O fata ciudata.O lupoaica speciala

Capitolul 2

  Am fost atat de grabita sa ajung in luminis incat am uitat sa inchid usa.Dar nu asta ma interesa acum.In momentul de fata eu doar alerg,alerg si alerg fara sa ma opresc.Talpa adidasilor mei se loveste regulat de pamantul tare de pe jos.Hainele mele se agata de ramurile copacilor in timp ce fata mea capata zgarieturi si vanatai,iar parul cat mai multe frunze si crengute.Nu imi pasa.Tot ce imi doream era sa ajung la mama.Toate simturile imi erau in alerta.Auzeam fiecare pas,fiecare fosnitura,chiar si cea mai mica soapta.
   Intr-un final am ajuns.O vedeam pe mama asteptandu-ma.Pe fata ei palida si in ochii ei de un albastru marin aparuse o ingrijorare mare.Nu o mai vazusem asa de cand tata era pe moarte.Uram sa fie asa ingrijorata.Uram sa o vad in starea asta.O iubeam asa mult.
   M-am apropiat,scuturandu-mi crengutele si frunzele din parul mai ciufulit ca niciodata.
  -Mama...ce s-a intamplat?Ce voiai sa-mi spui?
  -Rachel,scumpo,eu...ingiti in sec,te-am adus aici pentru ati arata ce esti tu cu adevarat si pentru a-mi lua ramas bun,imi zise mai serioasa ca niciodata.
  Ma cuprinse o senzatie de ameteala si inghet.Tot corpul meu incordat dupa alergare ingetase dupa cuvintele mamei.Nu,nu,nu asa ceva nu era posibil.Visez.Trebuie sa visez.Nu poate pleca,nu poate sa ma lase singura pe lume.Ce voia sa-mi arate?De ce voia sa plece?
  -Mama...Nu,nu,nu!Asta nu e posibil!Visez!Sigur visez!ii strig eu plina de speranta.Spune-mi te rog ca nu-i adevart!O implor disperata simtind cum ma podidesc lacrimile.
  -Scumpo,te rog,linsteste-te!ma implora ea cu lacrimi in ochi.Si mie imi e greu,dar nu avem prea mult timp.Trebuie sa ma asculti!
  A dat sa ma atinga,dar eu am repins-o facand un pas inapoi si indepartandu-ma de ea in timp ce-mi stergem cu podul palmei o lacrima cristalina ce mi se rostogolea pe obraz.Am privit-o in ochi.Parea ca acum durerea era si mai mare.
  -Bine,bine!am spus eu incercand sa ma calmez.Ce voiai sa-mi arati?o intreb ocolindu-i privirea.
-Pai...ti-am ascuns asta foarte mult timp,dar a venit clipa in care trebuie sa-ti spun adevarul.Trase aer in piept.Esti...varcolac.
  Sangele care imi curgea prin vene cu o viteza uimitoare provocata de suspansul la care fusese supus ingheta o clipa,apoi cu un singur val puternic sparse bariera de gheata si incepu sa-mi curga iar oxigenandu-mi creierul.Nu!Asta nu era posibil!
  -Mama,ai innebunit?Asa ceva nu exista.
  Atunci ea ofta si incepu sa se concentreze intens.In jurul corpului sau se formasera rotocoale de fum care se spiralau formand tot felul de forme,apoi,fara nici un avertisment un imens lup alb statea acum in fata mea,in locul unde acum cateva secunde se afla mama.
  -Wow!Ce frumos!am exclamat eu.
  I-am atins blana catifelata.Era asa de moale.Am chicotit.Nu stiu de ce.Nu m-am putut abtine.
  -Gata,gata!Nu avem timp de joaca.Trebuie sa inveti sa te transformi.
  -Si cum fac asta?
  -Pai gandestete la lupi si...eventual la momente foarte fericite din viata ta.
  M-am concentrat foarte tare.Dintr-o data am simtit cum o durere ingrozitoare imi traversa sira spinarii si cum imi arcuiesc spatele.Tot asa de rapid cum a inceput durerea,a si disparut.Acum eram in patru labe si ma uitam surprinsa la aura albastra din jurul meu si la blana mea albastru cu alb.Ochii mei aruncau scantei.M-am uitat la mama cu o expresie fericita pe chipul meu de lup.
  -Asta e absolut grozav!
  -Stiu!Dar sa lasam asta la o parte.Trebuie sa stii ca ai mai multe puteri decat un varcolac obisnuit deoarece tatal tau a fost vrajitor.Eu te voi...
  Dar inainte sa termine propozitia o femeie inalt,slaba,palida,cu ochii rosii si parul negru si lung sari in spatele mamei mele.M-am uitat ingrozita spre ea.
  -Fugi,fugi cat de repede poti!imi zise apoi ea si cu femeia care o atacase se pierdura printre copaci.
  Desi nu voiam am facut cum mi-a spus mama si am rupt-o la fuga in cautarea unui adapost sigur.