I fight for you[Zayn Malik -Fan Fiction]

Capitolul 41

-Din perspectiva lui Zayn-

Am ajuns acasa... Maria s-a dus in baie pentru a-si faceun dus iar eu am asteptat-o in sufragerie..era asa liniste in casa, Maria nu se simtea deloc bine, vedeam asta, era prea tacuta, prea serioasa, trebuia sa aflu ce se intampla cu ea, ce o supara insa daca as intreba-o eu sigur mi-ar spune ca e bine, ca nu are nimic.

I-am auzit pasii mici, cobora scarile pentru a venii langa mine, m-am ridicat de pe canapea apoi m-am indreptat spre ea. Am privit-o fix in ochi apoi i-am cuprins mijlocul.

-Zayn.. A spus ea privind in jos.

-Maria..stiu ca nu esti bine vad asta, spune-mi ce se intampla.

Mi-am lasat capul in jos pentru a ii putea mirosi parfumul, parfumul ei dulce, voiam sa fie bine, asa cum era cand ne-am cunoscut, voiam sa ii vad din nou zambetul, trebuia sa isi revina.

-Zayn, sunt bine, crede-ma. A spus lipindu-si capul de pieptul meu.

-Nu Maria, nu esti, cu totii vedem asta, cat vrei sa te mai minti singura?

-Zayn, sunt asa pentru ca in viata mea au aparut niste schimbari, iar tu esti singura schimbare buna, cat am lucrat la club nu m-am simtit foarte bine acolo insa nu voiam sa spun asta nimanui, tu erai plecat..nu erai cu mine, tu erai si esti singurul meu sprijin, iar Matt incerca sa te inlocuiasca..si nu a reusit, nimeni nu va reusi, stiu ca l-am facut sa sufere si imi pare rau dar..

-Deci toate astea sunt din cauza mea..

-Nu Zayn...defapt doar putin dar nu te invinuiesc, stiu ca nu sunt foarte buna pentru tine, nici macar nu stiu ce vezi la mine dar daca vei mai pleca...sincer nu stiu ce se va intampla cu mine..

-Nu voi mai pleca, te asigur! Am spus luandu-i fata in maini.

-Mereu spui asta si totusi ma lasi singura... A spus ea cu lacrimi in ochi.

-Nu, de data asta nu voi pleca, JUR ! Simteam cum inima imi sare din piept, imi aminteam cum arata cand o cunoscusem, cum obrajii ei se inroseau de fiecare data cand ma vedea, acum era palida si slaba..si trista, iar asta ma durea cel mai tare, nu voiam sa o supar, dar nu cred ca ii pot aduce fericirea.

Isi lipise capul de pieptul meu, lacrimile ei imi udara tricoul, am simtit asta. Am strans-o puternic in brate, era ca un copil.

-Maria? Am adaugat in soapta. Privirea ei o cauta pe a mea, lacrimile inca ii cadeau pe obrajii acum rosii.

-D-da?

-Stiu ca ma vei uri, dar...dar cred ca eu nu iti aduc fericirea asa cum spui tu, nu esti fericita, daca ai fii s-ar vedea..

-Zayn! A spus intrerupandu-ma.

-Lasa-ma sa iti spun..vad ca nu mai esti fericita alaturi de mine si te simti tot mai rau..cand ne-am cunoscut nu erai asa, erai altfel, erai un copil iar eu am schimbat asta..

-Zayn, ti-am s-spus ca esti singura schimbare buna..

-Dar stii prea bine ca nu e asa. Nu voiam sa o ranesc dar stiam acum ca eu nu mai sunt bun pentru ea.

-Zayn! A spus plangand.

I-am luat fata in maini, nu voiam sa o mai vad plangand, voiam sa fie ca la inceput, voiam sa fie fericita, voiam ca inima ei sa bata la fel de tare ca la inceput.

-Daca tu crezi ca nu ma faci fericita sa stii ca, crezi gresit! Tu macar te auzi ce spui? A continuat nervoasa.

-Maria, vad ca nu esti bine, cu totii vedem asta, de ce nu vrei sa recunosti?

-Pentru ca nu am ce sa recunosc Zayn, daca nu as fi fericita cu tine ti-as spune, nu stiu cum dar as face-o, asculta-ma Zayn, TE IUBESC! Vocea ei era disperata, vad ca ma iubeste dar poate doar atata...poate ma iubeste insa vrea altceva si nu stie cum sa imi spuna.

S-a desprins din bratele mele apoi s-a dus plangand in dormitor, privirea mea era in pamant, nu voiam sa o vad asa, o facusem de prea multe ori sa sufere, iar acum..imi era rusine sa o mai privesc asa.

A coborat scarile in graba, era imbracata cu niste blugi albastri, un tricou negru si hanoracul meu pe care il mai purtase pana acum, o imbratisa in locul meu. A iesit din casa fara sa spuna nimic, a durat cateva secunde pana mi-am dat seama ce se intamplase cu adevarat, voiam sa cred ca visez insa nu era asa. Am iesit in graba dupa ea, am privit oamenii ce se uitau ciudat la mine, o cautam disperat cu privirea prin multimea de oameni agitati. Am inceput sa alerg, o cautam, nu o gaseam, simteam in mine un gol ce ma facea sa ma simt rau, o iubeam, nu trebuia sa ii spun toate astea!

