Drako

PROLOG

Aceasta nu este varianta publicată. Tocmai de aceea sunt încă prezente greșeli necorectate și pasaje care au rămas neschimbate.

Drako Scovil a murit sufleteşte în ziua în care întreaga sa familie fusese ucisă de un năprasnic incendiu la ferma pe care aceasta o deţinea. Ştirile din acea seară de octombrie au vuit de năpasta ce se abătuse asupra familiei Scovil. Cu doar unsprezece ani în urmă, unchiul său — al cărui nume nu mi-l amintesc momentan, sau poată că nici măcar nu-l ştiu cu adevărat — a murit subit, electrocutat, în timp ce se plimba cu barca sa cu motor pe lacul din aproprierea casei sale.

Vestea împânzise atât de repede micul oraş de la poalele Montanei, încât nici nu trebuise să mă străduiesc să aflu mai multe pe cont propriu. Cu timpul însă, apele se liniştiseră în acea familie ce părea a fi ţinta unui nefast blestem pueril. Dacă mă întrebaţi pe mine, probabil soarta fusese o nenorocită cu ei. Binecunoscuta familie Scovil era faimoasă cu mult timp înainte de a mă naște măcar pentru renumitele sale curse cu cai, ce le aducea anual un bacşiş consistent şi gras. Totuşi, umbla vorba prin popor că animalele nu erau tocmai îngrijite corespunzător şi că adesea se auzeau zgomote ciudat şi pline de înfiorare ce veneau din hambarul în care erau ţinute. Nu pot spune dacă aceste bârfe sunt reale sau nu, căci niciodată nu mă apropiasem de moşia lor mai mult de zece paşi. 

Acum nu mai conta. Jumătate din moşie era acum doar cenuşă şi ruine din lemn şi ciment, cuprinzând întregul teritoriu al familiei într-un cerc de rămăşiţe arse.

Drako Scovil nu a mai fost văzut din acea zi. Mulţi spun că fusese mutilat în acel groaznic foc ce putuse fi văzut şi de pe stâncile munţilor, însă nimic nu era ştiut cu exactitate. Nu. Drako Scovil nu putuse să plece cu coada între picioare ca un laş fricos. El era orice, dar nu un laş.

El era totuşi şi fără vreun pic de contestaţie Drako Scovil.

Cel care călărea taurii mai ceva ca profesioniştii de la rodeo, şi totuşi nu dorise niciodată să participe la un concurs adevărat.

Cel care umbla munţii fără a se teme să campeze de unul singur prin sălbăticia ce înconjura masivii de rocă.

Cel care era temut şi respectat de toţi puştanii şi tinerii de seama sa, privindu-i cu superioritate pe cei slabi şi lipsiţi de apărare.

Cel care nu se dădea în lături de la o bătaie bună şi dureroasă, doar pentru a arăta fetelor din sat că avea muşchi şi pectorali bine lucraţi.

El era Drako Scovil.

Sau mai bine zis, fusese.

De ce spun asta?

Pentru că ştiu unde se află acum nemuritorul şi renumitul Drako Scovil. Şi nu există ceas de seară în care să nu mă cert cu Dumnezeu pentru că-mi nenorocise liniştea într-o fracţiune de secundă.

Fir-ar ea să fie de secundă!

~*~

Cartea NU este o copie a altei cărți. Pentru cei care ar avea tendința să creadă asta după ce vor citi primul capitol, vă rog să mai citiți câteva capitole, apoi să vă dați cu părerea. Măcar, dacă mă acuzați de ceva să fie pe bună dreptate :).

Cartea este CLIȘEICĂ. Deci dacă nu sunt pe gustul vostru nu citiți ca mai apoi să-mi comentați că "vai, Doamne, ce previzibil e totul".

Cartea este una de comedie romantică, împletită apoi cu drama, de asta și limbajul mai nesofisticat din acest prolog. E prima mea carte de acest gen, deci aș vrea să aveți puțină înțelegere. 

Vă rog, de asemenea, să ascultați melodiile de la media. Ele vor exprima mai bine ceea ce am vrut să transmit. Cam atât.