Capitolul asta este destul de asemanator cu ultimul, insa in asta ii las o 'scrisoare' tatalui meu, daca considerati ca tema nu este destul de buna, va rog sa-mi spuneti. Mi-as dori sa-mi dati cateva idei pentru urmatorul capitol, caci eu raman in pana.
________________________________________________________________________________
Tie n-am ce-ti reprosa, tu existi doar atunci cand vrei in viata mea. Pleci cu zilele si uneori cred ca e vina mea, cred ca vrei sa scapi de mine. Spune-mi ca gresesc. M-am saturat sa-mi fiti parinti doar cand vreti si aveti timp. Te-ai schimbat, iar asta m-a facut si pe mine sa ma schimb. Mi-e dor sa mergem impreuna in mici excursii cu masina, sa ma iei de la scoala si sa ma duci in toate locurile in care aveai treaba, sa simt ca sunt copilul tau.
De ce te indepartezi de noi, familia ta? Scuza asta cu serviciul ma calca pe nervi. Nu te inteleg. Nu te inteleg de ce atunci cand nu-ti raspund ma certi, iar atunci cand eu te sunt niciodata nu raspunzi, sau ma certi ca te deranjez. Nu te inteleg de ce tipi mereu la mine, chiar daca nu am gresit. Nu te inteleg de ce-mi spui lucruri urate, dupa dai vina pe mine. Nu te inteleg de ce ma faci sa ma simt o greseala. Stiu ca nu sunt cel mai bun copil, stiu ca nu va fac mandri, dar voi ma faceti sa renunt.
Imi aduc si acum aminte seara aia, de 26 martie. Atunci mi-ai spus ca sun o toanta si o proasta. M-a durut mai tare decat toate jignirile de la scoala. Tu erai modelul meu in viata, insa incep sa cred ca tu n-ai ce ma invata.
Te iert, tata, dar nu te voi iubi niciodata.
