El nu e o iubire de-o vara. Astazi iti place, maine poate nu. Mie imi place de el azi, maine la fel, si peste o saptamana, si peste o luna, si peste un an. El e acolo orice as face. Ma bantuie. Imi sta in cap si de fiecare data cand simt ca-l uit, apare din nou. Cel mai tare ma macina faptul ca nu-l pot intelege. Astazi vorbeste cu mine, ma face sa cred ca sunt importanta, dupa se comporta cu mine de parca ii sunt straina. Ii este rusine cu mine, iar partea proasta e ca nu-l inteleg. Nu suntem impreuna, nici macar nu ne dam mesaje, insa toate momentele in care-mi apare in minte ma face sa-i fiu. Sa-i fiu azi, maine, peste o luna, o viata. Vreau sa-mi apartina si el mie cum ii apartin eu lui. Ma doare. Ma doare ca ma evita cand e cu prietenii si ma saluta doar cand nu se uita nimeni. Nu-i sunt inferioara, ma simt superioara. Poate par egoista, insa sunt mult mai fericita fiindca eu renunt. Renunt la prietenii falsi, renunt la ipocrizie, renunt la 'nasul pe sus', renunt la zambete din plastic. Un alt motiv pentru care-i sunt superioara e fiindca sunt inteligenta. Sunt destul de inteligenta sa pot fi fericita, sunt destul de inteligenta sa ma bucur de tot ce am, sa ma refugiez in cartile mele de suflet, sa-mi scriu sentimentele. Da, ii sunt superioara fiindca am curaj sa ma eliberez, el nu-l are. El ramane nefericit in castelul lui de sticla, cu prietenii lui de-un an. Da, asa este, ii sunt superioara fiindca eu aleg calitatea, nu cantitatea, fiindca sunt destul de matura sa-mi iau 2-3 prieteni buni, in loc sa am numai falsitate in jurul meu. De asemenea, ii sunt superioara fiindca eu nu am nevoie de cineva sa ma simt speciala, fiindca am incredere in mine si-n fortele mele.
Si da, il iubesc, insa niciodata nu ma voi simti 'nu destul de buna' in fata lui.
