Poluri magnetice Vol II (FINALIZAT)

Capitolul 11

Răspunsul la întrebarea mea, m-a dus pe tărâmuri necunoscute. Marcus și-a izbit buzele moi și calde de gura mea. Nu am știut cum sa reacționez, fără sa îmi coordonez mișcările, buzele mele au răspuns imediat atingerilelor. A fost un sărut plin de pasiune și disperare, gurile noastre aveau dansul propriu și noroc ca eram pironita de pom, altfel sigur cădeam jos. Inima mea bătea mai tare decât înainte, și puteam sa jur ca și pe a lui o simt pulsand puternic. Mă trezisem la viata, dar ma-a și înmuiat în același timp. Ma apasa pe solduri cu degetele lui mari si imi patrundea in cavitatea bucala tot mai adanc cu fiecare miscare. Eu mi-am pus mâinile pe umeri lui, și cred ca am uitat de mine pentru câteva momente. A fost cea mai plăcută experienta din cate am trăit. Nu mai voiam sa se termine, dar el s-a retras când mai aveam puțin și scoteam gemete nestăpânite.
Și-a luat mâinile din soldurile mele și le-a dus spre fata. M-a fixat cu privirea, și i-am văzut trăsăturile atât de bine definite. Maxilarul lui proeminent, este scos în evidenta și ochi ii strălucesc ca unei pisici în noapte. Își trece limba peste buze, și acest lucru ma excitant inexplicabil. Acesta trăire este noua pentru mine.

- Nu vreau sa suferi, mi-a spus, apoi s-a întors și a urcat pe cal.

- Haide, ceilalți ne astepata.

Vocea lui era răgușita și părea frustrat.
Foarte greu am reușit sa incalec, piciorele mele erau moi și nu ma ajutau deloc. Când am pornit din loc, încă trăiam acea senzație unica, încă ii simțeam mirosul pe piele mea și închidem ochi din când în când sa adulmec mai bine toate trairile.

Când am ajuns la tabăra toată lumea era fericita și răsuflau ușurați. Alexa mi-a sărit la gat și m-a îmbrățișat.

- Nici n-ai idee ce sperietura am tras. Când au plecat aproape toți am sesizat ca tu disparusesi. Unde ai fost? Sa nu te mai îndepărtezi niciodată, auzi? Niciodată! Ești norocoasa, defapt fratele meu, merita o recompensa.

- Da, el m-a găsit.

L-am predat pe Twix și mi-am luat rucsacul de la Alexa din mana, nu mai aveam de gând sa ma schimb. Tor ce îmi doresc acum e sa ajung acasă sa fac un dus cald și sa adorm.

- Beatrice, te superi dacă te duce Marcus acasă? Eu trebuia sa ajung de multa vreme acasă, ca avem musafiri și ma cam grăbesc.

Daaa, ma supăr! O sa ma tortureze cu privirea lui, și o sa ma înnebunească cu mirosul lui atat de familiar și plăcut. Mai bine merg pe jos, sau poate nu e o idee grozava, chiar nu ma știu orienta în spațiu.

- Nu, e ok. Dute liniștită.

Ce pot sa ii spun? A făcut atât de multe pentru mine fata asta, ca nu pot să-i mai cer nici macar un ac.

Am scanat parcarea și am depistata mașină lui Marcus repede, era pornita și el la volan ma aștepta. Am grăbit pasul, sa nu primesc vre-o pedeapsa, ca l-am făcut sa aștepte.

Nu ca nu ți-ar plăcea. Mai ales ca cea din pădure.

Conștiința mea, face ravagii în capul meu.

M-am urcat și mi-a făcut semn spre centura sa mi-o pun, apoi a pornit încet spre sosea. Conducea asa încet, iar în mașină era atât de cald și bine. Tot corpul mi s-a dezmorțit în câteva minute. Marcus nu a scos nici un cuvânt de 10 minute deja de când mergem. Poate regreta ce s-a întâmplat acolo, lângă acel pom. Păcat ca era noapte și nu se vedea bine, ca acel pom ar fi trebui să-l însemnez, el a fost martorul primului meu sărut. Închid ochi sa îmi mai amintesc inca odată intensitatea momentului.

Ajung acasă și cobor grăbită jos din mașină, casa noastră se afla pe celalata parte de drum și vad flăcări mari arzând, totul este scrum, oameni alearga și se agita strigând unul la celalat, aruncând cu apa. Pompieri nu se vad nicăieri, pe frați mei nu ii vad și nici pe Tata. Realizez ca poate au rămas în incendiu. Încep sa strig și sa plâng.