Agentul

Capitolul 5: Greşeli

Recepționerul hotelului era, desigur, robot. Îmi întinde un set de chei: una de la cameră, alta de la unul din garaje, în caz că aveam mașină și voiam s-o parchez undeva și alta de la intrarea din spate.

— Plătiți acum, sau la plecare?întreabă.

Era puțin ruginit și îmbrăcat la costum. De ce naiba ai îmbrăca un robot?!

Alung gândul ăsta,luând cheile,vspunând că voiam să plătesc la plecare. În fond, nici nu știam cât timp o să stau aici, dar presupun că o să-mi golesc contul bancar după doar două nopți.

De la recepție, trebuia să mai trec de un set de uși, care erau păzite de doi gardieni, în spatele cărora se aflau niște scări imense, din marmură albă, cu balustradă aurie.

Când dau să deschid ușile,tipii îmi pun mâna pe umeri.

— Domnule, prezentați actele mai întâi, zice unul dintre ei,pe un ton neutru.

Cred că îți bați joc de mine...

— Nu știți cine sunt eu?! mă răstesc la ei, încleștându-mi pumnii.

Fac schimb de priviri, nedumeriți, ridicând din umeri.

— Scott,e tipul ăla...Coop...Jeffrey Cooper! Lucrează pentru Overwatch!exclamă celălalt tip.

Întinde mâna, vrând să mi-o strângă. Era încordat.

— Scuzați-ne, domnule Cooper! zice primul bărbat.

Avea palmele transpirate și tremura tot. Era de două ori cât mine, dar s-a moleșit tot când a realizat cine sunt. Niciodată nu o să înțeleg ce e cu reacțiile astea de care am parte.

Îmi dau ochii peste cap, zâmbind forțat. Îmi deschid ei ușile, cerându-și încă odată scuze pentru reacție.

— Camera 706...Camera 706...Putea măcar să-mi zică la ce etaj e, bolborosesc, hoinărind confuz.

Urcasem deja patru etaje și tot nu găsisem nenorocita aia de cameră.

Era, totuși, la etajul 6. Era în capătul coridorului imens, pe partea stângă. Ușa era,desigur, metalizată și trebuia să introduci un cod, ca să se deschidă.

— Ce Dumnezeu...Robotul ăla cretin nu mi-a zis nimic de vreun cod și nici paznicii ăia.

Ridic cheile și observ că pe cartela care atârna erau scrise niște numere, aiurea.

Te-am găsit!

— Treișpe, douășcinci, șapteșpe...

Apăs pe butonul verde de jos,iar ușa se deschide, cu un bipăit.

Camera era imensă, cu un pat dublu în mijloc și un televizor cu ecrean plat ocupa un întreg perete. Mirosea a scorțișoară și vanilie și mă întrebam cum o să pot dormi aici, sigur,fără ea.

Ei sigur i-ar fi plăcut. Îi plac chestiile astea, mai extravagante, chiar dacă apartamentul nostru era modest.

Oftez, aruncându-mă în pat. Era moale. Al dracu de moale și mi se părea că miroase ca ea.

Mă înec, ridicându-mă în fund. Nu puteam pur și simplu s-o las singură. Sunt un cretin care crede că unele chestii se rezolvă de la sine.

Mă trezesc că îl sun pe Jack. De ce, nu știu. Poate voiam să ajung la ea,bprin taică-său. Nu-l suport pe soldatul ăsta nici dacă m-ai plăti, dar îi pasă de Tracer și poate el mi-ar putea spune cum aș putea să-mi cer scuze pentru că am fost un nesimțit.