Drako

Capitolul 13

Peste două zile mă aflu cu bunicul în bucătărie, pregătind niște ceai. Bătrânul stă rezemat de scaunul său preferat, citind liniștind din cartea de psalmi, iar eu urmăresc cu o fascinație ciudată flacăra albăstruie ce încălzește ibricul. E destul de cald afară, motiv pentru care nu am niciun plan pe ziua de azi. Amalia îmi dăduse mesaj cu câteva minute în urmă să mă întrebe dacă vreau să vin cu ea și alți cățiva colegi de clasă la un bar mai spre seară, însă am refuzat-o. Sunt încă destul de tulburată după ultima mea experiență cu alcoolul și, deși știu că aș fi putut la fel de bine să-mi iau un suc sau ceva, mintea nu-mi stă la o ieșire cu mai mulți. Mai ales când vremea de afară e atât de călduroasă.

Ibricul sfârâie ușor în cele din urmă, așa că torn ceaiul de mentă în două cești mari, și mă alătur bunicului la masă. Suflu de câteva ori peste aburul fierbinte, simțindu-mi nările dilatându-se.

— Ți-ai terminat lecțiile, mă întreabă, lăsând cartea pe masă, nu înainte de a face un semn cu un colț al acesteia.

— Suntem mai lejeri săptămânile astea. Se apropie examenele finale, probabil de aia.

Dă tăcut din cap, sorbând lung.

— Apropo, te-ai mai gândit ce vrei să faci de ziua ta?

Ridic întrebătoare o sprânceană spre el.

— La ce te referi? Va fi ca în fiecare an. Vom prepara de mâncare și ne vom uita la emisiunile mele preferate. E de ajuns.

— Joanna, sunt îndeajuns de trecut prin viață încât să știu că adolescenții preferă altfel de manifestări. Afirmația sa mă face să mă încrunt. Își linge buzele. Nu mă refer la faptul că aș vrea să te văd prin cluburi sau mai știu eu ce ipostaze aiurea, dar dacă îți dorești ceva anume nu ezita să-mi spui. Faci șaptesprezele ani, ești destul de mare pentru a decide și singură.

Vorbele sale mă pun puțin pe gânduri. E adevărat că uneori mă gândesc și-mi pun întrebarea Cum ar fi dacă?, însă am destule exemple negative în jurul meu pentru a-mi da seama că nu vreau să știu răspunsul la această întrebare. Nu din cauză că aș fi prea închisă în mine sau mai știu eu ce, pur și simplu nu mă văd făcând un lucru cu care nu sunt obișnuită doar pentru a da bine în ochi altora. Nu vreau să-mi creez o imagine falsă doar pentru a-mi lărgi grupul de prieteni. Îmi e bine așa cum sunt, așa că petrecerile extravagante și shot-urile din cluburi vor mai trebui să aștepte.

— E în regulă, răspund în cele din urmă. Nu am nevoie de nimic. Mă bucur doar că vei fi lângă mine.

Bătrânul zâmbește cald, întorcându-mi mai apoi atenția asupra cănii din mâinile sale.

Peste câteva minute, bunicul se ridică pentru a-și spăla cana însă i-o iau înainte, îndreptându-mă numaidecât spre chiuvetă. Schimbăm câteva vorbe legate de slujba din seara asta — se pare că există câteva divergențe între măicuțe, iar atmosfera e acum destul de tensionată, oricât de greu ar fi de crezut —, iar bunicul își ia cartea pentru a pleca în camera sa. Se oprește brusc însă, și se întoarce spre mine exact când termin de spălat ultima cană.

— Apropo, o mai știi pe Marta?

Dau automat din cap, mușcându-mi buza pe dinăuntru. Oare ce mai vrea acum?

— Se pare că a căzut de pe un scaun acum câteva zile. Am auzit că în seara asta îi va da drumul acasă.

Rămân cu gura deschisă, neștiind ce să spun. Nu avusesem prea multe tangențe cu femeia, însă gândul că avusese un accident nu mă face să fiu complet ignorantă. Poate fi la fel vorba de oricine altcineva. Un accident tot un accident e.