Demon cu sentimente

Capitolul 33

- De acum in colo nu o mai vizitezi! ii aud vocea autoritara a lui Jason.
- Singura care decide asta e Kaya, nu tu! maraie Rheea. 
- Pentru Dumnezeu i-ai dat drumul! Daca a fugit!? Se distruge singura si tie nu iti pasa! De asta e aici! E pentru binele ei! adauga Jason. 
- Nu Jason! Nu se distruge singura. V-ati ocupat deja voi de asta si stii bine. I-ai sapat mormantul in momenul in care ai ales sa ii critici deciziile si te-ai comportat oribil cu ea doar pentru ca a facut tot ce a putut pentru persoana iubita. La fel ai fi facut si tu daca era Faye in locul lui Xander la judecata aia nenorocita. Si acolo tot pentru ca nu ati avut voi incredere in el a ajuns. Doar pentru ca te-a iertat nu inseamna ca a si uitat. Inca o doare si stii asta chiar daca nu vrei sa recunosti. 

        Vorbele Rheei nu au facut decat sa sape mai adanc in golul ce era deja prezent in pieptul meu. Am oftat indreptandu-ma spre ei. Cand m-au vazut au tacut. 
- Cat mai trebuie sa stau aici? spun rotindu-mi ochii. 
- Voi vorbi cu doctorul sa te externeze maine, spune Jason privind podeaua. 

       M-am uitat pe holul lung si sangele mi-a inghetat in vene. Ce face aici? Am inghitit in sec.
- Jason, cine i-a spus? spun privindu-mi fratele. 
- Eu. Treuia sa stie! se apara acesta.
- De ce? spun revoltata.
- Pentru ca te-ai obisnuit sa faci totul pe cont propriu, si nu e bine, privirea sa ma mustra.
- Buna si tie tata, spun expirand pe nari. 
- Vei sta aici cat e nevoie. Ai mancat? 
- Mai bine mor decat sa le mananc mancarea.
- Cu cine semeni tu asa mofturoasa? spune dandu-si ochii peste cap.
- Oare? spun cu subinteles.
- Ma voi preface ca nu am auzit asta. Imbraca-te, mergem sa mananci, spune asezandu-se pe un scaun.
- Dar doctorii spun ca trebuie sa ramana aici, spune Jason.
- Sunt Klaus Mikaelson nu imi spune mie un doctor ce sa fac si ce nu! spune tata revoltat.
    Am zambit in coltul gurii intrand in camera. Acolo ma astepta Rheea, stand pe pat cu o punga in mana. 
- Incompetentu' de fra-tu nu s-a gandit sa-ti aduca schimburi, spune dandu-si ochii peste cap.
       I-am multumit si m-a lasat sa ma schimb. Vremea incepea sa se raceasca afara asa ca Rheea mi-a adus o pereche de skinny jeans negri, un plover negru si o geaca neagra. Mi-am incaltat bocancii si mi-am pus esarfa gri pe care tot Rheea mi-a dat-o, si care era extrem de calduroasa. Mi-am prins parul intr-un coc dezordonat si am iesit impreuna cu tata afara. Vantul batea cu putere, iar pentru o secunda cand aerul rece m-a izbit m-a luat ameteala. Am mers impreuna aproximativ 10 minute si am ajuns in fata unui local. Cand am intrat caldura m-a intampinat cu blandete. Nu era nimeni inauntru inafara de chelnerul din spatele unui bar. Ne-am asezat la o masa langa geam si eu mi-am afundat mai mult corpul in canapea oftand. 
- Stiu ca nu iti convine sa stai in spital dar e pentru sanatatea ta, spune privindu-ma in ochi. 
- Scuteste-ma de teoria chibritului, te rog. Indiferent ca stau in spital sau acasa, tot acelasi lucru e.  
- Medicii au grija de tine, si au grija sa nu mai lesini. Daca urmatoarea data va fi mai rau? 
- Dramatizati. A fost doar o cadere de calciu si acum sunt bine. 
- Stiu foarte bine ce ai de fapt, spune mustrandu-ma cu privirea din nou.
- Nu sunt anemica. Sfarsitul discutiei, spun prompt. 
    Acesta isi incordeaza maxilarul privindu-ma intimidant.
- Nu ma intimidezi, sa stii. 
      Ofteaza exasperat trecandu-si mainile peste fata. Ia o gura de apa si priveste pe geam, afara vantul indoaie cu putere crengile copacilor. Vine o furtuna. 
- Voi pleca intr-o saptamana, spune privindu-si mainile impreunate pe masa.
    Normal, gandesc eu.
- Bine, spun sec privind pe fereastra. 
   Chelnerul ne aduce comanda si privesc farfuria incarcata cu cartofi prajiti si piept de pui la gratar. Mi se intoarce stomacul pe dos cand ma uit. Cum naiba sa mananc eu atat? 
- Demonstreaza ca nu ai o problema cu mancatul si maine te scot din spital, spune tata privindu-ma.
  Oftez luand cativa cartofi. Aveam un nod in gat care abia ma lasa sa inghit. De ce mi-e asa de greu sa mananc? Ce dracu se intampla cu mine?! Nu ma mai pot tine pe picioare fara sa ametesc, nu mai pot sa mananc, nu mai pot face nimic. Sunt ca un cadavru si urasc asta! Sunt nefolositoare. Dupa o jumatate de ora constat cu indignare ca am mancat abia un sfert din ce era in farfurie.  Oftez si imi pun mainile pe fata. 
- Sunt inutila, murmur cu vocea franta. 
- Nu, nu esti. Ai cazut la pamant si trebuie sa te ridici. 
- Nu pot.
- Nu vrei.
- Ma doare!
- Ce nu te omoara te face mai puternic, Kaya. 