Am zarit un cerc de oameni, multi oameni ce erau adunati in jurul cuiva,toti erau socati, am dat multimea intr-o parte cu toata forta mea apoi.....apoi am vazut-o pe ea, era jos, pe asfalt, nu puteam sa cred, nu voiam sa cred ca ce vad este adevarat, nu putea fii adevarat,am tipat din toate puterile mele, cateva lacrimi imi cazusera pe obraji, niciodata nu mai facusem asta, niciodata nu am mai plans insa acum ma durea, o masina o lovise, Maria se afla intr-o balta de sange, asta nu putea fi adevarat, m-am dus langa ea, avea puls insa nu vorbea,ochii sai erau inchisi, asta nu putea fii adevarat. Politia venise imediat dupa ce am ajuns eu,iar Salvare ma daduse la o parte pentru a o putea vedea, pentru a o putea examina. Trei barbati o urcasera pe o targa apoi o bagasera in masina Salvarii, soferul era inca socat dar nu mai socat ca mine, nu m-am putut abtine, am sarit pentru a-l lovii insa agentii de politie ma oprisera. Am rugat doctorul de pe Salvare sa ma ia cu ei, nu voiam sa o las singura, trebuia sa merg cu ea, trebuia sa reziste, a trecut prin atate, trebuia sa fie puternica.

Maria intrase in coma, nimeni de data asta nu ii mai dadea nici macar o sansa, mai trecusem prin asta cu ea insa nu parea atat de grav, nu voiam sa o pierd,o iubeam, nu se putea intampla asta, daca o voi pierde viata mea se va sfarsii, ea este TOTUL, fara ea nu am NIMIC!

Parintii ei venisera la spital, nu stiu de unde aflasera insa erau socati, la fel ca mine, au inceput sa tipe...sa tipe la mine, ei stiau ca nu sunt bun pentru ea, au stiut asta dinainte sa ma cunoasca insa ea a luptat pentru noi, pentru relatia noastra iar eu nu am fost consitent, tatal ei ma privea cu ura, mama ei nu ma privea deloc, mama ei ii tinea strans mainile, nu voiam sa ies din salon, poate ca parintii ei ma urau insa nu trebuia sa o las singura..din nou.

Zilele trecusera, rudele Mariei venisera pe rand la spital, cu totii ma priveau cu ura,trecusera deja 3 saptamani iar Maria nu se schimbase, nu se trezise...nu facuse nimic, nici un semn. Cu totii o asteptam, seara, rareori cand ramaneam doar eu cu ea, incercam sa ii vorbesc insa acum nu se va mai trezii, cu totii spun asta.

Era ora 3:53, un sunet puternic se auzi, Maria nu mai avea puls. Asa nu putea fii adevarat! Doctorii intrasera in salon speriati, am iesit fortat din salon, au incercat sa o resusciteze insa inima ei cedase, Maria murise, viata mea se terminase, totul pentru mine se sfarsie, TOTUL! Amintirile cu ea se plimbau prin mintea mea, am cazut in genunchi plangand. Maria nu se mai putea trezi, Maria nu mai era, Maria nu imi mai putea vorbi, nu imi mai putea zambi, nu mai putea face nimic, NIMIC! 

Mama ei venise la spital alaturi de tatal si familia Mariei, cu totii plangeau, cu totii sperau ca Maria sa se intoarca insa ea nu va mai face asta. M-am dus la mama ei si am strans-o puternic in brate, am facut asta pentru a-mi aminti de Maria, atunci cand o vad pe mama ei..o vad pe Maria. 

Era ora 5:26, nu voiam sa o las pe Maria singura..defapt..nu voiam sa plec de langa ea insa stiam ca familia ei e cu ea. Am iesit in graba din spital apoi am luat masina, nu stiam unde ma duc, dar conduceam cu viteza, voiam sa mor, nu suportam ideea ca Maria nu mai e langa mine. Am inceput sa conduc..singurul lucru la care ma puteam gandi acum era Maria..nu o mai puteam vedea,nu ii mai puteam vedea sclipirea din ochi,nu ii mai puteam auzi glasul,nimic..

Din fata mea venea o masina,nu ma interesa ce urma sa faca,voiam sa mor si sa ajung langa ea, farurile masinii ce se apropia cu viteza de mine ma orbira,apoi..deodata o puternica durere am simtit in piept,totul se intuneca apoi nimic nu am mai simtit.

Heei,asta este ultimul capitol din aceasta poveste,sper ca v-a placut, va multumesc pentru voturi...si pentru ca mi-ati fost alaturi, nu imi vine sa cred ca am terminat aceasta poveste..si acum imi amintesc cum am inceput sa scriu primul capitol :)) <3 <3.
Va iubesc pentru simplul fapt ca mi-ati citit povestea..va iubesc pentru ca daca nu ati fi fost voi poate ca azi nu ajungeam aici,sunteti minunati si va multumesc din toata inima <3 <3 <3!