Proprietatea diavolului

XVII

În timp ce plănuiam ce aveam de făcut, deodată, se auzi soneria. Am tresărit cu toții şi nu a sărit nimeni să răspundă la uşă. Evan era singurul care fu destul de curajos şi zise:

- Diavolul n-o să sune niciodată la uşă.

Se ridică de pe jos, se uită pe vizor şi deschise uşa, lăsând să intre un băiat tânăr, blond şi slab, îmbrăcat în uniformă de chelner, cu o tavă în mână, pe care erau aşezate mai multe farfurii cu diferite feluri de mâncare. Am răsuflat uşurat, i-am lăsat un mic bacşis pentru că l-am lăsat să aştepte atât, apoi a plecat. Am început să mâncăm, gândindu-ne să ieşim noaptea pe plajă, ca să ne putem antrena pentru atac.

Toată ziua ne-am petrecut-o pe plajă, împreună cu Stella şi Jason, care n-aveau nicio idee despre ce se petrecea cu noi patru şi reuşiserăm să ascundem destul de bine lucrul ăsta. Dar tot ne-am dus devreme la culcare, vorbind să ne trezim la unu noaptea şi să ne întâlnim pe plajă.

- Nu o să o las pe târfa aia de Lissa să îți facă ceva, am asigurat-o pe Heather, înainte să adormim.

- Nu ar trebui să-ți mai faci atâtea griji pentru mine, Chase. Ar trebui să ne preocupăm şi de prietenii noştri.

A urmat o tăcere apăsătoare. Brandon şi Evan puteau avea grijă singuri de ei înşişi. Ea nu. M-am încruntat. Voiam să-i zic că nu are dreptate, dar ea a adăugat:

- Chase? Promite-mi.

Am răsuflat şi am zis:

- Ok, promit. Acum, hai să dormim. Avem o grămadă de treabă.

Am sărutat-o şi am adormit. Însă, când a sunat soneria şi m-am trezit extrem de greu, Heather nu mai era lângă mine în pat. M-am dat jos din pat repede, aproape împiedicându-mă în cearşafuri şi am aprins lumina. Nu era pe nicăieri prin cameră. Erau doar resturile de mâncare pe jos, ceva haine, patul, o oglindă, dulapul şi noptiera. Inima mea o luă la goana. M-am îndreptat repede spre uşa băii şi am bătut tare. O dată. De două. De trei ori. Nimic. Am dat buzna în baie. Nu era acolo. Începeam să înnebunesc. O răpise... Nu-mi venea să cred că nu avusesem grijă de ea şi o lăsasem pe Lissa să o ia de lângă mine... Eram prost. Mult prea prost. Deşi am sunat-o pe telefon, şi ăsta era închis.

M-am grăbit să ies din cameră şi am bătut la camera lui Evan, apoi a lui Brandon. Aceştia doi nu au răspuns din prima, dar am insistat. Evan a deschis, până la urmă, uşa, cu ochii pe jumătate deschişi şi părul vâlvoi.

- Ce e, frate? m-a întrebat.

- V-am zis să ne întâlnim la unu pe plajă. De ce dormiți încă?! aproape am țipat.

- Calmează-te, mă! E doar doişpe jumate', zise Brandon, dar îmi văzu expresia şi mă întrebă ce am pățit.

- Nu pot s-o găsesc pe Heather, am răspuns. Îmi venea să mor de nervi. Am strâns din pumni, aproape zgâriindu-mi palmele şi am mai zis: Cred că a fost răpită.

- CE?! făcu fratele ei.

- Hei, să nu ne grăbim cu concluziile, spuse Brandon. Poate a plecat mai devreme pe plajă, să se antreneze singură.

Mda, poate Brandon avea dreptate. Dar tot nu răspundea la telefon. Şi nu prea era genul ei să îmi ignore apelurile. Le-am zis asta băieților, iar ei au propus să mergem să căutăm toată plaja. Asta avea să dureze... Dar ne-am îndreptat spre plajă, iar Evan a primit un mesaj. Ni l-a arătat: " Nu vă mai chinuiți să vă căutați draga iubită, soră şi prietenă la malul mării. Nu-i acolo. Dacă vreți să o mai vedeți vie vreodată, aduceți-mi-l pe Chase. El o să-mi aparțină mie, iar voi o puteți lua înapoi pe Heather. Şi fără şantaj. Ştiu tot ce faceți. Lissa."