   Imi dau ochii peste cap frustrata. De ce nu poate sa inceteze cu atitudinea rece macar pentru o secunda!? Un fulger a brazdat cerul acompaniat de tunet. Picurii de apa se lovesc usor de geam.
- Ar trebui sa mergem, spun ridicandu-ma. 
     Tata se ridica, plateste nota si plecam. Nu ploua tare. Aerul era racoros si curat. M-am oprit ridicand fata spre cer si inchizand ochii. Era asa de bine. Senzatia picurilor de apa lovindu-se de fata mea, aerul rece invadandu-mi plamanii.
- Kaya haide, o sa racesti, spune tata. 
- Imediat, soptesc mai mult pentru mine. 
    Mai stau asa cateva momente gandindu-ma la Xander si la cat de bine ar fi sa fie langa mine acum. Ma multumesc cu gandul ca se va intoarce in doua saptamani. Mi-a promis ca o s-o faca. Deschid ochii si imi continui drumul acompaniata de tata. Intram in spital si o asistenta ne taie calea. 
- Ma scuzati dar domnisoara Mikaelson trebuie sa isi ia medicamentele, spune femeia si dupa ce il priveste pe tata priveste podeaua. 
- Bine, spun sec si imi continui drumul. 
      Tata a ramas sa vorbeasca cu doctorul de starea mea. In fata salonului meu Rheea era aproape adormita. 
- Rhi trezeste-te, soptesc zgaltanand-o usor. 
- Ia banii! spune si apoi tresare si deschide ochii.
- Visai cumva ca jefuiesti? spun amuzata.
- Cine? Eu? spune fata prefacandu-se nestiutoare.
- In fine. Trebuie sa mergi sa te culci. E-n regula nu o sa ma ia nimeni de aici pana maine, spun mangaind-o pe obraz. 
- A trecut gasca sa vada cum te simti, spune ridicandu-se. 
- Bine, e tot ce pot spune apoi inghit in sec. 
- Ti-am adus niste pijamale si telefonul si o pereche de casti. Daca ai nevoie de ceva suna-ma.
- Ok Rheea, acum mergi acasa, spun si ma imbratiseaza.
- Rezista roscato, nu te lasa el singura. Daca nu se intoarce de bunavoie ma duc dupa el, spune zambind. 
    Am zambit si eu cum am putut si am intrat in camera de spital. Pijamalele mele erau pe pat impaturite, langa mai era o punga cu haine, in cuier se afla o geaca mai groasa gri si langa pijamale erau telefonul meu si o pereche de casti. In acest moment ma bucuram ca am o situatie financiara destul de buna si ca am fost internata in aripa privata a spitalului pentru ca nu trebuia sa fac dus la comun. Mi-am luat schimburile si am intrat in baie. Nu era de cinci stele dar ma multumeam cu atat. Intru sub dus lasand apa sa ma scufunde in taramul gandurilor pentru cateva minute bune. Cand ma trezesc din transa opresc apa si ies din dus. Imi usuc corpul si parul si ma imbrac. Intru inapoi in camera si constat ca nu era nimeni dar o tavita mica cu un pahar cu apa si cateva pastile se afla pe patul meu. Stiam exact unde era camera de luat vederi. In coltul din dreapta sus, la care eu acum stateam cu spatele. Ma prefac ca bag pastilele in gura dar de fapt continui sa le tin in pumn cat de subtil pot. Iau cu cealalta mana apa si o dau pe gat. Ma asez pe pat si cand ajung iar cu spatele la camera imi strecor mana sub perna si las acolo pastilele. Privesc pe geam cum ploaia se inteteste si inchid ochii ascultandu-i zgomotele. Am simtit ca Xander incearca sa imi intre in minte dar aveam barierele ridicate. Daca le las imi va simti durerea si nu e bine. Oare s-a intamplat ceva de incearca sa ma contacteze mintal?
     Dupa cateva secunde telefonul vibreaza pe masuta de langa pat. 

Noapte buna, iubire! 

  Era un mesaj de la Xander. Am zambit. I-am raspuns cu acelasi lucru apoi m-am culcat. Abia astept sa il revad. 

  Pareri? Este necorectat.