Demon cu sentimente

Capitolul 32

- Iubito esti bine? Uita-te la mine frumoasa mea! vocea ragusita a perechii mele se auzea ca un ecou.
-Xan? Ai venit? spun simtind cum inima mea bate mai rapid.
- Normal iubito, spune si ii sar in brate sarutandu-l.
  Tot ce auzeam era un bipait constant ce devenea enervant. Am deschis ochii vazand ca era intuneric in camera. A fost doar un vis? Ma ridic in fund si realizez ca sunt intr-o camera de spital. Pieptul ma durea foarte tare si la fel si restul corpului. Ma simteam amortita. Ma ridic in picioare tresarind cand talpile mele goale au facut contact cu gresia rece. Mi-am frecat bratele infrigurata si mi-am scos firicelele ce ma enervau. Toate s-au oprit iar aparatul ce imi monitoriza bataile inimii a inceput sa scoata un bipait prelung aratand doar o linie. Ies pe hol si era doar Jason care dormea pe scaun. Xander nu a venit? Nu s-a intors? Ma intorc in camera si ma pun pe pat. Ma sprijin de perete cu genunchii la piept plangand. Nu a venit. Inca nu a venit. Daca i s-a intamplat ceva? 

    Continuam sa plang tremurand cand deodata usa se izbi de perete si un medic intrase pe ea. Era medicul haitei lui Xander.
- Luna de ce v-ati deconectat de la aparate? Trebuie sa va odihniti! spune rasufland usurata.
      Probabil credea ca murisem. Si asa era. Pe dinauntru eram moarta. Xander plecase cu sufletul meu. 
- Xander stie ca sunt aici? spun tremurandu-mi pana si vocea.
- Nu cred.
- Nu ii spuneti, spun privind podeaua.
- Dar Luna...
- Nu. Ii. Spuneti. Daca o faceti se va intoarce si i se va duce naibii sansa sa se antreneze ca sa devina Alpha Suprem. Nimeni nu sufla o vorba despre starea mea de sanatate oricat de rea ar fi. Ati inteles? spun incercand sa par impunatoare dar tremuram din cauza plansului. 
- Da Luna, spune femeia resemnata. 
-Kaya? vocea ragusita a fratelui meu sparsese linistea. 
- Jason, soptesc si il iau in brate plangand. Cat am dormit? 
- Doua zile.
-Si el cand vine? 
- Nu stim inca, spune si incep sa plang mai tare. 
    Dupa jumatate de ora m-am calmat. Mi-am trecut mainile peste fata ridicandu-ma cu greu.
- Ce faci? spune fratele meu confuz.
- Daca credeti ca eu raman aici sunteti plecati cu barca, spun iesind pe usa salonului.
- Luna nu puteti pleca inca! spune doctorita alergand spre mine.
- A da? Priveste-ma, spun marind pasul.
- Kaya, daca trebuie sa stai, stai! spune Jason.
- Nu e alegerea ta! mormai.
- E pentru binele tau.
- Am mai auzit asta, spun dandu-mi ochii peste cap.
- Domnisoara Mikaelson nu puteti pleca! spune un infirmier.
- De ce!? ma rastesc.
- Pentru ca esti anemica pentru numele lui Dumnezeu! tipa Jason la mine.
- Prostii. Sunt perfect sanatoasa! 
- In primul rand arati de parca te-ar lua vantul,iar in al doilea rand de cand a plecat Alexander nu mai mananci si stii bine ce s-a intamplat la scoala. 
- Sunt bine, spun hotarata si cand ma intorc dau cu fata de un baiat cred ca de aceeasi varsta cu Jason. Apuc sa il vad cateva secunde cum imi baga o seringa cu un lichid transparent in gat apoi simt cum adorm. 

***
 Tot corpul meu era amortit. Deschid lenes ochii si constat cu ura ca sunt tot in spital. Dau sa ma ridic dar nu apuc decat sa ma sprijin de tablia patului cu spatele ca simt cum mainile ma trag inapoi. Ma uit in jos si imi pica fata. M-AU LEGAT!? Oh Doamne ii omor! Incheieturile imi erau legate cu ceva asemanator cu catusele dar aveau un material moale pe dinauntru deci nu ma ranea si picioarele la fel. Lantul nu imi permitea decat sa ma asez in fund sprijinita de perete si sa stau culcata pe spate. 
- Jason! tip nervoasa. 
- Domnisoara Mikaelson, fratele dumneavoastra e plecat momentan dar se va intoarce. 
- Sa nu o mai faca, spun rece. Dezlegati-ma.
- Nu pot face asta, spune femeia privind podeaua.
- Dumnezeule nu sunt un caine sa ma tineti legata! strig nervoasa, intrand si doctorita.
- Luna sunteti inca slabita si nu va putem lasa sa plecati.
- Sunt bine acum da-mi drumul! marai agitandu-ma. 
- Nu, spune calm ceea ce a umplut paharul.
- Tu chiar vrei sa incep sa tip si sa fac ca o nebuna? Adica daca ma tineti legata ca una macar sa ma comport ca atare. 
- Luna este pentru binele dumneavoastra.
- Poti sa nu mai spui dumneavoastra!? Sunt mai mica decat tine, marai scoasa din sarite.
- Imi pare rau. 
- Da-mi drumul nu o sa repet.
- A sunat Alpha, spune si ca prin minune toti nervii mi se evapora si privirea mi se incetoseaza.
     Un tremurat incontrolabil pune stapanire pe corpul meu si inima imi bate cu putere. Imediat ce scap de aici il sun. 
- Kaya esti bine? rasare fratele meu de nu stiu unde.
    Lacrimile dau navala si privesc in jos cu parul pe fata respirand tremurat.
- Iesiti, marai. 
- Kaya dar... 
- Iesiti dracului afara pana nu rup lanturile si va zbor in perete! tip plangand.
    Fratele meu tresare si pleaca amandoi. Trag iar de maini incercand sa rup lanturile dar fara folos. Imi sprijin capul de perete plangand. Nici eu nu stiu de ce plang. Pentru ca imi e dor de Xander? Pentru ca mi-e frica ca nu se va mai intoarce? Pentru ca poate gasi o alta mai buna acolo? Pentru ca, cu toate ca a trecut, cearta pe care am avut-o cu Jason si tata m-a distrus pe interior? Nu pot face fata. Pur si simplu nu pot. Nu singura. Am nevoie de Xander. 

