Prima dată când mă culcasem cu Seju, aveam amândoi 17 ani și eram la ea acasă, presupunându-se că trebuia să lucrăm la un proiect pentru liceu, dar când am ajuns la ea în cameră, uitasem de liceu și de faptul că tatăl ei putea veni acasă oricând. Când am realizat că eram cu ea în același pat și că în viața mea nu fusesem mai excitat, am dat dracu rușinea și pe taică-său și am început să o sărut. Nu realizasem ce făceam, până când nu începusem să trag de cămașa de pe ea.
Mă rușinasem în ultimul hal și voiam să mă dau jos de pe ea, dar m-a prins de umeri și fără să îmi dau seama, ea îmi dăduse jos tricoul. Având în vedere faptul că mă simțeam ca ultimul cretin, o întrebasem dacă pot să îi desfac nasturii de la cămașă.
-Oricum facem asta. De ce îmi mai ceri voie?îmi răspunde ea.
Începusem să rânjesc, dându-i într-un final cămașa jos.
Avea pe ea un sutien negru și, să-mi trag una, îi scotea în evidență sânii, care erau mari.
Simțeam cum amețesc, când îmi dăduse boxerii jos și începuse să îmi facă oral, iar când am intrat în ea ,încet, începuse să îmi geamă numele și mă zgâria pe spate, ori mă mușca de gât, lăsându-mi semne.***
Se uita la mine ca la un tâmpit, în timp ce își strângea lucrurile. Îi promisesem că după program, o să o aștept și o să o duc acasă. Și prin "dus acasă", nu mă refer că o să mă culc cu ea și că o să rămân la ea peste noapte. Voiam ca măcar o zi pe săptămână să dorm singur și liniștit, iar Seju mă obosea în ultimul hal uneori.
Așa că am urcat în Maseratti-ul meu și am pornit spre vila ei, care era aproape de periferie.
Uneori, când mă gândesc mai profund, realizez că noi 2 nu suntem atât de diferiți pe cât ai crede. Amândoi suntem crescuți doar de tată, mamele noastre fiind moarte, doar că mama ei se spune ca a comis suicid, în timp ce mama se îmbolnăvise după ce mă născuse, iar amândoi eram niște firi introvertite.
Parchez mașina în fața casei ei, oprind motorul și așteptând să iasă, dar când a trântit portiera și a observat că nu o urmez, se oprise și își băgase capul pe geamul de la portiera mea ,care era lăsat în jos.
-Nu vii?se smiorcăie.
Pornesc din nou motorul și îi fac semn să intre în casă.
-Ne mai vedem, e tot ce răspund, apăsând pe accelerație.
Mă simțeam prost că o lăsasem așa, fără să mai zic nimic, dar pur și simplu nu aveam chef.
Era abia vreo 9 seara când mă bag în pat și încerc să mă culc. Avusesem parte, totuşi, de o săptămână de tot rahatul, în care a trebuit să semnez sute de acte și toate cele.
Aveam zeci de apeluri de la Choi-Gun,pe care le băgasem în așteptare. Uneori îmi blestemam zilele că tatei îi venise strălucita idee de a-și deschide o firmă la 40 de ani, pe care urma s-o conduc eu, chiar dacă el nu s-ar fi îmbolnăvit.Serios, el spusese că voia să mă vadă un băiat cu viitorul asigurat, așa că îmi promisese că dacă lui i se întâmpla ceva, firma rămânea pe mâinile mele capabile. Abia făcusem 20 de ani când devenisem director. Și ce știam despre cum se conduce o afacere?Absolut nimic.
Așa că am lăsat instinctul să mă îndrume (și desigur că m-am informat), lucru care a dus la evoluția Hello Industries pe plan profesional. Semnam acte cu diferiți miliardari și telefoanele noastre deveniseră cea mai iubită marcă de pe piață, datorită mie. Cică "talentul" meu în a face afaceri cu diferiți oameni se transmisese din generație în generație. Cel puțin asta îmi spuneau prietenii tatei, dar îi ignoram. Pentru mine nu reprezentau nimic mai mult decât niște bătrâni japonezi care lingușeau, ca să primească de pomană niște cecuri amărâte. Niciodată nu i-am luat în seamă și de fiecare dată când se ivea ocazia, le făceam vânt.
Adormisem al dracului de greu în noaptea aia, visând-o pe angajata nouă.
Suji...
Su...
Ju Sungji?Parcă așa o chema.
Cel mai ciudat lucru e că îi reținusem numele. Niciodată nu am acordat atenție angajaților noi, dar ea, într-un fel sau altul, mi-a captat atenția, așa că am fost mai atent la lucrurile pe care le făcea, dar încercam să nu o fac să pară prea evident.

CITEȘTI
Ce a spus vulpea?
Romansa"Trezești în mine sentimente pe care nici dacă mă stresez, nu le pot înțelege. De la fericire, când sunt cu tine, ajung la melancolie, când suntem departe unul de altul. Vreau să te descopăr, vreau să îți intru în suflet, iar abia după aceea, în pat...