Ploaie de Noiembrie (Pauză)

1.

În faţa ochilor mei îşi făcuse prezenţa natura ruginie, încărcată de culori specifice toamnei. Toamna precum un bun pictor a încărcat culorile naturii cu, culorile ei galbene-maronii. Copacii cu frunzele colorate în auriu redau o culoare asemănătoare unei flăcări. Zeci de crengi groase îşi fac drumul din trunchiul mare al copacilor, crengi aproape dezbrăcate de frunzele, care odată le erau ca nişte haine protectoare. Acum abia se mai zăreau câteva frunze uscate şi veştejite care îşi duceau traiul care îl mai aveau. Razele timide ale soarelui de abia se pot observa printre norii cenuşi şi supăraţi.

Vântul puternic îmi aruncase o frunză îngălbenită în faţă, făcându-mă să mă strâmb. Mi-am dat-o jos  şi am privit-o. Atât de mică şi inocentă, ca un copil nou-născut care abia păşise în lume. Însă acestei frunze, viaţa i se terminase. I-am dat drumul, lăsând-o să cadă, lângă celelalte surori ale ei, care deja îşi găsiseră locul pe pământul umed şi rece. Pământul deja era transformat de frunze, într-un covor tomnatic şi melancolic.

Când am ieşit din parcul în care mă aflam şi priveam cu admiraţie natura care mă surprindea de fiecare dată, m-am îndreptat spre casă unde aveam să mă adâncesc din nou în gândurile mele neastâmpărate. O mănâ mare şi caldă pusă pe umărul meu, mă făcuse să tresar, inima începând să galopeze. M-am întors speriată, însă am răsuflat uşurată şi am rămas uimită când i-am văzut chipul angelic, care mă făcea să zâmbesc de fiecare dată.

- Te-ai întors! am spus, sărindu-i în braţe, încolăcindu-mi braţele lungi şi subţiri în jurul gâtului său.

- Mi-a fost dor de tine, mi-a spus la ureche atât de încet, încât mi-am simţit corpul parcă făcându-se de gelatină.

M-am desprins cu greu de căldura corpului său şi l-am privit, zâmbind. Îmi fusese atât de dor de el, încât viaţa mea prinse o notă de melancolie în lipsa lui. Mi-a părut rău că a trebuit să plece la bunici câteva luni, dar nu credeam că voi fi aşa fericită când o să-l revăd.

Părea un înger desprins din rai, se potrivea perfect cu peisajul naturii, încât uneori mă întreb dacă nu e vreun făt-frumos ieşit din basme. Veşnica glugă îi acoperea capul, lăsând câteva fire negre din părul lui la iveală, ochii păreau un ocean de ciocolată în care pur şi simplu te pierdeai printre valuri, iar buzele te făceau să ai o mie de fantezii doar privindu-le.

- Eloise, mai trăieşti? a întrebat râzând, râsul lui bucurându-mi urechile.

- Da, ai spus ceva?

- Eloise, Eloise, mereu eşti aşa pierdută printre gânduri?

Dacă ar ştii. Şi dacă ar ştii şi în ce gânduri. El nu îşi dă seama cât de perfect poate fi, încât aş putea scrie un roman doar descriindu-i trăsăturile, calităţile şi defectele care nu le are. Mi-aş dori să-i pot spune tot, toate sentimentele mele, dar nu pot. Încă.

Ne plimbam prin parcul vopsit în culorile toamnei, vorbind despre toate lucrurile pe care le făcusem în timpul în care nu ne văzusem. El vorbea cu atâta admiraţie de bunicii săi, încât îmi bucura inima la acele cuvinte. Eram atât de aproape unul de altul, puteam să-i simt căldura care îmi transmitea o grămadă de fiori pe şina spinării.

Fără să-mi dau seama, eram deja în faţa casei mele. Aceaşi casă pe care o aveam de la vârsta de 10 ani când mă mutasem aici. O casă mică, maronie, cu o verandă care o înconjura. O casă cu o grămadă de amintiri, plină de gândurile şi lacrimile mele pe care le vărsam din când în când.

- Vrei să intri? l-am întrebat, sperând atât de mult că va accepta.

M-a privit zâmbind, punându-şi mâna pe umărul meu într-un mod prietenos. Din nou, aceleaşi sentimente când îi priveam cele două perle ciocolatii care înconjurau pupila neagră care de abia se zărea. Doar acei simpli ochi îmi făceau gândurile să o ia razna, încâlcindu-se ca şi căştile unui telefon. Dar un sentiment de tristeţe şi un frig m-a cuprins când şi-a luat mâna caldă de pe umărul meu care deja îi simţea lipsa.

- Scuze, nu pot. Trebuie să mă văd cu cineva.

Ştiu, ştiu. Capitolul ăsta e oribil, nu am avut inspiraţie, dar totuşi sper să fie cât de cât bun şi să vă placă.Şi ştiu că e destul de scurt. Oricum, celălalt va fi mai bun, sper. :)