Agentul

Capitolul 7: Vești rele

  Puteam să jur că l-am auzit pe Torbjorn urlând cum că Amelie fusese arestată.
Și dacă era așa, de ce Dumnezeu era aici, liberă,alături de "iubitul" ei și cum mama naiba au dat de noi?!
Așa amețit din cauza alcoolului, cum eram, realizam că trebuie să fugim de aici. Ăștia doi erau periculoși și separat. Când erau împreună, vânau și omorau, fără pic de milă și îți râdeau în față atunci când vedeau că suferi și că ești într-un moment de agonie.
O trag pe Tracer după mine-cel puțin asta încercam- dar ea stătea nemișcată, fără reacție.
- Tracer, haide! țip la ea, pentru a o trezi din transă.
Nu aveam de gând s-o las aici, fără apărare, cu ei.
- Nu plecați așa repede, zice Gabriel, aruncând cu o grenadă, care bubuie la câțiva pași de noi. Petrecerea abia a început.
Amelie îi pune mâna pe umăr și se poziționează în fața lui. Nu avea pușca.
Unde era nenorocita aia de pușcă?
Mă înec, punându-mă în fața lui Tracer, instinctiv, protectiv, iar ea mă ia de mână, strângându-mă.
Nu știam ce să fac, ori să spun. Stăteau acolo, pur și simplu. Nu acționau. Pur și simplu se uitau la noi.
Amelie nu avea vreo armă la ea. Doar Gabriel avea pistoalele la el.
- Jeffrey, hai să fugim pur și simplu, o aud șoptind și zbătându-se, în spatele meu.
O strâng și mai tare de mână,în speranța că se va calma.
N-are de ce să-i fie frică, atâta timp cât eu sunt aici să o protejez, ce naiba.
Când credeam că Gabriel vrea să apese pe trăgaci, se aud sirene de poliție și o mașină derapează, oprindu-se fix între noi, iar câțiva polițiști ies din ea, amenințând cu pistoale înspre Gabriel și Amelie.
Tracer se relaxează, dându-mi drumul la mână și venind în dreptul meu.
- Tu i-ai chemat? întreabă ea, confuză.
- Evident că nu.
Ei dispar brusc, atunci când polițiștii îi amenință să nu se miște, iar din mașină iese cowboy-ul ăla...McCree. Nu era la petrecre, totuși?
Se dau și ceilalți polițiști jos din mașină,venind spre noi.
- Ce Dumnezeu cauți aici? îl întreb pe tipul care aflasem de curând că era agent Overwatch.
- Voiam să-i prind pe ăia doi, evident.
- Nu, ce cauți aici, cu ei?! Credeam că ești la petrecerea aia cretină.
Se scarpină în cap, uitându-se în jur.
- Au primit un apel cum că ea a evadat și mi-au cerut ajutorul, mă lămurește.
- Ești agent Overwatch, pentru numele lui Dumnezeu, nu un polițist cretin, mă răstesc la el.
Poliția e, pur și simplu, inutilă aici și mi se rupe dacă polițiștii ăia mă auzeau. Agenții Overwatch le erau cu mult superiori.
- Tocmai de asta mi-au cerut ajutorul. Nu te enerva așa. Nu am făcut niciun rău.
Îmi pune mâna pe umăr, ca să mă calmeze, iar Tracer tresare, uitându-se urât la el. E așa adorabilă când e geloasă, chiar și din cele mai nesemnificative lucruri, la naiba.
- Lena Oxton, corect? întreabă, îndreptându-și atenția spre Tracer.
- Da, răspund în locul ei.
- Jesse McCree.
Se strâmbă la el, ridicând o sprânceană.
- Ai zis că ești agent Overwatch? întreabă, confuză. Nu te-am mai văzut până acum.
- Lucra de la distanță, îl întrerup pe McCree.
Nu voiam ca ăsta să aibă vreun fel de contact cu ea. Observam felul în care se uita la ea.
- În orice caz, noi avem treabă în altă parte, continui, dându-i lui Jesse la o parte de pe umărul meu și împingând-o pe Tracer cât mai departe de tipul ăsta.
- Avem? întreabă ea, confuză.
- Da, Tracer, avem, răspund, apăsat.
O iau de mână. Nu știu unde am putea să mergem. E miezul zilei și eu eram al naiba de amețit și aveam un sentiment neplăcut cu privire la tipul ăla bărbos care era mereu cu câte un trabuc în gură.
- Îl cunoșteai? întreabă Tracer, într-un final.
- L-am cunoscut acum câteva ore. Era la Sediu. Nu știu ce căuta acolo, dacă lucrase atâta timp "de la distanță".
Face o grimasă, punându-se în fața mea și blocându-mi calea.
- El te cunoștea, corect?
- Normal, Tracer. Toți mă cunosc.
Nu știu dacă eram sarcastic sau nu, dar nu aveam chef să vorbesc cu ea despre el. Nu voiam să se gândească la el.
Nu pot să cred că eram gelos pe tipul ăla bătrân, pe care l-am cunoscut abia azi. Ce era cu mine?! Tracer îmi spusese cândva că eu eram singurul bărbat din viața ei și aveam încredere în ea.
Comunicatorul începe să-mi bâzâie în buzunar și numele Angelei se vedea, neclar, pe ecran.
-...Vino singur. Las-o pe Tracer în camera aia de hotel. Trebuie să vorbesc ceva cu tine și trebuie să fii singur.
După asta,î mi închide. Nu mă lasă să protestez, sau ceva, dar nici nu o sun înapoi.
Tracer insistă să vină și mă întreabă despre ce e vorba, dar sincer, nici eu nu știam. Pur și simplu am rugat-o să rămână aici și dacă avea nevoie de mine, să mă sune.
Angela îmi deschide ușa înainte să ajung să ciocăn.
- Să înțeleg că ai vești rele, mormăi, când intru.

- Nu neapărat.

Era prea calmă și mă îngrijora starea asta a ei, când urma să-mi dea vești care nu erau bune neapărat.Trage aer, așezându-se pe canapea.- Nu trage de timp, Angela, mârâi la ea.Chicotește.- Partea bună e că am aflat, din surse sigure, că Amelie Lacroix nu e după Lena.Face o pauză .Al dracu de lungă. Și dacă nu continuă,j ur că o să sar pe ea.- Și vestea rea?! mă răstesc la ea, strângând pumnii.- Vestea rea e că e după tine.