Cred ca am avut un moment de amortire. Un moment in care inima mea uitase cum trebuie sa bata. Era acolo, la concert, era in fata mea, cu prietenii lui. Ma holbam la el, ii analizam fiecare parte a fetei, eram total absorbita de el si comportamentul lui. Insa el, el nici nu m-a recunoscut. Eram in fata sa, parca de sticla, transparenta, neimportanta, o straina. Era si penibil sa ma salute, nu mai avea nicio obligatie in fata mea, eram doar o simpla fata cu (,) care a avut o ,,chestie". Pacat ca acea ,,chestie" pentru mine inca n-a trecut. Si nici nu stiu la ce ma asteptam. Ce-a fost a fost, lui i-a trecut si cu timpul imi va trece si mie. Ar trebui sa ma opresc din toata drama asta pe care o provoc si sa-mi dau seama ca nu sunt atat de importanta pe cat ma cred, iar viata mea nu-i atat de interesanta pe cat o consider eu. Trebuie sa-mi revin. L-am revazut, a fost frumos, dar a trecut. Viata merge mai departe, asta voi face si eu.
