Ce a spus vulpea?

Capitolul 8

Se uită la mine câteva zeci de secunde. Credea că glumesc, sau ceva, ori nu mă auzise.

Când dau să repet ce am spus, clipește de câteva ori, frecându-se la tâmple.

-Cum...? întreabă. Cum adică cineva a aflat de noi ?
Îi tremura vocea.

-Nu știu. A venit Chung-Kim la mine și mi-a spus și mă gândeam că ar fi o idee bună să-ți spun și ție. Totuși, și tu ești împlicată în asta.

-Și eu sunt implicată în asta? A fost ideea ta să luăm totul de la capăt.

-Și tu ai acceptat. În fine, nu contează asta. Nu am venit la tine ca să ne certăm în legătură cu alegerile pe care le-am făcut acum un deceniu, pe bune. Trebuie să discutăm despre asta și trebuie să ne gândim ce l-a făcut pe cel care a răspândit primul zvonul, să creadă că noi doi avem o relație, pentru că e evident că-s mai mulți implicați în asta. O persoană a început să bănuiască și a spus altei persoane și așa mai departe.
Începuse să tremure toată, așa că am luat-o în brațe, pentru a o calma.
-Încearcă să te calmezi, Okay? spun, mângâind-o pe creştetul capului. În fond, nu știm de ce le-a venit ideea asta. Poate a fost o glumă cretină, iar unii, precum Kim, au luat toată treaba în serios.
O strâng în brațe, oftând. Nu îmi dau seama de ce îsi făcea atâtea griji. Eu ar trebui să fiu cel îngrijorat, nu ea. Eu am tras-o în mizeria asta. Mereu a fost vina mea. Acum 10 ani, sau in prezent, numai eu i-am creat necazuri, iar ea le suportă și nu pleacă de lângă mine, oricât de măgar aș fi și oricât de mult aș încerca să o îndepărtez de mine.
Se "smulge" din strânsoarea mea și se ridică pe vârfuri, sărutându-mă pe obraz.
-Mulțumesc...Că mi-ai spus de chestia asta, reuşeşte să spună, lăsându-și capul în jos. Eu... Ai vrea să...rămâi la cafea...?
Mă uit mai atent la ea și observ cum îi sclipesc ochii, atunci când se uită la mine, așa că nu pot s-o refuz.
Spre norocul ei, îmi lăsasem țigările acasă, pentru că nu suporta mirosul de tutun.
Aproape de fiecare dată când fumam și eram în aceeași încăpere cu ea, îmi atrăgea atenția și mă stresa să sting țigara.
-Îmi place de Sungji, spune, într-un final. E retrasă. Misterioasă. Asta o face mai specială.
Ia o gură de cafea, zâmbind.
-Mă bucur că îți place de ea, mormăi, jucându-mă cu cana de cafea, care era aproape plină.
Știu că e geloasă, dar nu vreau să mă cert cu ea chiar acum.
-Ție îți place de ea mai mult, nu-i așa?
Mă înec, aproape vărsând cafeaua.
-De unde până unde ai ajuns la concluzia asta? întreb, tuşind.
-Am văzut cum te uiți la ea când intră în clădire, ori când trece pe la etajul la care lucrezi tu. Ai invitat-o în oraș. A dormit la tine. Nu îți pasă de ceilalți angajați, dar ai plecat special pentru ea, la firmă, în miezul nopții.
-Nici nu știam cine Dumnezeu vine, atunci când m-a sunat Gun, încerc să mă apăr, frecându-mă la ceafă. Mi-a spus doar că angajata nouă a venit. Nu știu de ce naiba m-a sunat ca să vin să o întâmpin.
Ridică o sprânceană, lăsând cana de cafea pe măsuță și începând să râdă.
-Vorbim mâine, Summers, spune.
N-am vorbit cu ea în următoarele zile. Abia am văzut-o la firmă.
Din câte îmi spusese Choi-Gun, stătea numai în biroul ei. Nu înteleg de ce se supărase, totuși. Înteleg că era geloasă, pentru că așa era firea ei, dar ar fi bine dacă ar vrea să discutăm despre chestiile care o deranjează, în loc să mă ignore uneori cu săptămânile.
-Ai putea să te ții după ea. Să o întrebi tu ce o deranjează, în loc să îți spună ea. În plus, e femeie. Dacă îți spune că e bine, e clar că ai făcut ceva. -Să mă rog de ea?! Chiar și dacă m-aș ruga de ea, e al naiba de orgolioasă, Taechim.
-Îi place atenția. Crede-mă. Îmi cunosc sora.
Taechim e cel mai căutat avocat din Tokyo și printre cei mai buni din Japonia. Are 35 de ani și e fratele mai mare al lui Seju. În fine, unul din frații mai mari ai lui Seju.
