Drako

Capitolul 11

Primele două zile de Paști trec surprinzător de repede. Asta și datorită faptului că ultima mea întâlnire cu Drako mă răvășise destul de tare pe interior. Nu știu cum am ajuns înapoi în biserică sau cum am putut rezista fără să izbucnesc din nou în plâns în acea seară. Oricât de puternică aș fi și oricât de neafectată aș fi vrut să par după acel schimb de replici între noi, adevărul e că atunci când vine vorba de el îmi pierd capul. Și întreaga rațiune și putere de caracter pe care le concentrez înăuntrul meu. Doar el mă face să devin atât de slabă la asemenea lucruri, și doar el scoate ce e mai rău, fără vreo urmă de remușcare. Se joacă cu mintea mea, punctând acolo unde doare cel mai tare. Dar nu mai vreau să-i dau șansa să facă acest lucru. M-am săturat deja până peste cap să încerc să-l ajut cât pot, iar el să mă trateze în acest hal.

Sunt hotărâtă; Drako Scovil nu va mai exista pentru mine de acum încolo.

Încerc pe cât posibil să-mi ascund starea afectată de bunicul, deși știu prea bine că nimic nu-i scapă bătrânului. E însă o persoană grijulie, tocmai de aceea nici nu mă întreabă ce se întâmplă cu mine de par atât de absentă. Asta pentru că știe că sunt genul de persoană care se deschide atunci când simte nevoia să o facă, și atunci când merită făcut lucrul ăsta. Iar în momentul de față, subiectul Scovil nu mai are nicio importanță pentru mine.

În a treia zi de Paște, îmi împachetez într-un rucsac niște haine de schimb și câteva produse de cosmetică, și ies din casă pentru a fi întâmpinată de Luke care stă rezemat de mașina sa. Îi fac fugitiv cu mâna bunicului, iar acesta îmi strigă în grabă să avem grijă și să ne distrăm cât putem.

După ce îi zâmbesc în semn că l-am auzit, îmi arunc ghiozdanul pe bancheta din față, mă așez pe scaunul de lângă Luke, și pornim numaidecât spre casa Amaliei.

E un fel de obișnuință a noastră de a petrece ultima zi de sărbătoare toți trei, ca atunci când eram mici și de jucam în fortul din curtea lui Luke. Acum, fortul devenise cam neîncăpător pentru noi, dar ne place să stăm înghesuiți acolo atât timp cât putem să râdem și să ne distrăm împreună.

Anul ăsta însă, orașul hotărâse să desfășoare o mică petrecere în centru pentru toți locatarii, astfel că planurile noastre de a ne petrece ziua în fort sunt puțin date peste cap. Amalia și Luke sunt însă mulțumiți; acolo unde sunt mâncare și muzică bună sunt și ei. Cât despre mine, sper ca seara asta să se dovedească o bună modalitatea de a-mi mai lua gândul de la stresul din ultimele zile. Chiar am nevoie de puțină destindere din când în când.

— Ești gata de puțină petrecere, Jo? întreabă entuziasmat Luke, virând la următoarea intersecție.

— Mh, îngân. Chiar am chef să mă distrez.

— Wow, aud eu bine? Micuța și inocenta Joanna chiar vrea să se dezlănțuie?

Tachinarea din vocea sa mă face să zâmbesc ștregnărește spre el. Pufnesc pe nări.

— Dacă mi-am petrecut mai toată viața înconjurată de icoane și măicuțe asta nu înseamnă că am ajuns să mă călugăresc cu duhul. Luke râde amuzat. În plus, mereu spuneți că sunt o distrugătoare de petreceri; plănuiesc să-mi iau revanșa cumva.

— Ah! exclamă Luke. Amalia va înnebuni când va auzi.

Râdem împreună și după mult, mult timp simt că încep pentru prima oară să trăiesc.

Așa cum e de așteptat, Amalia își face cruce și pune pariu cu Luke că nu voi rezista la mai mult de un pahar cu bere. Încerc să-mi stăpânesc pornirea de a-mi da ochii peste cap la vederea comportamentului lor copilăresc, dar știu deja ce fel pot fi cei doi când erau puși pe șotii.