Poluri magnetice Vol II (FINALIZAT)

Capitolul 6

Ziua de sâmbătă mi-am petrecut-o îndeplinind treburile casnice. Când i-am spus lui Tata despre noul meu job și salariul ce aveam sa i-l încasez lunar, nu i-a venit sa creadă. Încă nici mie, dar sper sa nu fie doar un vis. Dacă totul este realitate, peste fix o luna, o sa părăsim acesta casa și aceste condiții greu de suportat.

Unchiul nostru a venit în vizita la noi duminica dimineață și ne-a a dus cate ceva de mâncare. Ne-a întrebat cum este la școală, dacă ne place și ce noqte am luat. Pe mine m-a avizat un mod deosebit sa iau școală în serios și sa nu cumva sa iau note mici. Cred ca are niște planuri nespuse cu mine, dar nu îmi permit sa a intreb nimic în acest moment.

După plecare lui, ne-am îmbrăcat cu ce aveam mai gros prin dulap și am ieșit sa ne plimbam toți 4. Eu și Tata ii urmăream pe frați mei cum se juca u pe un carusel în parc și atunci a sunat tefonul meu, pentru prima data. Tata ma privește mirat și ii spun ca e o colega.

- Alexa? Ce faci?
- Ma pregătesc să merg undeva, vii cu mine?
- Unde?
- E un loc superb, ne distram acolo în fiecare duminica. Vin o grămadă de colegi și m-am gândit ca ți-ar plăcea și ție.
- Eu nu pot, am ieșit cu frați mei și...

Telefonul meu e smuls imediat de la ureche de către Tata.
- Merge, va fi gata în jumate de ora.
- Va mulțumesc din suflet. Sunteți cel mai bun tata, o aud țipând pe prietena mea.

- Nu trebuie sa faci asta.
- Ba trebuia. Îți iei viata mult prea un serios pentru vârstă ta Beatrice. Îți mulțumesc ca încerci sa ii ții locul mama ei tale, dar vreau sa faci activități potrivite, ani se scurg repede și cu aceștia nu te mai întâlnești niciodată.

Tata avea dreptate. Am fugit pana acasă și am reușit sa ma pieptăn și sa îmi pun o pereche de blugi pe mine în loc de pantaloni de trening, și hanoracul negru cu gluga, apoi am auzit clacxonul mașinii afara și am plecat sa fac a cunoștință cu viata de adolescenta. Nu mai ieșisem niciodată, în acest fel, înainte nu aveam unde, nu avem prieteni și nici posibilități.

- Ești superba fetito, sper ca știi.
- Nu am mai primit un complimet sincer de multa vreme.
Ce facem acolo?

- Echitație.
- Pe bune?
- Da. Nu vrei?
- Nu, doar ca visez la asta de mulți ani. Iubesc caii, m-ai nimerit perfect.
- Super. Eu iau ore de echitație de câteva luni și m-am îndrăgostit. Defapt ne-am înscris mai multi colegi și ne place tuturor. M-am gândit sa îți fac și ție cadou aceste cursuri, ca ai obținut jobul acesta.
- Asta e modul tău elegant de a ajuta oameni? Le spui ca e cadou?
- Nu Beatrice, asta e modul meu de a-mi arata recunoștință și prietenia fata de tine. Vreau sa iti ofer ceasta placere și sa petrecem timp împreună.

Acum ma simt prost, pentru concluzia pripita. Ii mulțumesc pentru tot Alexei și ma las vrăjita de peisaj.

După o ora de mers am ajuns într-o pădure plina de culori. Nu știu dacă am mai văzut în viata mea, un curcubeu de frunze mai frumos. Toamna are o frumusețe rara. Am intrat pe o alee îngustă și am mai mers câteva sute de metri apoi am văzut un agrement în inima pădurii. Aici pomi erau mai rari, însă tot frumoas arata totul. Erau în jur de 25 de persoane afara în jurul gardului de lemn ce adăpostea zeci de cai minunați.

Am coborât grăbită și m-am lipit de o scândură, hipnotizata de frumusețea fiecărui exemplar în parte. Aveau diverse culori, negru maro, albi, dar cei pătați, ma fascina în mod aparte. Unul dintre ei, a nechezat spre mine și a întins capul spre mana mea întinsă. L-am mângâiat pe coama stufoasa și și-a ridicat coada în sus de placere.

- Twix.

Glasul binecunoscut a lui Marcus, m-a învăluit deodată. Nu pot sa cred ca e aici.