    Peste cateva ore Rheea a intrat tacuta. 
- Scapa-ma de aici, ma plang exasperata. 
- Oh Doamne, ce ti-au facut? spune privind la catuse. 
- Nu le poti rupe? spun cu speranta. 
- Te rog, ai uitat cu cine vorbesti? spune ranjind obraznic.
  Zambesc in coltul gurii cand o vad cu zambetul ala pe fata si ridic cat pot mana. Fata apuca lantul si trage de el inspre mine. Dupa cateva secunde se aude un poc si aproape imi da un cot in gura. Il rupe si pe cel de la mana stanga apoi scapa mai usor cu picioarele deoarece acolo eram tinuta de o curelusa pe care fata o taie. 
- Fii atenta ca tu din spitalul asta nu iesi, spune imbratisandu-ma. 
- Si atunci de ce m-ai mai dezlegat? spun confuza.
       Imi intinde telefonul ei si spune:
- Stiu ca vrei sa-l suni, spune zambind stangaci.
- Multumesc, soptesc si ies pe hol asigurandu-ma ca nu e nimeni cunoscut. 
      Intru intr-o sala ce parea sa fie cantina unde nu era nimeni. Ma asez la o masa si il apelez.

-Alo? vocea sa ragusita se aude incet.
   Imi ia cateva secunde sa ma adun fara sa izbucnesc in plans.
- Xan? soptesc tremurand.
- Iubito, vocea sa calda imi mangaie sufletul. Mi-e asa de dor de tine, spune cu glas frant.
- Si mie mi-e dor de tine iubitule, spun privindu-mi mana care tremura. 
- Esti bine? spune nesigur.
    In acel moment lacrimile m-au napadit din nou. Mi-am dres glasul incercand sa sun normal.
- Da.
- Plangi cumva? spune ingrijorat.
- Nu nu nu. Totul e bine, sunt bine, spun muscandu-mi buza. Tu ce faci? 
- Bine. Am mai facut cunostiinta cu cei care se vor antrena de asemenea. La naiba suntem vreo 20, spune si glasul sau speriat ma face sa rad. 
- Lasa ca ii faci praf pe toti, spun zambind.
      Intre timp Chloe intra alarmata in cantina. Cand ma vazu rasufla usurata. Probabil ma cautau. Se aseaza fata in fata cu mine privindu-ma ingrijorata cand vazu lacrimile uscate pe obrajii mei. 
- Nu stiu ce sa zic despre asta, spune nesigur.
- Vrei sa ma ocup eu de cativa? spun.
- Suna tentant dar voi zice pas, spune si rad stergandu-mi lacrimile de pe obraz.
- Sunt si fete pe acolo? spun de data asta mai soptit.
- Nu stiu.
- Cum nu stii? spun confuza.
- Iubito si la atatia kilometri departare eu tot doar pentru tine am ochi, spune si inima mea rateaza o bataie. Dar tu sper ca nu faci prostii cat sunt plecat.
- Nu nu. Sunt cuminte boss, spun si Chloe chicoteste. 
- Nici nu imi faceam griji in privinta asta, spune amuzat. 
- Nu stii cand te intorci? spun schimband subiectul.
- Despre asta...
- Ce? spun speriata.
- A durat mai mult decat credeau sa se adune toti recrutii. Abia de poimaine vom incepe cu completatul dosarelor si bla bla. Cred ca o sa ajung cu o zi sau doua inainte de Craciun, spune trist.
- Asta ar insemna inca 14 zile fara tine, spun cu greu. 
- Iubito daca ti se intampla ceva, orice, te rog suna-ma si voi veni cat de repede pot. Da-l naibii de titlu tu esti mai importanta. 
- Totul e in regula Xan. Sunt bine. Tocmai ma plimbam cu Chloe prin, privesc in jurul cantinei, prin haita. 
- E Chloe cu tine? 
- Da. Vrei sa vorbesti cu ea?
- Da te rog. Si iubito?
- Da? 
- O sa numar orele pana te voi tine din nou in brate, spune si zambesc.
- Si eu, spun si ii dau telefonul fetei.

        Dupa ce termina si ea de vorbit ma priveste oarecum dojenitor.
-Ce? spun vazand ca ma priveste in continuu.
- De ce nu ii spui lui Xander adevarul? Nu esti bine, Kaya. Si doar el te poate ajuta, spune apucandu-mi ferm mana.
    Ma ridic dandu-mi ochii peste cap.
- Sunt bine, murmur plecand inapoi in camera.

    Pareri?