Ea este singurul prilej cu care mă refac , este singura partiție care mă ajută să restabilesc echilibrul dintre teamă și răutate, dintre sensibilitate și vulnerabilitate. Eu, însă sunt o persoană defectuoasă și ei îi datorez fiecare zâmbet, fiecare speranță, fiecare îmbrățișare , fiecare lacrimă de fericire. Dar tu, unde ești? Unde ești în aceste rareori care devin prin amplificarea lipsei deseori ? Tu ești o lipsă iubita mea, o simt , o detest, mă rănesc , poate mă amăgesc neînțelegându-te și deodată te neîndreptățesc pe tine. Tu care pui aceste cuvinte aici, tu care faci să existe aceste mulțumiri, tu care faci diferența dintre adâncime și înălțime, tu care te înalți peste aceste domnii umane. Tu, pronume personal "posesiv" , Tu cu lacrimi de fericire și înțelegere ,Tu cu chestiuni delicate, Tu cu aranjatul galaxiilor și a stelelor în drept cu mine , un exemplar irascibil, imposibil, supărăcios, sensibil, vulnerabil, mereu așteptând ce trebuie să ofer. Îți pun osândă asupra ținutei tale de celestă , îți pun greutăți de plumb pe aripile tale rafinate și ușoare , albe, din solzi albi de înger. Îți îngreunez felul, înțelegerea, greutățile și îți provoc stări acute de dezamăgire îmbinate cu niște cuvinte relfexiv de ascuțite , pline de neînțelegere. Ție îți aparțin lucurile cele mai frumoase , dar eu fac parte din ele ? Fiind așa cu singurul lucru care mă reface...?
...
CITEȘTI
Lipsit de sens
RandomO mică sinteză scurtă , diferită și sinceră cu mici detalii enorme despre tot ce ne înconjoară, cu un calcul diferit într-un fel anume și aparte .
