Agentul

Capitolul 8: Vești Rele partea II

Mă înec atunci când aud ce tâmpenii poate spune. N-are cum să fie după mine.

Nu-i așa??

- Asta e un fel de glumă cretină sau cum? râd.

- Nu, puștiule.  

Face o pauză, oftând, apoi continuă, uitându-se în ochii mei, cu cea mai serioasă expresie a ei:

- E obsedată. De tine. Îndrăgostită. Și ca să ajungă la tine, trebuie să te îndepărteze de Tracer. Ea a înțeles asta.

Pufnesc, într-un râs isteric. Își bate joc de mine, ce naiba.

- Widowmaker? Cea mai periculoasă ființă din țară? Credeam că mă urăște. N-are cum să fie îndrăgostită de mine.

- Nu te urăște. De ce crezi că te-a lăsat cu impresia că e după iubita ta?!

Oarecum, are sens ceea ce spune. Ca să ajungă la mine, trebuie să o elimine pe Tracer din ecuație.T ocmai de asta m-a făcut să cred că iubita mea e ținta. Voia să o elimine.

Era după ea, de fapt, nu după mine. Sau eu eram ținta, iar Tracer era un pion?

La dracu, mă gândesc prea mult la problema asta și încep să amețesc.

Totul se leagă,dar nu chiar. E o poveste al dracu de complicată, iar Amelie Lacroix crede că eu sunt prințul ei frumos, în timp ce Tracer este cea care este în plus în toată treaba asta.

Scutur din cap. Încă eram amețit din cauza alcoolului, dar eram destul de treaz încât să-mi dau seama că Mercy vorbea serios.

Mă durea capul. Aveam prea multe informații de degerat și nu înțelegeam de ce nu o voia pe Tracer aici.

Dau să mă ridic mă ridic de pe canapea. Nici nu observasem că m-am așezat, iar când dau să plec, Angela mă prinde de braț.

- Nu-i spune Lenei. O să înceapă să fie geloasă și o să interpreteze totul greșit.

Fac o grimasă, promițându-i că o să încerc să-mi țin gura. Nu-mi plăcea să-i ascund chestii, oricât de mărunte ar fi.

Nu mă întorc direct la hotel .Trec pe la Sediu. Nu știu sigur dacă încă petreceau. Nu mai aveau de ce, totuși. Amelie scăpase. Nu știu când o arestaseră, dar ultima oară când am văzut-o a fost acum vreo două zile, când atacase Sediul.

Singurul care era acolo era Jack. Stătea pe un scaun din piele, pe roți și se uita în gol.

Când trântesc ușa din lemn, masivă, se întoarce la mine, făcând ochii mari.

- Ce cauți aici? Petrecerea s-a terminat, mă ceartă.

- Scuze... Eu... Voiam să văd dacă mai e cineva pe aici. Ce cauți tocmai tu aici? În general, Winston e cel care pleacă ultimul.

Ridică o sprânceană, uitându-se urât la mine.

- Nu văd de ce asta ar fi treaba ta, se răstește la mine.

Ridic din umeri, așezându-mă pe unul din scaune, încercând să mă relaxez. Aveam impresia că tipul ăsta m-ar omorî, dacă n-aș ieși cu fiica lui.

- Apropo, m-au căutat James și Audrey.

Numele părinților mei mă fac să tresar, aproape căzând de pe scaun .N-am vorbit cu ei de vreo...9 ani, de când am venit în America.

- Și?

Îmi simțeam inima bătându-mi până în gât. Poate mă așteptam să-mi spună că au întrebat de mine. Poate nu.