Poluri magnetice Vol II (FINALIZAT)

Capitolul 17

- Am mult de recuperat?

Vocea lui nu prezintă nici o inflexiune și asta mă irita. E clar supărat, dar motivul e banal. Nu am făcut decât sa ma așez pe patul lui Robin 2 minute, pana s-a trezit el.

- Este ceva, dar o sa încerc sa iti explic pe scurt.
- Perfect.

Asta a sunat ca și cum ar vrea sa scape mai repede.

- Ai dormit bine?

Încerc sa deviez subiectul, poate îl destind.

- Da. Am visat ciudat, dar am dormit bine.
- Ce ai visat?
- Ca am fost intr-un loc ciudat, și eram fericit, dar am pierdut pe cineva drag.
- Pe cine?
- Nu știu. Am fost în tara bunicilor mei, defapt nu am fost nicodata, dar mi-aș dori sa ajung.
- Unde locuiesc?
- În România.
- Ii cunoști?
- Da, și îmi este dor de ei. Au stat câțiva ani aici, când noi eram mai mici, i-au ajutat pe ai mei, sa ne crească pana a mers Alexa la școală, apoi s-au mutat înapoi.
- Probabil, dorul de ei te-a făcut sa ai acest vis.
- Poate. Oricum, într-o zi o sa merg sa vad, locurile unde a copilărit mama și tata.
- Hai sa vedem ce ai pierdut în 2 zile.
- Hai.

I-am arata tot ce ne-a fost predat un ultimele doua zile și a fost uimit sa constate ca am reușit sa fac niște notițe în plus și pentru el. M-a urmărit atent în tot acest timp și mă intimida ușor.
) Apoi am vrut sa îi spun ca continuam cu cele doua ore pe care trebuia sa le facem oricum zilnic, dar Ana m-a întrerupt cu bucuria ei de-a mă vedea aici.

- Beatrice!! Oohh de ai ști cat ma bucur sa te găsesc aici.
- Buna, Ana. As fi venit și fără să-mi ceri tu asta.

Ochi lui Marcus m-au cercetat suspect și am încercat sa dreg busuiocul.

- Noi suntem colegi și cineva trebuia oricum sa îi aducă cursurile lui Marcus.
- Știu, dar tu ești cea mai potrivita. Oricum am stabilit sa faceți acele doua ore pe zi, și sper ca rămân valabile mai ales acum. Am confirmat amândoi dând din cap, apoi usa de s-a deschis încă o data. Mai multi tineri gălăgioși au invadat salonul și se pare ca erau prieteni de-a lui Robin. Toți l-au salutat și pe Marc, însă s-au așezat în jurul patului vecin.

- Va las sa discutați, ies puțin afara.
- Nu este nevoie sa iesi, mă oprește vocea băiatului sexi. Eu și mama nu avem intimități de spus.
- Are dreptate, ramai. Eu oricum nu stau mult, David trebuie sa ajungă cu mâncarea și pe urma plecam. Noi o sa a trecem mai târziu, ca sa stam mai mult.

- Bună dragilor, ce faceți?

Barbatul înalt și îmbrăcat la 4 ace aduc cu el un aer vesel și primăvăratic.

- Scumpule, ți-o prezint pe Beatrice. Ea este colega lui Marcus și lucrează la editura noastră. După ce își sărută nevasta cast pe buze, ramane cu o mana pe talia ei și celalta mi-o întinde mie.

- Eu sunt David, tatăl lui David.
- Beatrice Skinner. Mă bucur sa va cunosc.
- Plăcerea e de partea mea, dacă ești una dintre personale care îl place pe fiul meu. Acesta e un lucru rar.

Marcus mormăie ceva, ce doar el înțeleg, iar eu mă roșesc puțin, a și cum as fi prinsa la butoiul cu miere.

- Este un tip amiabil, îi răspund. Ne înțelegem bine.
- Asta e grozav. Am adus mâncare pentru amândoi. Va lasam sa luați prânzul. Noi revenim după ce terminați de învățat.

N-am apucat sa ma spun nimic ca cei doi au dispărut. Am rămas zbind după ce s-a închis usa.

- Tatăl tău, e un tip grozav.
- Este. Păcat, ca n-a putut sa faca un fiu la fel.