Ce a spus vulpea?

Capitolul 7

Era încordată și avea palmele transpirate, dar nu mi-a refuzat explicația.

—Doar pentru că ți-am greșit, acum 10 ani, mormăie, lăsându-și mâna într-a mea. Ai grijă să fie o scuză plauzibilă.

Intrăm la mine în birou și ea încuie ușa, așezându-se pe scuanul care era în fața biroului imens.

—Eu am venit cu ideea. Am rugat-o să mergem în oraș pentru că știu că a avut o zi ocupată azi. Voiam să se relaxeze.

Îmi aprind o țigară, scoțând fumul pe nas și scrumând pe geam.

—Nu era treaba ta să o faci să se relaxeze, Summers.

—Și nu e treaba ta să îmi spui ce am voie să fac și ce nu. În caz că ai uitat, nu mai suntem copii. Pot să fac propriile alegeri, iar dacă au consecințe, le suport.

Oftează.

—Știu  că-s un cretin și că te supăr mereu și toate cele, dar trebuie să înțelegi că nu mai sunt iubitul tău de vreo 10 ani. Dacă vreau să o fac cu vreo fată, pot s-o fac. Nu sunt legat de tine, sau ceva.

Îmi sting țigara în scrumieră, întorcându-mă cu fața la ea.

—Poți pleca, domnișoară Baek, e tot ce spun, așezându-mă pe scaun și începând să mă uit prin hârtiile pe care le aveam de semnat.

