Agentul

Capitolul 4: Alegeri

Îi spun lui Tracer să stea în spatele meu, în timp ce intru,cu pași mărunți,  în apartament. Cine ar fi putut sparge o ușă de metal? Alarma pornește instant dacă intră vreun intrus, deci presupun că începuse să bipăie și când ușa a fost spartă și mai mult ca sigur au auzit câțiva vecini incidentul. E imposibil să nu fi auzit.Puteau să mă contacteze.

Mirosea îngrozitor a ars. Aerul era irespirabil.

—La naiba. Trace, stai acolo, șoptesc, întinzând mâna după ea.

Eram cu spatele la ea, dar puteam simți că era îngrozită și speriată. Când totul părea să se îndrepte, cineva s-a hotărât să ne vandalizeze apartamentul.

Sticlă spartă pe jos, masa din bucătărie era ruptă, iar canapeaua din camera de zi era zgâriată din loc în loc.

—Unde Dumnezeu o să dormim?mormăie ea, venind lângă mine.

Apartamentul nostru a fost spart, iar ea se găsește să se gândească tocmai la asta. Tipic.

—Ți-am zis să rămâi în spatele meu, mă răstesc la ea.

—Pot să am grijă de mine și singură, Jeffrey Cooper.

Dacă îmi folosea numele complet, înseamnă că e supărată.

—Păi,atunci ar trebui să te las singură aici, în seara asta, Lena Oxton, dacă vrei să faci pe viteaza.

—Facem chestia cu "Îți folosesc numele adevărat și nu porecla, pentru că sunt supărat și vreau să par șmecher", sau?

—Trace. Ascultă. Vreau să am grijă de tine, deci stai în spate. N-am verificat toate încăperile. Cineva ar putea fi încă aici. Nu fii încăpățânată și fă cum spun eu.

—De parcă ultima oară când mi-ai zis ce să fac,a ieșit bine.

—Tracer, să nu dezgropăm morții, totuși. Ce a fost a fost. Nu știam că tu ești ținta lui Widowmaker.

—Și totuși m-ai lăsat singură.

—Am crezut că e o idee bună.

—Ai crezut prost, Jeffrey. Dacă aș fi venit cu tine, acum n-ai fi fost rănit și sediul lui Mandatta n-ar fi acum distrus.

—Lena, încetează!

Îmi pun mâinile în cap. O să ajung la nebuni din cauza fetei ăsteia, într-o zi, dar nu pot să nu-i dau dreptate. Dacă rămâneam uniți, poate că eu nu eram bandajat acum și Mandatra ar fi stat, liniștit, la sediul lui, nu cine știe unde îl dusese Tracer.

O iau în față,pentru a cerceta zona. Măcar nu se atinsese de haine, ori de băuturi.

Sistemul de securitate era, de asemenea, stricat. Scotea scântei și bâzâia, iar becurile pâlpâiau, ca într-un film horror.

Am ajuns să conviețuim cu roboții, să putem face mutații pe oameni, să trăim până la câteva sute de ani și să avem printre noi maimuțe vorbitoare și mașini care plutesc, în loc să meargă pe roți și clădiri de sute de etaje, care rezistau la cutremure de nu știu câte grade, fără vreo zgârietură și aproape totul era mecanic. Aproape totul mergea pe comandă vocală și pe amprentă. Aveam cea mai avansată tehnologie din toate timpurile, dar nu puteam să primim un apel pe telefonul mobil super performant, care să ne informeze cum că cineva ne vandaliza casa. Cât de ridicol.

M-am liniștit când am observat că nu era nimeni pe aici. Tracer încă patrula, ignorându-mă. Se așază pe canapeaua găurită, oftând.

—Ce s-a întâmplat cu Sediul? întreabă, în cele din urmă.