Lipsit de sens

Realitatea defapt este că mintea noastră se dezvoltă extrauterin

Lumea? Noi? Mass media? Anturajul? Lumea ca factor pentru dezvoltarea noastră individuală și personală?
Ne spunem că suntem unici, niciodată nu ne place să auzim că suntem asociați cu restul , nu ne place, dar... suntem supuși globalizării și anume uniformizării societății noastre, devenim aceleași lucruri neștiind măcar căci fiecare dorință de a noastră este limitată și îndreptată doar către ceea ce vedem în jur , nu spre ceea ce ne dorim cu adevărat.
-Recunoaștem?
Nu avem cum să recunoaștem ce noi înșine credem că ne dorim să fim, credem cu tărie că asta ne dorim și totuși... Ignorăm să credem că cineva ar avea o influență câtuși de mică atunci când vine vorba de propriile noastre decizii, dar ne înșelăm și ne pripim în continuare când spunem că luăm decizii din propria inițiativă, deoarece propia inițiativă a micului nostru cerebel este de a băga de seamă la tot ce se aude din mediul in care trăim , prin urmare luăm decizii după modul in care ne-a modelat cercul social caracterul , greșită sau subeictivă deseori fiind această modelare a felului nostru de a gândii , nu avem cum să realizăm cine ar trebuii să fim într-o etapă de formare și alegem ceea ce , aparent pare cel mai facil și "mișto", ori beneifc . Văzând comportamentul unei persoane triviale ce pare atât de sigură pe ea însăși, noi tragem concluzia cum că ea este stăpână pe situație, cum că ea mai mereu își stăpânește deciziile. Fiind rebelă noi avem convingerea că face ceea ce își dorește mereu , fiind competitivă avem impresia că ea mereu este în trend cu orice și deseori o regăsim triumfătoare față de restul . Totuși extrema stângă a acelei persoane este întotdeauna opusul ei și acela îl ocolim tocmai din cauză că mintea noastră s-a convins într-o parte de acea persoană cu caracterul rebel și sigur pe sine, care pare că stăpânește orice obstacol cu brio.
Însă , apoi, noi ne spunem că suntem cum vrem , dar defapt suntem o abstracție ori o combinație din grămada firilor ce ne înconjoară,cu tendința de a fii cea mai de succes, cea mai realizată , cea mai cea dintre cele mai de care.
Să trecem la cel mai incitant lucru , să luăm ceea ce ne înconjoară și să analizăm...Ușor ne dăm seama că devenim ceea ce se ambalează și promovează mai bine , ceea ce se prezintă cel mai expres și anume : frumusețea aspectului exterior, un lucru artificial, un lucru notoric , dar ales tot mai des din cauza fenomenului denumit etalare, fiindcă în cotidian aparențele crează prima impresie , nu șarmul aprate și individual a unei persoane modeste, ci cămașa parfumată și cochetăria ce ne fură privirea fix ca un peisaj multicolor. Totuși acest frumos momentan este un lucru care devine tot mai moton cu trecerea timpului din cauză că un carcater frumos din punct vedere exterior este de prea multe ori lipsit de textura interioară , din consecința faptului că acea latură este cea mai puțin dezvoltată, si cea mai des dată uitării.
Urechile noastre sunt supuse de prea multe ori glasurilor extravilante pentru locșorul intravilan din propia noastră fire și încă de la obârșie banii par să te facă sa cel mai superior, autoritar, de succes , cu alte cuvinte dacă ai bani, ai "mamă" si "tată" , iar el este singurul bilet de intrare si ieșire de oriunde.
-Deci să ne irosim toată periaoda asta ce o trăim aici și o numim viață ca să ne împodobim trupul ori sufletul?
Grea decizie , indeicize pentru mulți , fiindcă si deoarece acești mulți pun accent pe acel lucru ce îl zăresc în oglindă ; Cu toții vrem frumusețea acestei arătări, cu toții vrem să îmbrăcăm și să aranjăm această înfățișare, dar uităm un detaliu foarte improtant și anume : sufletul .
Nu,nicidecum, acest țesut organic nu ne face ceea ce suntem , ci doar acel lucru în care investim cel mai puțin , acel ceva care ne tine in viață , acel ceva de care am uitat ori i-am negat existența, adică acel ceva pe care nu-l vedem, dar știm că e acolo , acel ceva care contează , dar pe care îl murdărim și vindem zilnic.
Omul s-a îndepărtat de sine, s-a vândut pe niște lucruri foarte superficiale, dar nu el e de vină, e de vină societatea in care trăim pe care tot noi am clădit-o cu speranța că ne va fii mai bine, însă oamenii au uitat că noi suntem doar niște jucători pe acest pământ ,venim si plecăm, nu luăm absolut nimic cu noi, totul rămâne aici pentru alți jucători . Deci ar trebuii să ne gândim foarte bine atunci când ne dorim cel mai bine plătit loc de muncă, cea mai bună casă, cea mai bună mașină, cea mai bună viață.. Încălcăm practic, la propiu pe alți oameni ca să le obținem.
Ar trebuii sa ne gândim oare e bine ce facem?
-Cu ce ne ajută tot acest masacru pe care-l îl pornim încă de când suntem copii?
El satisface doar nevoile acestui înveliș pe care-l numim corp și care ne ajută doar ca să fim indetificați si văzuți de alți oameni.
Dar acel ceva ce știm că e acolo, sufletul...? Cu el cum rămâne?