El e printre puținele persoane care știu despre relația mea cu Seju și singurul dintre frații ei care e suportabil și cu care poți vorbi, fără să începi o ceartă sau pe care nu îl interesează de modul în care o să fie împărțită averea tatălui lor. Ceilalți sunt prea înfumurați și plini de sine.
-O să văd ce pot face, mormăi, scuturând paharul de whisky spre chelner, pentru a mi-l umple.
-Serios, nu știu cum ești în stare să o enervezi așa rău, Summers.
Zâmbește strâmb, luând o gură din Cola pe care şi-o comandase.
-Am auzit de o petrecere de promovare, care e săptămâna asta. Ai putea să te bagi în seamă cu ea, pe bune, continuă, oftând.
-Dacă tot vrei să faci pe bunul samaritean, ai putea să o convingi tu să nu se mai poarte așa.
-Tu ești ăla care are probleme cu ea. Eu pur și simplu am venit cu niște propuneri, prin care ai putea să vorbești și să te împaci cu ea.
Chicoteşte, cerând nota și scoțând cheile de la mașina lui din buzunarul sacoului.
-În schimb, aș putea să te las la ea acasă, dacă tot vrei să fac ceva util, mormăie, deschizând mașina.
Refuz, spunându-i să mă ducă la mine acasă.
M-am gândit la varianta cu petrecerea de promovare al unuia dintre angajații mei. Toți o să fie acolo, inclusiv ea.
Nu voiam să merg la început, dar dacă merg la petrecerea aia idioată, înseamnă că o să pot să îmi cer scuze față de Seju, atunci o să merg. Trebuie să renunț la orgoliul ăsta, ce naiba. Vreau să mă înțeleg cu ea, dar nu renunț la orgoliu și nu îmi cer aproape niciodată scuze, dar am pretenția să îmi ierte toate idioțeniile.
Așa că la 7 după-amiaza m-am îmbrăcat la costum, am trecut pe la Chung-Kim, pentru că mă rugase să îl iau cu mașina și să mergem împreună.
Erau zeci de mașini scumpe în parcarea firmei și, în fine, pe toată strada. Mă simțeam ca și cum aș fi venit la o decernare de premii, pentru că aici era mai multă lume decât mă așteptam să fie: angajați, prieteni de-ai angajaților, membrii din familiile lor și oameni de la presă, care stăteau priponiți la intrarea în clădire.
Când am parcat mașina, toți au năvălit pe mine, cu blitz-uri și microfoane, punându-mi diferite întrebări.
Îi ignorasem, făcându-mi loc și intrând în clădire, care era plină.
La fiecare etaj era câte un bufet, cu mâncare tradițională japoneză și băuturi alcoolice sau sucuri.
Am urcat până la ultimul etaj, pe scări, sperând să dau de Seju, ori de unul dintre frații ei, care fuseseră invitați. Toată lumea pe lângă care treceam, făcea o plecăciune, ori zâmbea ușor.
-Jeffrey! Hei, Summers! Așteaptă, frate! strigă o voce după mine, iar când mă întorc, îl văd pe unul dintre foștii colegi ai tatei.
-Nakamura? întreb, confuz.
Ayashi Nakamura era unul dintre cei mai tineri angajați ai firmei, având în jur de 25 de ani.
-Cine altcineva? Amice, jur, ești neschimbat. Cât a trecut? Cinci ani? Patru? Câți ani ai acum? Dupa cum arăți, presupun că în jur de 24.
-De fapt, am 30... mormăi.
-Treizeci?! Dumnezeule!
Nu mai exagera atât de mult, puștiule...
-În fine, haide, amice! Am dat peste niște foști colegi de facultă pe aici și nu m-au crezut când le-am zis că am lucrat cot la cot cu tine, până acum câțiva ani. Vino, haide! continuă, trăgând de sacoul meu, până la lift, apoi apăsând butonul care ducea spre al 10-lea etaj.
-Nu am apucat să îmi cer scuze pentru că am plecat așa brusc. Știu că ai fost informat în legătură cu demisia mea și cu motivul ei și sunt așa un nătărău că am așteptat până în ultima clipă. Dacă te face să te simți mai bine, firma aia din China nu se compară cu ce e aici, la Hello Industries, spune, cu o expresie tristă pe chip.
Ușile liftului se deschid, iar el înaintează în fața mea, până în dreptul unei uși de lemn, care se deschide cu un scârțâit.
