Drako

Capitolul 15

Îi simt mâna stângă apăsată pe coapsa mea, iar pielea îmi arde sub strânsoare sa. Inima îmi bubuie disperat în ureche, luându-mi respirația, iar faptul că sunt incapabilă să văd ceva îmi face gândurile să mi se învârtă nebunesc prin cap, amețindu-mă.

Brusc, îmi aud vag vocea cum e strigată de undeva din depărtare și tresar, încercând să-mi mut capul în direcția de unde provine. Cel de lângă mine se încordează pe nesimțite și-l aud înjurând din nou printre dinți. Simt cum dă să se îndepărteze de mine, așa că-l apuc de brațe în timp ce-și ia palma de la ochi și-l opresc exact când își duce masca la față. Totul pare a se întâmpla în slow motion, auzind pe fundal strigătele ce-mi răsună agonizant în ureche, iar în fața mea chipul demascat pe jumătate a celui cu care mă sărutasem acum câteva secunde. Ochii îmi sunt încă încețoșați, așa că apuc să observ doar dâra roșiatică de la baza gâtului, ce-i urcă până la ochii cât cepele. Cuvintele îmi rămân blocate în gâtlejul uscat, iar privirea, împreună cu bătăile inimii, mi se opresc când deslușesc cu greu persoana care stă în fața mea. Nu se poate așa ceva; pur și simplu nu are cum! îmi strig în cap, neînțelegând ce se petrece cu mine.

Deschid gura pentru a spune ceva, însă profită de faptul că par a nu mai avea puteri în brațe, căci se smucește cu putere din strânsoarea mea, auzind slab sunetul de ruptură. Își pune la loc masca pe cap și, fără a mai arunca vreo privire în spate, dispare în direcția opusă, lăsându-mă să mă prăbușesc lângă peretele ce pare acum nefiresc de rece.

Peste câteva secunde, Amalia și Luke apar în fața mea, urmați de alte două persoane pe care nu le pot recunoaște, și nu-mi mai dau seama ce se întâmplă după. Încă îmi rostesc în cap că nu poate fi el; poate că nu vreau, în adâncul meu, să accept așa ceva. Îmi pierd cunoștința din cauza durerii de cap înainte să-mi mai pot da seama de ceva.

Mă trezesc peste ceva timp pe un scaun din mijlocul barului care pare acum gol, și nu pot să nu mă holbez la persoanele care mă privesc oarecum sceptici și bănuitori. Amalia apare la picioarele mele, și mă ia ușor în brațe, părând agitată. De lângă ea, Luke pare a vorbi cu doi ofițeri ai poliției.

Urmează mai bine de oră în care sunt nevoită să dau declarații despre cele petrecute. Povestesc cât pot, asta și pentru că am capul încă adormit și parțial amețit, iar corpul îmi pare lovit de tractor. Francis, barmanul, îmi aduce peste ceva timp un pahar rece de apă, iar cei de pe ambulanță îmi fac ultimele examinări înainte să plece peste zece minute. Cei de la poliție dau câteva telefoane, cel mai probabil pentru a o găsi pe cealaltă tipă implicată. Evit în a le spune prea multe despre cel mascat. Amalia și Luke mă văzuseră înainte să mă prăbușesc cu el, însă gândul că acel cineva putea și Drako mă face să vreau să-mi țin gura închisă. Nu de alta, ar mi-e tare greu să cred că noi doi puteam să ne aflăm în acea ipostază stânjenitoare, mai ales că din câte știu ne urâm mai ceva ca mâțele între ele. Și încă nu sunt sută la sută sigură că el a fost, așa că nu vreau să fac prea mare vâlvă în jurul meu. Trebuie să aflu însă dacă el a fost sau nu, altfel nu voi mai putea dormi liniștită noaptea.

Simt frigul ce mă cuprinde încet când ies de pe ușile clubului, și-mi frec numaidecât brațele cu palmele, într-o încercare mai mult eșuată de a mă încălzi. Abia acum simt că ceva lipsește, iar când îmi arunc privirea în jos, observ că brățara de la încheietura stângă lipsește. Fac ochii mari, iar privirea-mi fuge alarmată de jur împrejurul meu, fără a zări însă ceva.

— Ce s-a întâmplat? mă întreabă nedumerit Luke din dreptul mașinii.

— Brățara! Am scăpat-o!

— Las-o naibii de brățară! începe Amalia, tărându-mă spre mașină. Să te scoatem de aici!

— Nu! spun, și mă împotrivesc. Am nevoie de brățara aia! Tu nu înțelegi...