I fight for you[Zayn Malik -Fan Fiction]

Capitolul 4

Aveam in minte acea fotografie. Dupa cum reactiona mi-am dat seama ca e certat cu familia sa, voiam sa stiu de ce dar poate daca mai spuneam ceva ma ranea. Am inceput sa plang mai tare. Incercam sa ma opresc insa nu puteam. Era prea puternic pentru mine. Priveam acum stelele care aparusera pe cer, erau atat de sclipitoare. M-am gandit ca totul va fi bine, asa cum e intotdeauna, ma gandeam ca cineva acolo sus se va gandi la mine su nu voi pati nimic rau. Simteam cum se uita la mine dar nu voiam sa imi intorc privirea spre el. Imi doream cat mai mult sa ajung acasa si sa plang, sa plang fara sa ma vada nimeni, sa ma descarc. Nu stiam foarte bine unde ma aflu acum, dar voiam sa cobor si sa plec acasa.

-V-v-reau sa cobor. Am spus eu soptind si tragandu-mi nasul.

Sa uitat la mine cu aceasi privire rece, speria din ce in ce mai tare. Aluat o gura de aer lasandu-si apoi capul intr-o parte.

-De ce vrei sa pleci? A spus el cu acelasi ton. De ce nu se putea calma, a fost o simpla intrebare.

Am tacut, mi-am lasat capul in jos nevrand sa-l jignesc spunanu-i ca imi e frica de el, ca ma sperie. Voiam sa o spun dar nu voiam sa-l ranesc.

-Spune-o ! A spus el tipand.

M-am uitat la el stergandu-mi lacrimile, nu voiam sa-i spun, dar am spus-o. Am spus-o incet insa s-a auzit destul de tare "mi-e frica...mi-e frica ca ma poti rani in orice moment" am spus. M-am bagat mai mult in scaun facandu-ma mica. El accelera, imi era si mai frica.De ce trebuia sa trec prin toate astea? De ce trebuia sa sufar atat? Ceva ma facea sa cred ca suferinta asta nu-i nimic pe langa ce va urma. De ce simteam asta? De ce a trebuit sa accept sa ies cu el? De ce m-am indragostit de un strain?

-Din perspectiva lui Zayn-

O vedeam langa mine, mica, vedeam teama din ochii ei, trebuia sa ma calmez dar ceva ma oprea. Intrebarile ei ma enervau. O interesa prea mult. Trecut e trecut si asa trebuie sa ramana.

Cand mi-a spus ca ii e frica m-am enervat mai tare, nu voiam sa ii fac rau, nu suportam sa o vad plangand. Nu asa. De ce voia sa plece?  Voiam sa opresc masina, sa o iau in brate, sa o sarut, sa nu mai planga. Voiam sa ii opresc lacrimile insa ceva ma impiedica. Daca avea de gand sa nu mai vorbeasca cu mine, o intelegeam, are tot dreptul sa ma ignore. Incet, incet m-am calmat. O priveam, am vrut sa ii ating mana stanga insa si-a luat-o repede.  Am rams tacuti, trebuia sa vorbim, eu trebuia sa imi cer scuze pentru totul, pentru ca sunt un fraier si nu ma pot calma, sa imi cer scuze ca o ranesc atat, sa imi cr scuze pentru lacrimile care i-au curs pe obraji, insa nu o puteam spune. Nu puteam spune nimic.Am oprit masina pe dreapta, am privit-o iar ea incerca sa fuga de ochii mei pana cand, ochii mei au prins-o. M-am dus spre ea, i-am luat fata in maini, fata ei era atat de mic in mainile mele, ochii ei sclipeau insa erau aproape rosii. A inchis ochii incruntandu-se putin, ii simteam teama, insa nu voiam sa-i fac nici un rau. Nu am vrut sa-i povestesc despre verisoara mea Anna care se indragostise pur si simplu de un strain, nu voiam sa-i spun ca-l cunosteam pe acel strain, era prietenul meu, Harry, insa nu puteam accepta relatia lor, nu o puteam vedea pe ea in bratele lui, stiam ce tip e Harry si probabil ii va frange inima,nu mai tin legatura cu nici un membru al familiei mele, pur si simplu acum sunt un strain pentru ei, ii voiam binele Annei, era ca o sora pentru mine, copilarisem cu ea si cu surorile mele, ne intelegeam de minune dar cand Harry i-a aparut in fata ochilor pur si simplu nu i-a mai pasat de nimic. Il vedea doar pe el, cred ca si acum mai sunt impreuna, probabil ca da, dar stiu ce vrea Harry de la o fata, nici nu ma pot gandi la ce fac impreuna.