-Am adus legenda, minna! chicoteşte, lovindu-mă peste spate, prietenește.
Alături de câteva zeci de fețe pe care nu le cunoşteam, se afla și Sungji, care se oprește din râs, atunci când intru în încăpere.
Îl trag pe Ayashi într-un colț, întrebându-l ce caută Sungji cu ei.
-Ți-am zis că am dat peste niște foști colegi de facultă.
-Știu, dar ea e din Coreea.
Eram al naiba de confuz.
-Există și persoane care fac facultatea în străinătate, Jeff.
Se scarpină la ceafă, făcând o grimasă.
-Uite, ai venit la petrecerea asta ca să te relaxezi. Nu mai fii așa încordat. Ia ceva de băut, distrează-te, ce Dumnezeu. N-am venit tocmai din China, până aici, ca să te văd cum stai ca fraierul pe un scaun.
Ia un pahar și o sticlă de băutură de pe masă.
-Un singur pahar, spun, luându-le.
-Bea cât vrei, amice.
-Sunt cu mașina și nu prea...
-Summers, mă deprimi. Mașina ta are pilot automat. Nu îți mai face atâtea griji și relaxează-te.
Tuşeşte, pentru a le atrage atenția celorlalți, apoi continuă:
-Fraților, am venit aici să ne distrăm. Haide să bem, ce dracu'!
Îmi toarnă whiskt în pahar și toți își reiau conversațiile.
Nu intenționam să mă imbăt, dar băusem vreo 4 pahare de whisky și aproape o sticlă de vodka și încăperea se învârtea cu mine.
Încercam să vorbesc, dar cuvintele pur și simplu nu voiau să-mi iasă, iar când spuneam câte ceva, ieșeau pocite, ori nu aveau sens.
Eram lângă Sungji și râdeam alături de ceilalți. În fine, ei râdeau ori cu mine, ori de mine. Nu eram foarte sigur, dar nici nu îmi păsa. Mă simțeam bine și cred că asta e tot ce conta.
—Domnule Summers, cred că ați băut destul, spune intr-un final Sungji, încercând să îmi ia paharul cu vodka din mână, dar mă smucesc.
Se înroşeşte la față, smulgându-mi-l și ridicându-se de pe canapeaua de piele pe care stăteam, deschizând geamul și vărsâns compoziția în exterior.
Nu o iau în serios, ridicându-mă și eu și luând sticla de vodka cu mine și părăsind încăperea, dar ea se ține după mine, trăgându-mă de mână.
—Pentru numele lui Dumnezeu, Jeffrey! urlă, luându-mi și sticla și încercând să o țină departe de mine. Ajunge!
Îmi dă o palmă și abia când se dă câțiva pași în spate, încep să îmi dau seama ce făceam.
Îmi iau fața în palme, scuturând din cap și oftând. Abia acum începuse să mi se facă rău, iar când simt că toată băutură îmi vine înapoi pe gât, intru, vijelios, în prima toaletă care îmi iese în cale, dând afară toată otrava pe care o băusem în ultimele ore.
Când termin, mă așez în fund, lângă o chiuvetă. Sungji stătea în prag, uitându-se la mine, cu o expresie care cred că insufla milă. Mă simțeam așa prost acum, ce naiba.
Pentru a-i arăta că eram cât de cât în regulă, îi zâmbesc ușor, trecându-mi mâna prin păr.
Venisem aici pentru Seju, dar se pare că rămăsesem pentru Sungju. De fapt, nici nu știu dacă Seju venise aici. Nu îi văzusem nici pe frații ei.
—Eu...Îmi cer scuze că v-am lovit, mai devreme, începe, lăsându-şi privirea în jos.
Mă ridic cu greu în picioare, sprijinindu-mă de chiuvetă, apoi păşesc în fața lui Sungji. Eram al naiba de rușinat.
—Nu îți face griji. Și eu m-aş fi lovit, dacă aș fi fost în locul tău. Totuși, am cam întrecut măsura.
Fac încă un pas în față, trăgând-o pe Sungji înăuntru și închisând ușa cu siguranța.
Fără să îmi dau seama ce fac, îi iau fața în palme, oftând. Începusem să tremur și aveam palmele transpirate.
—N-ai idee ce îmi faci, domnișoară Ju, zic, cu jumătate de gură.
Mânat de instinct, o iau în brațe și o sărut.
Hello, guys. Știu că a avut un început plictisitor și am cam tras de timp, ca să nu intru direct în pâine (adică să sar din primele capitole la acțiune) și știu că mai am greșeli gramaticale (nu am pus o virgulă, ori nu am lăsat spațiu după vreun semn de punctuație), dar sper ca acest capitol să îmi fi ieșit destul de reușit😂😂😂😂.