privind incredibil de urât spre el, nasul meu fiind complet înfundat în momentul de față. Încep să îmi simt ochii lăcrimând datorită parfumului strident care vine din mica vietate a naturii ce se află în mâna mea, iar senzația de mâncarime apare imediat.

Îmi duc mâna ușor la ochi și mă frec la ei, neputând să mă abțin chiar dacă știu că după o să am ochii umflați și roși ca a unui vampir gata să scurgă sângele victimelor sale.

— Îți place trandafirul? 

Tresar când aud acea voce groasă care a devenit destul de enervantă pentru mine și mă întorc spre locul din care s-a auzit întrebarea, observându-l pe Harry îmbrăcat cu o pereche de jeanși albaștri strâmți și ușor rupți în genunchi, având pe deasupra un tricou alb cu imprimeu florar. 

— Tu mi l-ai pus în dulap? îl întreb direct fără să-i dau un răspuns la întrebare și afișez un zâmbet destul de fals pe chipul meu, trăgându-mi puțin nasul.

Încerc să îmi păstrez calmul atunci când acesta dă ușor afirmativ din cap, iar un zâmbet enervant, dar totuși destul de drăguț apare pe fața lui. 

— Sunt alergic la polen, spun scurt spre el cu o voce destul de groasă, privindu-l într-un mod foarte urât și mă abțin să nu-i arunc trandafirul în față.

Observ cum acesta își mărește ochii atunci când află de alergia mea și îmi ia repede trandafirul din mână, eu aruncându-i încă priviri fulgerătoare. Sunt ferm convins că dacă privirea mea ar putea ucide, acum Harry ar fi pe jos într-o baltă de sânge cu respirația tăiată.

— Îmi pare rău, nu am știut. Se scuză el repede și observ cum se uită la mine cu niște ochi blajini care pe mine tot mă scot din sărite în acest moment.

Dau să-i răspund, dar nu mai reușesc să o fac din cauza faptului că încep să strănut de câteva ori în continuu, acoperindu-mi gura cu mâna. 

— Nu este nimic, mormăi fals spre el, având deja ochii complet roși din cauza mâncărimi și ușor umflați. 

Plec repede de lângă el, îndreptându-mă spre cabinetul medical.

-

Știu că nu este cine știe ce, dar sper să vă placă :)

Uneori chiar mă gândesc să șterg cartea.