 ***

Mă trezesc cu Kim la ușa apartamentului meu, peste două zile. Era abia 8 dimineața și nu mă trezisem. Mă rog, mă trezise el.
Abia mă ridic din pat, deschizând ușa și frecându-mă la ochi, căscând. Eram doar în niște pantaloni de trening pe mine, așa că mi se făcuse frig, atunci când el intrase în casă.
—Bătrâne, ai idee cât e ora?zic, cu jumătate de gură.
—La ora asta trebuia să fii la birou, in mod normal, dar nu sunt aici ca să îți țin morală sau ceva. Ascultă, au început să umble zvonuri cum că tu și domnișoara Baek ați avea o relație intimă.
Mă înec, așezându-mă pe unul dintre scaunele din bucătărie.
—Poftim? De unde și până unde?!
—Știi tu, în filmele americane e normal ca secretara să întrețină relații intime cu directorul firmei la care lucrează.
-—Știu, dar ăsta nu e un blestemat de film american. Cine a zis asta, Kim?!
—Nu știu cine a început să zică asta. Dar la tine la firmă sunt destul de mulți angajați care cred asta.
Mă frec la ceafă. Știu că e adevărată toată povestea cu mine și cu Seju, dar am avut grijă să nu ne lăsăm prinși. În plus, cine mama naiba ar începe să spună așa ceva? Pe aici, zvonurile umblă repede și se poate afla cu ușurință cine a venit cu ideea asta și, pe bune, e evident că până la urmă aș afla cine a spus asta, așa că de ce să se riște să aibă probleme?
—Pentru asta ai venit din celălalt capăt al orașului? întreb.
Se încruntă.
—Voiam să te întreb dacă e adevărat sau nu. Adică, știu că nu e adevărat, pentru că te cunosc, dar vreau să o spui tu.
Palmele încep să îmi transpire și încep să tremur. Nu voiam să-l mint pe Kim, pe bune. Avea încredere în mine. Nu voiam să îl dezamăgesc.
—O relație neoficială între director și un angajat ar fi o chestie stupidă, bătrâne. Nu mă înjosesc atât de mult, mormăi, sprijinindu-mă de spătarul scaunului. În plus, am atâtea fete care ar muri să fie cu mine. De ce aș alege pe cineva de la firma mea? Serios, idioți peste idioți. Nu mă refer la toți, dar majoritatea sunt cu nasul pe sus.
Face o grimasă.
—Nu sunt tatăl tău, sau ceva și nu vreau să iei asta ca pe o insultă, dar nu cred că ar trebui să vorbești așa despre angajații tăi. Totuși, datorită lor firma asta a ajuns unde a ajuns, nu datorită ție.Tot ce faci tu e să semnezi acte și să stai pe un scaun, uneori 3 ore pe zi. Ei stau și 12 ore. Ei fac toată treaba. Tu doar reprezinți firma. S-a întâmplat ca tu să fii fiul unui bărbat care a aflat cum se fac banii fără să depui prea mult efort. Asta pur și simplu a fost șansa ta. Josh avea...
Dau cu pumnii în masă, ridicându-mă de pe scaun.
—Nu îmi spune tu ce avea tata. Mi se rupe de el și de mizeriile lui. Crede că dacă a apărut de nicăieri, după câteva luni în care nu i-a păsat, poate fii un tată ideal? Aveam 4 luni când mama a murit. De atunci, am stat numai cu bone sau diferite rude, care s-a întâmplat să locuiască tot în Japonia.
—Jeffrey, Josh a...
Ridic o mână, făcându-i semn să tacă.
—Nu mă întrerupe, la naiba! Nu îi lua apărarea! Nu vreau să aud despre cât de responsabil a fost Joshua Summers și cum a avut el grijă de fiul lui, care e orfan de mamă. Peste tot aud tâmpenia asta, Kim! În 30 de ani, nu cred că am petrecut împreună mai mult de 2 ani, în total.
Am deviat rău de tot de la subiectul inițial și încep să râd. El a adus vorba de tata. De fiecare dată când vine vorba de el, pur și simplu fac o criză de nervi.
—Nu rezolvă nimic dacă îmi lasă mie firma asta idioată. Nu acoperă nimic dacă vrea să pară un tată responsabil și mă minte cum că firma asta o să îmi asigure viitorul.
Mă iau cu mâinile de cap, alunecând înapoi pe scaun.
—Știu că ești supărat, dar nu poți da vina pe el pentru orice. Și în niciun caz nu vrei ca el să afle despre zvonurile despre tine și Baek Seju. S-ar supăra și asta i-ar agrava starea. Niciunul dintre noi nu ar vrea așa ceva. Mai ales tu. Presupun că a fost suficient să pierzi unul dintre părinți, când erai așa mic. Nu vrem să dispară și părintele rămas.
Scutur din cap, oftând.
—Nu vreau să par un nesimțit, dar tu ai fost un "tată" mai bun, decât ar putea el să fie.
Mă ridic în picioare, punându-i mâna pe umăr.
Bătrânul ăsta corean pur și simplu mă calcă pe nervi uneori, dar apreciez că îmi înțelege unele probleme și că încearcă să discute cu mine, ceea ce tatăl meu biologic nu a făcut niciodată.
L-am întrebat dacă nu ar vrea să stea la o cafea, dar a refuzat, plecând.
Imediat după, am sunat-o pe Seju. Era acasă la ea și presupun că o trezisem din somn, pentru că abia îi puteam auzi vocea, în difuzor, plus că era răguşită.
I-am spus că aveam ceva de vorbit cu ea și că nu aveam cum să amânăm discuția.
Mă schimb repede într-o pereche de blugi și o bluză neagră, simplă, apoi iau cheile de la mașină și pornesc spre vila ei.
Era într-un halat de baie, atunci când îmi deschisese ușa. Era îngrijorată și se uita confuză la mine.
—Ai de gând să mă inviti înăuntru, sau vrei să discutăm despre asta afară ? întreb, pe un ton ironic.
Se bâlbâie, apoi se dă la o parte din ușă, fâcându-mi loc să intru.
—Ce e așa important, încât nu necesită amânare? întreabă.
—Nu știu cum, dar cineva a aflat de noi. Și acel cineva a răspândit zvonul ăsta multora dintre angajații firmei.