După perfecțiune obișnuim să născocim în absolut orice domeniu , în special în persoane . Persoanele au însă o conturare instabilă numită personalitate , care, uneori îi schimbă tendințele individului , nicidecum nu rămâne ceva constant , adică un stereotip.
Persoanele au defecte, care sunt o evidență a unicității , o confirmare a diferenței și în același timp lipsa perfecțiunii , dar și prezența inconfundabilului. Fără prejudecăți acceptăm necondiționat și îmbrățișăm tot din cineva dacă îl vrem lângă noi . În momentul când iubim avem obiceiul de a ne îndrăgostii chiar și de acele defecte, le asociăm cu adorabilul și neînțelegerea lor ne amuză plăcut și ne aduce un sentiment scump ,foarte neprețuit. Exagerăm de foarte dese ori în privința multor indivizi din viata noastră, îi catalogăm și estimăm mult mai presus de realitatea inițială. Atât de mult încât îi ocrotim chiar și de conștiința noastră, îi iubim necondiționat, atât de mult îi iubim încât renunțăm la sine. Avem un nărav atipic de a presupune persoanele apropiate din viața noastră la o altitudine mai înaltă decât valoarea lor inițială , acesta nu este un lucru incorect , însă la un moment de realizare ne amăgește propria catalogare cu un adaos suplimentar din partea noastră. Utopia este de fiecare dată un gest frumos când este intenționată în cazul unei impresii despre cineva , este un contur aurit cu o perspectivă superbă , o părere înfloritoare, cea mai îngăduitoare în ochii cuiva este nimic altceva decât precizarea mai presus de inițial. Te retezi să consideri ideală o persoană , dar crezi că este vrednică? Ceva ce este utopiat se pronunță și se întrece pe sine fără nici o exagerare suplimentară. Prin fapte bune și prin adevărul ce îi înconjoară vorbele, din sinceritatea și strădania de care dă dovadă zi de zi. Din esența firii noastre evadează utopia perfecțiunii , o altfel de iubire sinceră pentru viața de lângă noi, o dovadă că viața iubește viața ci nu moartea, iar iubirea dă viață vieții singure. Persoanele care sfidează perfecțiunea sunt acelea ce îți oferă lacrimi de bucurie, te mângâie cu duioșie, te îmbrățișează cu emoție, te privește lăcrimând , nu te uită când lipsești , te tratează cu grijă, îți vorbește cu blândețe, te fereste de stări de întristare, sunt ca o imunitate pentru tine, un înveliș protector interior , aplicat în jurul sufletului tău . În viața contemporană se plânge tot mai des, însă cel mai des din tristețe și regret, nicidecum de fericire și bucurie. Firesc noi așteptăm adevărul total și integral de la presupus, de prisos în unele cazuri, suntem înșelați fiind priviți în ochi , auzim promisiuni ce nu sunt niciodată ținute , ba chiar în sensul opus ajung să fie încălcate și negate . Totuși asta este persoana ce o plasăm atât de presus , o utopie a perfecțiunii născută din intenții sincere și dintr-o iubire a noastră fără margini față de cineva anume.
CITEȘTI
Lipsit de sens
RandomO mică sinteză scurtă , diferită și sinceră cu mici detalii enorme despre tot ce ne înconjoară, cu un calcul diferit într-un fel anume și aparte .
