Zâmbetul tău este necesar să fie cel mai important pentru acela care e presupus să te iubească. Dacă zâmbetul tău se ruinează și nu ți-l întreține lafel ca o mamă puii , te alegi cu o dezamăgire într-un timp nedeterminat . Iubirea scumpă și sinceră se zvonește zâmbet cu zâmbet . Este o ordine firească și conturată de inerția reciprocă , un frumos și molipsitor sentiment de schimb , acea emoție ce schițează și altora sentimentul de bucurie este zâmbetul. Iubirea este un adevărat tranzit de emoții dintre două persoane bine definite și este compusă din cele mai rare ingrediente, adică două caractere care pe parcurs suferă divergențe de suprapunere până la sfârșitul procesului de contopire. Acest sentiment puternic dacă ajunge la o nereușită are efecte foarte tari care debusolează indivizii și le provoacă o psihoză sau o obsesie cu persoana iubită , iar anomaliile încep să le guverneze judecata și recurg la gesturi tragice, care îi distrug definitiv într-un moment de inconștiență . Acest sentiment puternic și comun este un adevărat sindrom care se instaurează cu multă ușurință și se înlătură cu cel mai aspru care este si cel mai nefavorabil leac, timpul. Cum ne aflăm într-o lume plină de străini este probabil să oferim dragostea și bunătatea noastră care urmează doar a fi exploatate și întoarse împotriva noastră , deci , într-un nepotrivit suntem expuși frontal la puterea cea mai mare. Iubirea oferită cuiva nepotrivit străbate doar sufletul care se dedicase acelei relații de pe urma care se dobândise sentimentul de iubire , dânsul are convingeri mult prea hiperbolate față de realitate și tinde să exagereze și să își amăgească percepția față de presupus . Omul are un ego foarte nărav cu care are de furcă chiar si în lupta cu el însuși , însă când iubești o realitate care ți-o lămurești cu prporiul ego te cam pripești, totuși e dovadă de iubire infinită să alegi să nu crezi realitatea ca fiind astfel și să îți asculți propriul ego care crede un ideal celest despre o persoană pe care tu o îndrăgești nemărginit. Iubirea pentru om este o realitate abstractă ce este alimentată de încăpățânarea firească a nedorinței pierderii cuiva socotit de noi inlocuibil , astfel în momentul conștientizării realității apar niște discordanțe între minte și inimă și acolo ia amploare haosul . Uneori aceste două organe de conducere se aliază împotriva realității, amândouă negând realitatea în mod voit , tocmai din refuzarea ideii pierderii iubitului. Astfel trăim într-o încurajare amăgitoare care se prăbușește ușor peste conștiința noastră, într-un sfârșit mintea se redresează iar realitatea se restaurează în cele din urmă. Din pricina faptului că realitatea în care ne regăsim e aspră si cam inacceptabilă din cauza egoului . Inima ni se întristează, iar neacceptarea realității este letală în acel moment, astfel recurgem la gesturi ce ne pot sfârșii pentru totdeauna. Uităm lucrurile esențiale , anume că o persoană care ne iubește într-adevăr, simultan și asemenea ar renunța ea la viața ei , deci n-am ajunge în nici o zi la acea disperare momentană , nu ar permite ea, asta bineînțeles dacă este o ființă
care nu ar traii fără tine, asa cum nici tu nu ai traii fără ea, altfel esti un suflet expus suferinței și exploatării .
CITEȘTI
Lipsit de sens
RandomO mică sinteză scurtă , diferită și sinceră cu mici detalii enorme despre tot ce ne înconjoară, cu un calcul diferit într-un fel anume și aparte .
