Drako

Capitolul 3

Am avut un coşmar teribil în acea noapte, poate şi pentru că am ajuns acasă murată mai ceva ca murăturile bunicului din beci. Însă cauza principală pentru migrena mea de a doua zi fusese mai mult ca sigur chipul învăluit în maliţie a lui Drako Scovil, ce mi se învârtise prin cap asemenea unui titirez defect şi de proastă calitate. Probabil el e de vină şi pentru lipsa mea de concentrare de la testul de astăzi, pe care mai mult ca sigur în voi pica în stil mare. Nu e ca şi cum n-aş fi deja împotmolită în necaz până la gât; dacă se dovedeşte că am să rămân corigentă la biologie din cauza unui anumit personaj sinistru, am să mă transform în umbra sa şi am să-i pun piedică ca fiecare colţ de stradă. Cu puţin noroc va cădea pe nasul lui şi aşa mare, şi-l va mai scurta puţin. Glumesc, încă cu toţii ştim că această scuză ascunde mereu un gram de adevăr.

După examen, sunt mult prea obosită fizic pentru altceva, aşa că la pauza de prânz îmi iau pacheţelul şi ies din incinta şcolii, căutând cu privire un loc numai bun pentru a petrece câteva minute în linişte şi pace. Zăresc numaidecât o bancă liberă sub un copac bătrân şi mă îndrept spre el, tolănindu-mă uşurată pe lemnul acestuia.

Muşc cu poftă din mărul cumpărat de bunicul, şi simt cum tot corpul mi se relaxează subit. Oricât aş încerca să nu mă gândesc la întâmplarea de aseară, mintea ţine morţiş să-mi amintească din nou şi din nou de atitudinea mai mult decât ostilă a celui care-mi făcuse aniversarea de opt ani un adevărat calvar. Nu pot spune că am avut mereu o părere proastă despre Drako, însă niciodată nu l-am văzut ca pe ceva mai mult decât un pachet uman de carne, lipsit de orice urmă de compasiune şi o perversiune de nedescris. Îmi amintesc vag cum în urmă cu patru ani circulau zvonuri despre acesta cum că ar fi dezvirginat o puştoaică de paişpe ani, lăsând-o mai apoi cu ochii în soare şi cu burta la gură. Nu pot spune dacă fusese adevărat sau nu, căci lumea de pe aici e extrem de bârfitoare şi însetată după ştiri picante. Una peste alta însă, Drako era oricum cunoscut în sat pentru flirturile sale agresive cu fetele şi partidele sale de-o noapte. Şi să nu credeţi cumva că i-am ţinut inventarul atâta timp; pur şi simplu e imposibil să nu auzi ceva de rău în satul nostru. Mai ales când în centrul tuturor belelelor se află renumita familie Scovil.

Sunt scoasă forţat din şirul gândurilor ce mi se învârte prin cap de vocea ascuţită a Amaliei, ce-şi face simţită prezenţa pe neaşteptate. Mă înec subit cu ultima bucată de măr şi tuşesc înfundat, făcând-o pe amica mea să mă bată cu putere pe spate. Şi sincer, loviturile Amaliei mai că-mi provoacă mai multă durere.

După câteva lovituri, bruneta se urcă cu picioarele pe banca pe care stau, proptindu-se cu fundul pe marginea subţire a spătarului. Mă priveşte cu un zâmbet aproape sinistru pe chip, şi nu pot să nu-mi ridic întrebătoare o sprânceană.

— Ar trebui să ştiu ceva?

— Deci n-o să-ţi vină să crezi ce se tot aude prin sat.

— Minunează-mă, spun sec, învelind cotorul de măr într-un şerveţel.

Amalia stă puţin pe gânduri, apoi izbucneşte pe un ton strident şi bătăios:

— Drako s-a întors!

Rămân blocată, ca şi cum m-ar fi apucat brusc constipaţia şi aş avea o blocare abdominală. Mă rog, în cazul de faţă, constipaţia mea poartă un singur nume, pe care nici nu vreau să-l mai pronunţ momentan.

Clipesc des, ca şi cum mi-ar veni greu să procesez ceea ce tocmai aud. Serios? îmi zic în gând. Drako s-a întors; zi-mi ceva ce nu ştiu, te rog. De ce tot universul se învârte brusc doar în jurul acestui speciment sumbru de bărbat? Nu-i ca şi cum ar fi frumuseţea de pe faţa pământului, şi nici vreun mare şmecher cu gologani. Tot ceea ce Drako Scovl a avut vreodată fusese un ego cât Texas-ul de mare şi, după cum spuneau fetele din sat, „o sculă numai bună de călărit". Fie vorba între noi, nici ele nu erau mai întregi la minte decât el.