Proprietatea diavolului

XVI

Nu am simțit-o pe Heather tremurând și transpirând lângă mine în pat, pentru că dormeam buștean. Însă m-am trezit când i-am auzit țipătul. Avea fața palidă, ochii imenși și era lac de sudoare. Din fericire, s-a calmat când și-a dat seama care era, de fapt, realitatea. Exact atunci, fratele ei, Evan, intră în cameră, trântind ușa de perete. Era urmat de Brandon, care spuse:

- Mai încet, voi doi, sau o să treziți tot hotelul!

M-am uitat urât la el, dar Evan l-a ignorat și și-a întrebat sora:

- Ce s-a întâmplat? Ai avut iar coșmarurile alea?

Soarele începea să răsară și ar fi fost un răsărit minunat dacă nu și-ar fi băgat diavolul coada. Din fericire, acum Heather părea să respire ușurată, dar atunci când deschise gura să vorbească, vocea ei suna extrem de diferit, iar ochii ei priveau într-un punct fix, de parcă ar fi privit prin Brandon:

- Priviți aici, pisoiași.

Porecla pe care o spusese îl făcu pe solist să ridice dintr-o sprânceană, în semn de dispreț, dar cei doi aproape că leșinară când au văzut ce făcea Heather: deschidea un fel de portal, care semăna cu un iaz în care cineva aruncase o pietricică. Portalul părea bruiat. Nu numai eu, cât și prietenii mei eram uimiți.

- Heather, ce naiba faci? o întrebă Evan, cu gura căscată.

- Nu sunt Heather, sunt Isis! Spiritul ei încă doarme, am intrat în corpul ei ca să vă avertizez pe voi toți, toarse ea.

- Isis, ce dracu crezi că faci? am șoptit, printre dinții încleștați și pumnii strânși. Nu e nimic de văzut aici, băieți! am adăugat, uitându-mă la Evan și Brandon.

Am încercat să-i dau afară și să închid ușa în urma lor, dar Isis m-a împiedicat, încuindu-ne pe toți în camera de hotel, printr-o simplă mișcare a mâinii.

- Chase, nu! Au dreptul să știe, spuse demonița.

Evan și Brandon s-au apropiat de portal și au privit prin el. Evan părea speriat, în timp ce Brandon arăta, mai degrabă, amuzat. Totuși, ne-am uitat toți trei atenți spre portal. Era ca și când am fi privit un film, în care eram actorii principali.

Mergeam pe un pod, deasupra unui râu imens, iar mașinile treceau prin noi, fără să ne rănească sau să ne ucidă. Am continuat să traversăm acel pod, până când am coborât pe o cărare care ducea într-o pădure deasă. Părea o pădure de conifere obișnuită. I-am spus lui Isis că e îngrijorată degeaba pentru noi.

- Taci și mergeți mai departe!

Înaintând prin pădurea care devenea tot mai întunecoasă și mai înfricoșătoare, am văzut intrarea într-o peșteră. Auzeam zgomote de bufnițe, zgomotul vântului și alte lucruri indescifrabile. Nu știam ce era mai înspăimântător: pădurea sau bezna din cavernă.

- Sper că e doar o glumă proastă și că nu-i vreun monstru pe-acolo, a zis Brandon.

- Nimic din toate astea nu e real. Sunt doar... holograme, spuse Evan.

- Nu sunt chiar holograme, ci doar imagini din mintea lui Isis, din ce a văzut ea deja. Noi nu existăm în memoriile astea ale ei, le-am explicat, mergând înainte spre necunoscut.

La un moment dat, ochii mi-au fost izbiți de o lumină puternică, roșie. Într-o deschizătură a cavernei, cineva stătea cu spatele la noi, în genunchi. În fața ei, stătea desenat, pe o stâncă, un bărbat cu cap de ogar, cu un fel de fustă pe el și cu un ankh în mâna dreaptă. Persoana acoperită de o pelerină gri părea că se roagă. Deasemenea, aprinsese un foc, iar pe restul pereților erau desenate diferite hieroglife. Zeul părea, totuși, să apară în mai multe picturi rupestre. La rotisor, ardea un porc, iar individul s-a ridicat în picioare și și-a ridicat mâinile spre cer, încântând: