Agentul

Capitolul 11: Hotărâri

Las comunicatorul să bipăie câteva zeci de secunde,iar când credeam că n-o să răspundă,pentru că nu cunoșteau numărul,aud vocea mamei în difuzor.

-Audrey Cooper.Reparații electronice.Cu ce vă pot ajuta?

Mama se ocupa cu chestii care aveau legătură cu tehnologia?

Abia îmi stăpânesc râsul,când ea repetă alo,de câteva ori.

-Mamă?Sunt eu.

-Jeffrey?!James!A sunat Jeffrey!chițăie ea,continuând să strige după tata,apoi face o pauză lungă,înainte de a continua.Stai așa,de unde suni?

-Ăsta e numărul meu...de serviciu,mă bâlbâi.

Chiar nu știam ce i-aș putea spune.

-Lucrezi?!Cu ce Dumnezeu te ocupi?

-Da.Eu...ă...sunt un fel de...gardian.

Nu voiam să-i spun din prima că lucram pentru Overwatch.Nu ar suporta prea bine ideea.

-Adică ești paznic,zice mama,dezamăgită.

-Nu.Lucrez pentru o organizație care e...deasupra...care e cu mult superioară,până și Forțelor Speciale.

-Jeffrey,nu-mi spune că ești agent Overwatch,se aude tata în fundal.Nenorociții ăia mi-au tăiat aproape tot salariul.A trebuit să fac ore suplimentare pentru a face rost de banii ăia,câțiva ani buni.

-Nu-i adevărat.Lucrez cu Jack,fostul nostru...adică al vostru.Fostul vostru vecin.Și cu Tracer.Nu sunt atât de răi.Acum e altă generație.Și sunt de treabă și grijulii și le pasă.

-Lucrezi cu Lena?!Lena Oxton?!tresare mama,evident entuziasmată.

-Da.Ne-am...reîntâlnit într-un supermarket din New York acum vreo...6 ani.Locuim împreună.

-Fiul meu este împreună cu Lena Oxton,fiica unuia dintre cei mai respectați cetățeni din Londra.James!

Încep să râd,iar oamenii pe lângă care trec încep să se holbeze la mine. Uitasem că Jack le spusese ce şi cum, dar erau atât de entuziasmați, ca și cum ar primi veștile pentru prima oară.

Dacă sunt entuziasmați pentru că sunt iubitul lui Tracer,presupun că o să fie în extaz când o să afle că sunt unul dintre cei mai importanți oameni din State.Ar fi al naiba de mândri și poate ar trece cu vederea peste faptul că lucrez cu cei care aproape l-au lăsat pe tata fără serviciu și falit.

-Cum ai ajuns totuși să lucrezi pentru ei?Te-au obligat,sau ceva?întreabă tata.

-Eu...

Acum e acum.

-De fapt,eu am vrut.Aveam vreo 18 ani când mi-am depus fișa.Li se părea ciudat că nu aveam nicio aptitudine și totuși voiam să lucrez pentru o asemenea Organizație.M-au ținut sub observație câteva luni,pentru a-mi studia puterile.Abia după un an m-au făcut agent oficial și după încâ 6 luni m-au lăsat să merg în misiuni.Și,la naiba,să vedeți cum se uită cei din armată când trec pe lângă ei.Tremură.tată!Le e frică de mine!

Mi-au povestit cum de s-au hotărât să își dea demisia de la slujbele pe care le aveau atunci când am plecat eu din Anglia și să își deschidă un fel de atelier,unde reparau tot felul de electronice-de la mașini,până la lasere și teleportoare.

Au zis că știau de reputația mea,pentru că apăream și pe posturile TV din Anglia,dar nu știau exact cu ce mă ocupam,pentru că reporterii nu prea dădeau detalii,însă tata cică bănuia.Uitasem că le spusese Jack tot,dar ei tot păreau entuziasmați.