Agentul

Capitolul 3:Ruinele partea II

Se uita la noi ,cu un rânjet malefic pe față, în timp ce înainta, cu pași mici, prin încăpere.

Cine ar fi crezut că Amelie Lacroix ar fi putut să intre în cea mai bine păzită clădire din țară?!

Se uită ba la mine, ba la Winston și Tracer ;avea pușca la spate, iar lângă ea era Gabriel Reyes .

Nu durează mult până când se instaurează panica, toți începând să fugă care încotro. Numai Tracer stătea locului, lipită de mine.Simțeam cum inima îi bătea, stând să-i sară din piept.

—Tu trebuia să fii mort, o aud pe Widowmaker.

Gabriel își scoate pistolul, înaintând alți câțiva pași. Tracer mă strânge tot mai tare. Începuse să tremure.

—Fugi,reușesc să-i șoptesc, în timp ce Amelie și Gabriel se apropiau tot mai mult de noi.

—Cum?! Nu te las singur aici! Nu fii idiot!

—Am zis să fugi Eu o să fiu Okay.

Apoi îi dau drumul, iar ea se uită la mine,terifiată. Posibil se gândea "Ce dracu are de gând și cretinul ăsta?! Mă aruncă la câini?!" Î i puteam citi asta pe expresia feței.

Abia se ținea pe picioare, dar când Gabriel voia să o prindă, a sprintat, dispărând din câmpul meu vizual.

—Bună fată, rânjesc ,încordându-mă atât de tare încât începuseră să mă doară toți mușchii.

Amelie și Gabriel se uită, confuzi, unul la altul, apoi Amelie își ia pușca, îndreptând-o spre mine.

—Unde a plecat? zice ea, uitându-se prin lunetă cu un ochi.

—Nu știu și nici nu e treaba ta, o sfidez,ridicând mâinile, scoțând flăcări din palme.

În sfârșit, puteam să-mi folosesc puterile ,suflând flăcări spre ei.

—Widowmaker,ai zis că ai scăpat de el! urlă Gabriel, ferindu-se și apăsând pe trăgaci,zgâriindu-mi tricoul cu un glonț.

—Trebuia să fie mort, jur! Nu știu ce Dumnezeu s-a întâmplat!

Amândoi trag în aceași timp, dar mă feresc, astfel încât gloanțele nimeresc în armele lor. Scot scântei, iar ei le scapă, uitându-se unul la altul, apoi la mine, strâmbându-se și culegându-și pușca și pistolul de pe jos.

—Nu accept să fiu învins se un puști de 25 de ani! urlă Gabriel, trăgând glonț după glonț, iar câteva îmi zgârie tricoul și cracul pantalonilor.

Când trebuie să reîncarce, se aud focuri de armă de afară, apoi în încăpere se năpustesc mai mulți soldați, înarmați până în dinți și cu veste antiglonț.

—La naiba! mormăie Gabriel, aruncând pistolul pe undeva pe jos, prinzând-o pe Amelie de mijloc și dispărând, într-un nor negru de fum.

Tușesc, făcându-mi vânt cu mâna, pentru a vedea ceva. În cele din urmă, norul dispare, iar soldații vin în dreptul meu, ducând mâna dreaptă la tâmplă.

—Jeffrey Cooper! Am primit un apel de la Winston, liderul unității. Este totul în regulă? întreabă unul dintre ei, încă ținând mâna la tâmplă.

Mă uit în jur. Toată aparatura de aici era distrusă și erau gloanțe și găuri produse de gloanțe peste tot.

—Locul ăsta e distrus, dar totul e grozav, răspund, pe un ton retoric.

Par să se liniștească, uitându-se de la unul la altul,zâmbitori.

—Normal că nu e în regulă! mă răstesc la ei.