Mi-am apropiat fata de a ei vrand sa o sarut, nu a reactionat in nici un fel, a stat nemiscata lasandu-ma sa ii ating incet buzele, mi-am pus mainile pe gatul ei, parfumul ei ramase pe mainile mele. Fusese un simplu sarut, dupa ce se terminase isi trase nasul uitandu-se in jos. Era atat de fragila.

Am lasat-o in fata blocului bunicii ei, nu ne-am spus nimic, tacerea asta ma omora. Poate nu va mai vorbi cu mine niciodata dar o voi proteja de la distanta, voi avea grija sa nu i se intample nimic. Incepem sa o iubesc mai mult decat pe mine, nu pot sa cred cum o fata atat demica iti poate lua mintile in cateva secunde.

 -Din perspectiva Mariei-

Am stat in scara blocului pentru a ma linisti, nu voiam ca bunica mea sa ma vada asa, mi-ar fi spus ca a avut dreptate si probabil asta i-ar fi spus mamei. M-am gandit sa ies din bloc dar poate el inca mai era acolo. Am iesit prin spate. Nu aveam pe cine sa sun sa ma linisteasca, eram singura, am cautat in lista de contacte o persoana care sa raspunda si sa ma ajute, sa fie langa mine acum sau sa vorbeasca cu mine, voiam sa ma descarc si sa spun totul. Am gasit-o pe Olivia, colega mea de clasa, e cea mai de treaba fata pe care o cunosc, poate ca nu am vorbit foarte mult cu ea in vacanta asta dar sigur ma putea ajuta. Telefonul suna, apoi o voce vesela sa auzi.

-Buna, ai patit ceva ? Mi-a spus ea putin ingrijorata. Stiam ca e destul de tarziu pentru un telefon dar voiam sa vorbesc cu ea.

-Da, Olivia, as vrea sa ne intalnim.. Am spus ea, imi era destul de greu sa vorbesc, lacrimile isi faceau prezenta din ce in ce mai mult si nu ma puteam controla, voiam sa plang, probabil EL nu va mai vorbi cu mini niciodata, poate ca va uita de mine, poate are deja pe altcineva

-Daca vrei eu pot veni si acum sa ne vedem, dar ce ai patit ? A intrebat ea speriata, stiam ca am speriat-o.

-N-nimic, doar ca m-am indragostit si nu trebuia, e doar un  strain pe care nu-l cunosc, am crezut ca-l cunosc, am crezut ca e diferit si ca pot avea incredere in el, dar, dar nu a fost asa. Am spus eu printre lacrimi.

-O Doamne ! Ce ti-a facut, Maria ? A spus ea tipand.

-S-a enervate,a tipat la mine si acum mi-e frica, mi-e frica ca nu va mai vorbi niciodata cu mine, iar daca o va face, sunt sigura ca nu va mai fi lafel. Nici eu nu stiam ce vreau, tot ce spuneam nu avea sens, Olivia ma sculta dar nu cred ca ma intelegea.

-Acum vin la tine. Esti acasa? A spus ea repezita.

-Nu, vin eu la tine la bloc, OK ? Am spus eu, nu eram sigura ca pot merge fara sa ma dezechilibrez, insa speram, speram ca pot fi la fel ca inainte, plina de viata si fericita, nu mai voiam sa plang, tineam la el, avusesem incredere in el, credeam ca e diferit, dar  m-a dezamagit.

-Ok, acum ma imbrac si ies, sper sa ma lase ai mei, e destul de tarziu.

 

Am ajuns in fata blocului Oliviei, ea ma astepta acolo cautandu-ma cu privirea. Am fugit spre ea si am strans-o puternic in brate, lacrimile imi reaparura pe fata, simteam cum mana ei imi mangaie spatele.

-O sa fie bine, o sa fie bine. Imi repeta ea in soapta.